Din prima zi in care ai aflat ca esti insarcinata, ai facut absolut tot ceea ce depindea de tine pentru ca micutului tau sa ii fie bine. Imediat ce s-a nascut, binele lui depindea suta la suta de tine. Este cumva normal sa iti doresti sa detii controlul absolut si pe viitor, pentru a te asigura ca el este in siguranta. Este insa si bine sa faci asta?
Controlul asupra vietii copilului tau este una dintre cele mai neinspirate metode de educatie. Afla de ce, si cum ii poti oferi copilului independenta de care are nevoie fara a-l pune in pericol.
Din prima zi de viata, copilul tau incepe sa dobandeasca noi abilitati care, cumulate, vor conduce la rezultatul final: un individ perfect independent, care va fi la randul sau capabil sa isi intemeieze propria familie. Probabil ca ti se pare ca ne gandim prea departe cand facem asemenea afirmatii, dar nu este asa. Tot ceea ce fac parintii, inca din prima zi de viata a copilului lor, constituie modelul pe care si copilul il va adopta, inconstient, cand va deveni la randul sau parinte.
In dezvoltarea copilului exista etape pe care trebuie sa le descoperi si, efectiv, sa „colaborezi” cu ele. De exemplu, toti bebelusii au o faza in jurul varstei de 8-10 luni, la care devin interesati sa manance singuri. Cele mai multe mamici nu ii lasa sa faca asta, caci cea mai mare parte a mancarii ajunge oriunde in alta parte decat in burtica, bebelusul face mizerie si se murdareste. Mare greseala! Odata disparut interesul pentru aceasta activitate, bebelusul renunta la idee, iar mamicile se plang ca la 3 ani copiii lor nu mananca singuri…
In mod similar, exista varsta la care copilul vrea sa se dezbrace singur. Desigur, nu ii va reusi din prima, se va enerva, va plange, va fi frustrat iar mami pe langa el! Din graba sau din dorinta e a-l ajuta si a nu-l lasa sa se „chinuie”, parintii sunt tentati sa intervina. In cateva saptamani copilul va renunta sa mai incerce si din nou, mamicile se vor intreba pe la 4 ani „cu ce au gresit” de trebuie sa le ridice pantalonii copiilor.
Cele doua exemple de mai sus sunt exemple clasice despre cum parintii vor sa pastreze controlul complet asupra a tot ceea ce are legatura cu copiii lor. Exemplele sunt insa nenumarate: insistentele ca cel mic sa mai ia inca 3 guri de mancare, ca nu a mancat suficient, desi el spune ca s-a saturat, insistentele de a-l tine incheiat la geaca de iarna cand afara sunt cateva grade si el spune ca ii este cald, interdictia de a face o multime de chestii ca sa nu se murdareasca sau sa nu transpire, si asa mai departe.
De ce controlul complet nu este bun?
Un parinte care pastreaza controlul permanent asupra copilui sau face o mare greseala. Copilul nu percepe asta ca pe „mami ma iubeste si ma ajuta”, asa cum crezi tu! Mesajele pe care le percepe sunt:
- Sunt prea mic ca sa fac asta
- Mama nu crede ca ma descurc sa fac asta
- Nu sunt destul de bun/priceput ca sa fac asta.
Este acesta mesajul pe care vrei sa i-l transmiti micutului tau, zi de zi, de mai multe ori pe zi? Cu siguranta nu!
Apoi, un copil care invata ca parintii sai vor sa ii controleze fiecare aspect al vietii va incepe sa se ascunda si sa minta, pentru a-si pastra intimitatea si dreptul de a face alegeri. Asadar, incet incet, in loc sa devii cel mai bun prieten al copilui tau, te vei transforma in inamicul de care trebuie sa se fereasca.
Cum poti renunta la a controla fiecare aspect al vietii copilului tau?
In primul rand, ai incredere in el! Un copil in care parintele are incredere, pur si simplu prinde aripi. Va fi mai responsabil, mai atent, mai constiincios caci vrea sa onoreze increderea care i-a fost acordata.
Desigur, nu trebuie sa duci aceasta incredere la extreme. Nu il vei lasa pe copil la 3 ani singur in parc pentru ca ai incredere ca stie sa se fereasca de leagan, sunt o mie de alte pericole care il pandesc. Nu vei ignora activitatea sa scolara pentru ca ai incredere ca isi face temele la timp si se descurca, copilul poate sa uite sau sa nu fie constient de ce si cat stie din ceea ce sunt invatati. Nu il vei lasa singur pe strada la 6-7 ani pentru ca iti spune ca stie deja ca nu trebuie sa plece cu strainii, experimentele sociale au aratat de nenumarate ori ca la aceasta varsta conceptul de strain sau pericol nu le este clar inca.
Ofera-i copilului ocazia de a lua decizii impreuna cu familia. Arata-i ca parerea lui conteaza si ca se tine seama de ea. Implicandu-l in deciziile pe care le luati ca familie, il inveti sa cantareasca argumentele pro si contra, inainte de a alege. Discuta cu el de ce a ales asa si nu altfel, pentru a vedea cum gandeste. Luarea deciziilor si asumarea responsabilitatii pentru consecinte este un proces care se invata, si suntem siguri ca preferi sa il deprinda atunci cand o julitura sau un pahar spart sunt cele mai grave consecinte, nu mai tarziu, cand va fi vorba sa isi inceapa viata sexuala sau sa mai amane momentul, sa isi aleaga anturajul sau daca va consuma sau nu alcool sau droguri…
Tu cum faci ca sa scapi de obisnuinta de a detine controlul complet asupra vietii copilului tau?
