Violența domestică vine la pachet cu o multitudine de cauze, efecte, consecințe negative asupra copiilor minori martori la aceasta. Dacă pentru un specialist este greu să vadă, să asculte și să evalueze mărturiile copiilor neglijați și abuzați, imaginați-vă doar ce înseamnă asta pentru un copil și ce e în mintea și-n sufletul lui să trăiască cei mai frumoși ani ai copilăriei înconjurat de violență.
În materialul de azi nu ne vom opri doar asupra impactului pe care violența domestică îl are asupra copiilor, ci vom căuta să înțelegem și să conturăm câteva caracteristici ale modelului familial de tip conflictual și care sunt consecințele cele mai des întâlnite atunci când există violența domestică în familie.
Violența domestică este de obicei și cel mai des îndreptată împotriva femeilor și copiilor lor, existând desigur, cu puține excepții, și cazuri de agresiune și violență domestică înregistrate cu abuzatorii de sex feminin. De regulă, abuzatorii sunt parteneri, soți, tați sau frați.
Conform informațiilor prezentate de Poliția Română, violenţele în familie constituie principala cauză a comportamentelor predelincvente adoptate de minori (fugă de acasă, abandon şcolar, vagabondaj) care reprezintă un prim pas către dezvoltarea unei cariere delincvente, concretizată în furturi, tâlhării, consum şi trafic de droguri etc. Minorii abuzaţi în familie devin, în marea lor majoritate, abuzatori, continuând ciclul violenţelor.
Începem prin a răspunde la întrebarea:
De ce NU conștientizează părinții impactul violenței domestice asupra copiilor?
Această întrebare o auzim des și pe cât de banală este, pe atât de greu este de formulat un răspuns general valabil. De cele mai multe ori, părinții sunt agrenați activ în conflict, la început doar ridică tonul unul la celălalt, se ceartă, își reproșează lucruri și atitudini. Apoi conflictul escaladează și ajung să se amenințe, să se înșele, se lovesc, de multe ori, unul sau chiar ambii părinți încep să consume sau se reapuc de consumul de alcool sau alte substanțe (dacă există istoric) și transformă fără să vrea acest „conflict casnic” într-un mod de viață, când se ceartă, când se împacă.
În tot acest du-te-vino, uită de copii și de nevoile lor curente, neglijându-i. Unii părinți pot fi prea distrași și au tendința să creadă că prin ”cearta” lor de „moment” vor stinge conflictul într-un final și trăiesc cu impresia greșită că pe termen lung, abuzatorul se va schimba și copiilor le va fi mai bine dacă părinții reușesc să rămână împreună sau „de dragul lor”, chiar dacă aceștia ajung uneori să se certe zilnic sau au deja alte relații paralele.
CITEȘTE ȘI DESPRE: 8 semne de ABUZ EMOȚIONAL în cuplu și familie!!! Atenție la aceste comportamente!
Practic, acesta este doar un scenariu din multe altele care ne prezintă o familie normală, aparent organizată și poate atentă la nevoile copiilor, dar care odată cu acumularea stresului și a oboselii fizice și psihice din mediul familial, duce la insomnii, dorință de răzbunare pe părintele violent sau adulter, plus alte tulburări și probleme de sănătate. Dacă adăugăm și gelozie, lipsurile financiare, problemele sociale și/sau profesionale, avem deja tabloul complet pentru a înțelege violența domestică.
Din fericire, există și excepții, unde în urma pierderii controlului asupra situației familiale, părinții conștientizează trauma cauzată copiilor lor, martori la violența domestică și chiar dacă devin la rândul lor triști, disperați, dezgustați, debusolați și nefericiți, găsesc curajul să rupă relația toxică cu partenerul de viață și înaintează actele de divorț, solicitând consiliere și terapie individuală.
VIOLENȚA DOMESTICĂ – CE ESTE ȘI CUM NE AFECTEAZĂ?
Pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, în România avem legea 217 din 22 mai 2003 (*republicată*). Conform Legii 217/2003 (*republicată*), Art. 3 “violența domestică înseamnă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală sau cibernetică care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima.”
Violența domestică este în primul rând o încălcare a drepturilor omului. La nivel mondial, este una dintre cele mai frecvente încălcări ale drepturilor omului. Studiile recente arată că există un procent între un sfert și o treime dintre femeile din Europa sunt supuse violenței domestice din partea indivizilor din mediul lor social apropiat.
