Ca parinti ne dorim tot ce e mai bun si mai minunat pentru copiii nostri insa exista cateva greseli foarte raspandite pe care le fac multi dintre noi. Desi pot parea nesemnificative pentru perinti, ele au consecinte serioase in sufletul copilului. Cercetarile au constatat si demonstrat ca noi, adultii, suntem extrem de puternic influentati de felul in care ne-au tratat parintii nostri in copilarie. Mai mult decat atat, suntem tentati sa ne crestem copiii asa cum am fost crescuti si noi, netinand cont ca momentele de depresie, tristete, anxietate, furie, stima scazuta pentru propria persoana pe care le experimentam sunt probabil consecinta felului in care ne-au tratat si educat parintii nostri. Iata cele mai frecvente tendinte nocive de educatie.
Ignorarea sau minimizarea sentimentelor copiilor
De cate ori nu am auzit si nu le-am spus si noi copiilor, la randul nostru, expresii ca „lasa ca iti trece pana te mariti/insori”? De cate ori nu ai auzit expresii ca „tu esti baiat (mare) nu ai voie sa plangi”? Sau „de ce miorlai pentru atata lucru?”. Facand asemenea afirmatii ii transmiti copilului tau mesajul ca sentimentele lui nu sunt importante sau ca nu ar trebui sa simta ceea ce simt. Mai rau, mai ales baietii s-ar parea ca trebuie sa se rusineze de orice tine de sensibilitate. Facand aceasta, parintii rateaza nenumarate ocazii de a se conecta cu copiii lor, urmand ca apoi sa se mire si sa se declare indurerati ca adolescentul „are secrete”. CITEȘTE ȘI: 8 Lucruri pe care copilul le va aprecia la parinții lui când va fi mare!!
Inconsecventa in ceea ce priveste aplicarea regulilor
Regulile le ofera copiilor ocazia de a-si modela comportamentul in asa fel incat sa fie acceptabil pentru societate. Nu spunem acum ca e o tragedie daca o data pe luna incalci regula „nu mancam inghetata inainte de masa”! Insa lipsa regulilor sau aplicarea lor fara consecventa il invata pe copil ca „merge si asa”. Copilul se vede provocat sa „ghiceasca” singur care sunt limitele comportamentului sau, provocare care adesea duce la probleme de comportament de care parintii se plang ulterior.
Transformarea copilului in prieten
Nu, nu te speria! Citeste mai departe! Ce spunem este ca nu ar trebui sa iti folosesti copilul pe post de confident. Copilul nu trebuie sa fie partas la toate grijile si framantarile tale. Cele mai multe dintre ele ii depasesc oricum varsta si puterea de intelegere! Fii sincer, recunoaste-ti emotiile, dar nu iti impovara copilul cu grijile tale. Arata-i ca problemele pot fi infruntate si depasite cu demnitate, veselie si optimism, pentru ca atunci cand va deveni adult sa aiba incredere in capacitatea sa de a rezolva propriile probleme. CITEȘTE ȘI: Lecții importante de viața pe care ni le dau copiii
Minimizarea rolului celuilalt parinte
De cate ori nu ati auzit „Esti exact ca taica-tu” sau „Numai eu fac si dreg” sau „Taica-tu oricum nu e niciodata acasa”? Sau varianta opusa: „Esti moale ca maica-ta”, „maica-ta te-a invatat asa smiorcait”? Nu il critica niciodata pe celalalt parinte in fata copilului! Neintelegerile voastre, politele pe care le ai de platit sunt exclusiv treaba voastra, a adultilor. Nu uita ca pentru cel mic voi sunteti cel mai elocvent model despre cum trebuie sa arate viata in familie. Daca iti tratezi sotul sau sotia cu raceala si superioritate copilul va perpetua acest model in viitoarea sa familie. In cazul in care ai divortat, ofera-si copilului sansa sa isi cunoasca si sa isi iubeasca si celalalt parinte. Nu il instraina de acesta din cauza resentimentelor pe care le ai.
Pedepsirea gesturilor de independenta
Multi parinti isi pedepsesc (verbal) copilul pentru ca…a crescut. Asa este, cand era bebelus si gangurea si radea cu gura pana la urechi si gingiile goale, era delicios de dulce. Nu ca acum, cand e mare si nu te asculta si mai are si argumente perfect logice pentru neascultarea sa. Amintirile tale legate de bebeluseala copilului tau sunt si vor fi mereu pretioase. Dar este firesc ca copilul tau sa creasca, sa cucereasca noi etape in viata, iar tu trebuie sa te bucuri alaturi de el de noile dimensiuni pe care le descopera. Incurajeaza-i tentativele de a cuceri independenta pe care o va atinge la maturitate, fii alaturi de el si sustine-l pentru a deveni un adult puternic si integru.
Tratarea copilului ca pe o extensie a propriei persoane
Nenumarati parinti doresc sa isi implineasca vise, planuri, proiecte si ambitii carora „le-a trecut vremea” prin intermediul copilului lor. Altii vad comportamentul si alegerile copilului lor ca pe o dovada directa a reusitei sau esecului lor ca parinti. Acest gen de comportament ii va invata sa faca orice pentru a fi pe placul celor din jur, in loc sa isi pastreze principiile si integritatea. CITEȘTE ȘI: De ce este important să exprimăm în cuvinte aprecierile adresate copiilor
Intervenirea in medierea relatiilor copilului tau
Cel mic te-a anuntat cand a venit de la gradinita ca „nu mai este prieten cu Edi” pentru ca „Edi e rau si nu a vrut sa ii dea si lui masinuta”. A doua zi, dai fuga la gradinita sa discuti cu doamna educatoare, cu mama lui Edi si cu Edi insusi pentru a media ceea ce era un simplu conflict pasager si absolut firesc intre doi copii. Afisezi aceeasi atitudine si cand copilul merge la scoala. Ba il mai si conditionezi pe copil sa faca gesturi pe care nu le doreste doar pentru ca „asa trebuie” sau „asa fac prietenii”. Lasa-l pe cel mic sa invete din experienta cum sa managerieze propriile relatii sociale. Ca adult, experienta ii va folosi !
Supraprotectia este probabil cel mai des intalnit „pacat” in randul parintilor de azi
Protejand copilul de toate problemele si de orice emotii negative le creeam un univers fals in care totul este perfect iar ei sunt copii-rege. Acesti copii au o incredere nemarginita in ei insisi si vad viata mai usoara decat este de fapt. Au pretentia sa primeasca mereu orice isi doresc si devin confuzi si deprimati atunci cand asta incepe sa devina imposibil din cauza ca…au crescut. Stim, iti iubesti copilul mai presus decat orice. Tocmai de aceea trebuie sa il ajuti sa creasca intr-un mediu real, sa aiba asteptari realiste, sa invete cum functioneaza societatea si cum trebuie sa se raporteze la ea.
Tu pe care dintre aceste greseli ai fost tentata sa le faci? CITEȘTE ȘI: 7 motive pentru care copii nu (mai) ascultă de părinți
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.