Daca pentru tine, ca adult, laringita este sinonima cu o raguseala mai mult sau mai putin puternica, ce dispare dupa cel mult o zi, pentru copilul mic laringita poate deveni un veritabil pericol. Iata tot ce trebuie sa stii despre laringita!
Ce este laringita?
Laringita este o inflamatie localizata la nivelul laringelui. Cel mai adesea, laringita este produsa de o infectie virala localizata la nivelul gatului si al corzilor vocale.
Alteori, laringita poate fi cauzata de fum sau de o alta substanta iritanta inhalata. Daca cel mic a tipat foarte mult, aceasta suprasolicitare a corzilor vocale poate determina laringita.
O situatie aparte este cea a laringitei cauzate de un reflux gastroesofagian puternic si persistent. Acidul gastric care poate urca pana la nivelul laringelui poate determina iritatia locala a corzilor vocale si raguseala.
Laringita este contagioasa?
Daca este produsa de un virus care actioneaza asupra cailor respiratorii, laringita este contagioasa.
Cele mai multe cazuri de laringita apar in anotimpul rece, iarna si primavara. Boala se raspandeste prin intermediul picaturilor microscopice de saliva care sunt eliminate odata cu tusea sau stranutul.
In cazul copiilor, o alta sursa de boala este reprezentata de jucariile care au fost bagate in gura sau atinse cu mainile ude de saliva.
Care sunt simptomele laringitei?
Cel mai adesea, laringita debuteaza ca o raceala obisnuita, insa in curand copilul incepe sa faca febra si sa tuseasca. Mucoasa din gatul copilului devine rosie si umflata, cauzand raguseala.
Tusea are la randul ei un timbru ciudat, fiind denumita tuse latratoare. Uneori, gatul este atat de inflamat incat copilul abia poate sa respire, el respira cu dificultate, respiratia este suieratoare sau horcaitoare. Efortul de a respira il poate obosi peste masura pe cel mic.
Laringita – Cum trebuie sa procedezi?
Desi laringita poate deveni o urgenta medicala, este important sa iti pastrezi calmul si sa evaluezi corect situatia.
Fiind o infectie virala, laringita trece de obicei in 5-7 zile. Antibioticele sunt absolut inutile in tratarea laringitei, ele neafectand in nici un fel dezvoltarea virusurilor.
Pastreaza-ti calmul si ajuta-l si pe copil sa fie cat se poate de linistit si sa se hidrateze corespunzator. Combate febra folosing paracetamol si ibuprofen, urmand indicatiile medicului.
Foloseste un umidificator cu abur rece. Umiditatea in camera ar trebui sa fie 60% in aceasta perioada de boala.
Scoate copilul afara daca este o zi rece. Frigul va scadea congestia locala si il va ajuta sa respire mai bine.
O alta solutie recomandata de catre medic este sa te inchizi cu cel mic in baie si sa dai drumul la apa fierbinte la dus, cu presiune maxima. Umiditatea crescuta care se formeaza il va ajuta sa respire ceva mai bine.
Daca simptomele nu se amelioreaza, consulta medicul. Este posibil sa iti recomande un corticosteroid sub forma de aerosoli care sa il ajute pe cel mic sa respire mai bine.
In cazul in care cel mic are mai putin de 6 luni si are simptome de laringita, este obligatoriu sa te prezinti cu el la spital. Laringita poate evolua rapid si este periculoasa pentru copiii atat de mici!
Laringita – Cand trebuie sa mergi la spital?
De multe ori laringita trece in cateva zile, fara cine stie ce complicatii in afara raguselii si a durerii in gat.
In cazuri rare, la copiii foarte mici, ea poate deveni insa un veritabil pericol. La copiii mici, care au oricum caile respiratorii de dimensiuni reduse, inflamatia puternica acestora ii poate impiedica sa mai respire.
In cazul in care copilul respira cu dificultate, nu poate sta intins pentru ca nu poate sa respire, are buzele usor vinetii, este letargic sau, din contra, foarte agitat, prezinta-te de urgenta la camera de garda a celui mai apropiat spital.
Voi ati trecut prin vreun episod de laringita? Cum l-ati tratat? In cat timp a trecut?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.