Violența domestică poate reprezenta pentru minori, o traumă și o rană deschisă care mai târziu, în viața de adult chiar dacă ajung să se integreze social și profesional, la nivel personal vor păstra mereu cu ei această cicatrice/traumă a copilăriei.
CITEȘTE ȘI DESPRE: Mai există dragoste în cuplu după copil? 7 probleme și rezolvarea lor pentru proaspeții părinți
Impactul violenței domestice asupra copiilor martori
În ceea ce privește dezvoltarea socială, cognitivă și fizică a copiilor, martori la violența domestică, concluziile investigațiilor efectuate recent, atunci când sunt combinate și comparate cu literatura de specialitate, atât pe termen lung, cât și pe termen scurt, ne prezintă consecințe exclusiv negative asupra sănătății fizice și mentale ale minorilor. Efectele negative ale asistării la violența domestică asupra dezvoltării emoționale și comportamentală a copiilor sugerează că întreaga societate poate fi vătămată astfel și că minorii suferă cosecințe socio-economice, psihologice și morale pe termen lung.
Prin prevenția timpurie și asistența psihologică oferite prin intermediul cabinetelor individuale de psihologie, dar și a organizațiilor guvernamentale și non guvernamentale, analiza complexă a cauzelor violenței domestice și luarea de măsuri imediate, protejarea copiilor din mediile vulnerabile pot asigura succesul și recuperarea lor integrală, deși violența domestică prezintă repercursiuni pe termen mediu și lung.
Abuzul fizic (denumit și violență fizică) este probabil cel mai des întâlnit și constă în atingeri sau contacte fizice dureroase ne-accidentale, inclusiv în intimidarea fizică îndreptată asupra copilului (de exemplu gestul cuiva de a ridica mâna asupra unui copil). Abuzul fizic este reprezentat de acele traume fizice (care pot sa varieze în intensitate de la mici vânătăi la fracturi sau chiar moartea minorului) ca rezultat al înțepării, pălmuirii, lovirii, mușcării, scuturării, îmbrâncirii, aruncării, sufocării, lovirii (cu mâna, cu piciorul sau alt obiect contondent), arderii, legării, încătușării, sechestrării, cauzate de din partea persoanei abuzatoare; aceste traume sunt considerate abuz indiferent dacă persoana abuzatoare a intenționat să rănească copilul sau nu.
CITEȘTE PE LARG DESPRE: Ce omoară dragostea între părinți după nașterea copilului? CELE 10 PORUNCI ale căsniciei (pentru el și ea)
Copiii suferă din cauza violenței în familiei. La început indirect deoarece mama de obicei suferă în tăcere și uneori reușește să ascundă/ limiteze certurile de față cu copiii sau să mascheze din loviturile primite. Este clar că aceste situații conflictuale și violente din familie creează repercursiuni, tensiune și o atmosferă familială apăsătoare. Impactul negativ asupra copiilor este din acest moment inevitabil.
Un copil are nevoie atât de mamă, cât și de tată pentru o dezvoltare completă și armonioasă. Dar din cauza violenței din familie, părinții cel mai adesea ajung la divorț sau se despart neoficial și copiii rămân, fie cu unul dintre părinți, fie în grija bunicilor. Nu e de mirare de ce mulți copii dezvoltă mai nou tot felul de tulburări comportamentale, sunt debusolați, diagnosticați cu tot felul de afecțiuni sau deficiențe de atenție și concentrare, sunt încăpățânați și nerăbdători să ajungă la rândul lor adulți. Se confruntă cu atâtea probleme pentru a face față probemelor familiale și mediului de proveniență, astfel încât mulți minori, martori ai violențelor familiale, nu reușesc din cauza asta să se adapteze schimbărilor sau cutumelor sociale, permanent în schimbare și actualizare.
Alte consecințe ale abuzului și a neglijenței parentale asupra copiilor:
– anxietate generalizată;
– stare depresivă/ depresie;
– amintiri obsesive;
– tulburări de ritm ale somnului/ ale alimentației;
– inhibiție cognitiv-comportamentală sau hiperexcitabilitate;
– comportament de evitare, negare;
– comportamente agresive/ autoagresive.
Copiii sunt și trebuie să fie protejați de comunitatea socială, nu doar pentru a împiedica și închide cercul vicios ca aceștia să nu ajungă la rândul lor agresori sau victime, ci pentru că copiii în general trebuie să fie prețioși pentru dezvoltarea unei națiunii.
CITEȘTE ȘI: Renunț la job? Stau acasă ca să-mi cresc copilul? O decizie cu pro și contra
