În societatea actuală nu mai e deloc neobișnuit ca mamele să lucreze. Concediul de îngrijire a copilului poate dura cel mult 1 an și 11 luni, după care mai toate mamele se întorc la lucru. Unele dintre ele au curajul de a transforma un hobby într-o afacere. Ce înseamnă asta și cum e să te simți mamă singură în ciuda faptului că ești căsătorită, ne povestește Iustina.
În perioada concediului de îngrijire a copilului am descoperit că mă pricep foarte bine la fimo. A început ca un hobby, dar încet încet, prietenele mele au început să mă roage să le fac, contra cost, anumite bijuterii sau căni personalizate, așa că în mintea mea a încolțit un gând: ce-ar fi să am o afacere?
La început a fost nevoie de o mică investiție
Nu poți lucra nimic dacă nu ai materialele cu care să faci asta, așa că a fost nevoie de o cheltuială inițială. Soțul meu a acceptat-o cu ușurință, probabil ca pe un moft a cărui îndeplinire urma să mă facă fericită. Încă eram în concediul de maternitate, așa că oricum „stăteam” acasă. În câteva luni, evoluția micii mele afaceri a început să mă surprindă: începeam să am comenzi pe care era nevoie să le gestionez atent, ca să pot face față.
Jobul meu de acasă nu e cu nimic diferit de jobul soțului meu
Faptul că lucrez de acasă nu înseamnă că nu am un job serios. Activitatea mea aduce bani la bugetul familiei. Și totuși, iată-mă în situația în care sunt întrebată ”Ce am făcut toată ziua”, cu reproșul celui nemulțumit că, atunci când vine de la serviciu, casa nu e impecabilă, iar cina nu e pusă deja pe masă.
După ce termină programul la serviciu, soțul meu nu mai muncește
Odată ce a ajuns acasă, acesta este timpul lui dedicat exclusiv relaxării. Pentru mine, totuși, nu este la fel. Eu sunt obligată să jonglez cu munca, îngrijirea copilului și întreținerea casei, iar dacă nu reușesc să le fac pe toate perfect, sau dacă mă plâng că sunt obosită, mi se recomandă să iau o pauză de la ”hobby-ul” meu. Citește pe larg despre: Tipurile de atașamentul mamă-copil
Planul meu de afaceri demonstrează că nu e doar un hobby
Ceea ce soțul meu numește, cu superioritate, hobby a ajuns să aducă în casă venituri apropiate celor pe care le asigură programul său clasic de muncă. Chiar și în aceste condiții, simt că nu mă ia în serios. Mi se impune că fiu fericită în rolul meu și să mă mulțumesc cu statutul de mamă și să nu mă plâng dacă faptul că vreau mai mult îmi îngreunează munca. Nici vorbă de implicare și susținere! Citește pe larg despre: 7 Motive ca să alegi Attachment Parenting
Majoritatea femeilor refuză să vorbească despre asta
Poate că situația noastră este una particulară, dar mă uit la prietenele mele, care au joburi clasice, cu program fix, asemeni soțului meu și soților lor. Ele trebuie să ia copiii de la grădiniță în drum spre casă, ele fac cumpărăturile. Odată ajunse acasă este sarcina lor să pregătească cina, să spele copiii, să îi supravegheze la teme.
Și totuși, atunci când stăm de vorbă, nici una dintre ele nu se plânge de lipsa de susținere din partea soțului. În schimb, se grăbesc să discute despre copii mofturoși, obosiți, necooperanți, care le lasă fără ultima urmă de energie. Mă întreb dacă situația aceasta li se pare normală sau dacă pur și simplu nu vor să se întristeze și mai mult.
Dacă nu mă descurc, trebuie să renunț la ceva
Evident, nu pot renunța la casă sau la copii, deci singurul lucru pe care l-aș putea sacrifica este mica mea afacere. În scenariul soțului meu, aceasta este singura soluție. Faptul că nu i-a trecut prin cap că ar putea să se implice și el în treburile casnice m-a întristat enorm.
M-am simțit ca o mamă singură, deși nu eram!
La un moment dat, atitudinea soțului meu s-a schimbat. Știi de ce? Pentru că i-am spus. Am renunțat să mai aștept să își ofere ajutorul și să presupun că nu îi pasă și i-am spus de ce anume am nevoie. I-am spus că nu accept ca singurul scop al vieții mele să fie să am grijă de casă și de copii. I-am spus că mă simt ca și cum aș fi o mamă singură. Citește pe larg despre: Cele mai bune 10 modalități prin care părinții ajută la dezvoltarea copiilor
Gândeam greșit
Mă simțeam un pic rușinată de faptul că nu pun soțul și copiii pe primul plan. De faptul că nu eram dispusă să renunț la ceva la care mă pricep, pentru ei. Mă gândeam că doar o persoană egoistă poate gândi astfel. Mă simțeam vinovată pentru că, din cauza oboselii, le spuneam copiilor prea des că e ok să se joace pe telefon.
Mi-am schimbat perspectiva
Am lăsat dezordine în casă și nu mi-am mai cerut scuze pentru asta.
Am delegat sarcinile casnice inclusiv între copii.
I-am cerut soțului meu să mă ajute în zilele lui libere și să își aleagă ce sarcini îndeplinește în restul timpului.
I-am spus soțului meu că nu sunt obligată, prin niciun fel de contract, să fiu singurul membru al familiei care se ocupă de casă.
Nu trebuie să fac totul singură și nu am nimic de dovedit!
CITEȘTE ȘI: Meseria de mamă înseamnă 2 joburi și jumătate cu normă întreagă! Demonstrat științific pe pielea tuturor mamelor
