Singuri, împreună: graba ne schimbă modul de a gândi și relația cu copiii noștri

Activitatea și performanța în viața profesională este importantă pentru a asigura resursele financiare care ne permit să le oferim copiilor noștri experiențele și bucuriile pe care și le doresc și pe care ni le dorim pentru ei. Dar în societatea actuală, s-a ajuns în punctul în care viața profesională ne ocupă atât de mult timp și energie, încât în multe familii, relațiile sunt mai degrabă de colocatari decât de iubiți, părinți ai aceluiași copil. De multe ori, creșterea copilului se rezumă la decizii stresante referitoare la gestionarea activității acestuia. 

Nașterea unui copil generează emoții noi 

De foarte multe ori, nașterea copilului și atenția mamei care se focusează atât de mult și de intens asupra acestuia declanșează un sentiment de singurătate la celălalt părinte. O depresie nediagnosticată poate induce o stare de însingurare în cuplu. Copiii și adolescenții spun, în cuvinte adecvate vârstelor lor, că nu pot discuta cu părinții pentru că aceștia sunt indisponibili sau neatenți: își petrec timpul liber pe telefon, sunt numai cu jumătate din atenție focusată asupra lor, îi observă numai atunci când trebuie să îi certe, au propriile probleme și o disponibilitate redusă să asculte problemele altora. 

În societatea industrială familia a luat locul comunității 

Societatea industrială nu are prea mult timp pentru relațiile interumane. Familiile sunt din ce în ce mai mici, reduse adeseori la familia nucleară, formată din mamă, tată și copil sau copii. Abilitatea de comunicare și empatia sunt din ce în ce mai puțin prețuite sau importante, succesul familial sau al comunității fiind înlocuite de căutarea succesului individual. Dar omul este genetic programat să evolueze prin intermediul relațiilor sale interpersonale, iar când interacțiunea interumană devine tot mai rară, fiecare dintre noi are de suferit. 

Legăturile interumane sunt o nevoie fundamentală

În lumea noastră, contactul fizic și relațiile sociale sunt nevoi fundamentale, în special la copii, în cazul cărora sunt mai importante, chiar, decât hrana. Acest lucru a fost dovedit fără putință de tăgadă după cel de-al Doilea Război Mondial, când s-a observat că orfanii plasați în familii din mediul rural, cu resurse limitate, de dezvoltau mai bine și erau mai fericiți decât cei instituționalizați în condiții optime de igienă și nutriție. Din păcate, stresul zilnic, fuga perpetuă și lipsa de timp ne face să ne simțim singuri și neînțeleși. Să încetinim ritmul zilnic de viață este o decizie excelentă pentru fiecare dintre noi. 

Ai auzit de conceptul de slow parenting?

Ideea de slow parenting îi aparține lui Carl Honore și se traduce, în limba română, cu sintagma parenting lent. Conceptul pornește de la ideea că un copil nu poate fi fericit dacă nu are timp să se bucure de ceea ce îl înconjoară, să se relaxeze și să viseze. Îndemnul către părinți este de a acorda prioritate, cel puțin în copilăria mică, timpului liber, jocurilor și timpului petrecut în familie. Timpul liber nestructurat este indispensabil pentru dezvoltarea creativității, a competențelor sociale, a autonomiei și a stimei de sine. 

Părinții trebuie să își schimbe, în acest context, prioritățile. S-ar putea ca, pentru copilul tău, să fie mai important un joc de Monopoly în familie sau o plimbare prin pădure decât să învețe o limbă orientală sau metode sofisticate de calcul matematic mental. 

Ce se întâmplă cu mintea și corpul nostru atunci când ne grăbim?

Stresul nu trebuie demonizat sau privit ca ceva exclusiv negativ. Există stres negativ, este adevărat, dar stresul este și responsabil pentru adaptabilitatea noastră, pentru reziliența de care dăm dovadă, pentru perseverență și multe alte calități extrem de utile în viață. 

Atunci când se acumulează o cantitate prea mare de stres cronic în organism, adesea ne pierdem capacitatea de a ne mai relaxa și de a privi lucrurile cu calm și în mod obiectiv. Nu mai suntem capabili să ne detașăm, să privim problemele din exterior și să găsim soluții adecvate; mai degrabă, reacționăm emoțional și nu întotdeauna înțelept. În aceste momente, suntem înconjurați de „cataclisme” și „stări de urgență” din care este dificil să mai ieșim. În aceste situații, nu mai putem judeca limpede. 

Stresul cronic determină distorsiuni ale gândirii

Distorsiunile cognitive reprezintă o anumită manieră de a trata informația, care alimentează convingeri și emoții negative:

• Gândire de tipul totul sau nimic, lipsită de măsură și de obiectivitate, ne face să exclamăm – sau să gândim – la modul: „nu faci nimic”, „tot timpul ești/faci” „niciodată nu pot să mă bazez pe tine” etc; 
• Generalizarea: folosim des cuvinte precum: întotdeauna, niciodată, tot timpul;
• Filtrul mental ne permite să vedem doar detaliile negative: „Soțul mi-a spus că trebuie să ne reevaluăm prioritățile, căsnicia mea s-a terminat!”;
• Concluzii pripite: presupunem ce e mai rău și avem tendința de a judeca dramatic o anumită persoană;
• Tendința de a-i învinui pe ceilalți, înainte de a afla și analiza toate faptele; 
• Previziuni care nu țin cont de realitate;
• Maximizarea greșelilor și minimizarea reușitelor; 
• Tendința de a privi totul ca pe o catastrofă;
• Tendința de a eticheta pe toată lumea;
• Așteptări exagerate. 

Atunci când nu există urgențe reale, e important să te oprești și să înțelegi ce se întâmplă, de fapt. După o astfel de perioadă de detașare obținută cu un efort de voință, lucrurile se vor îmbunătăți din punct de vedere al modului în care percepi evenimentele. Astfel, poznele sau împotrivirile copilului nu vor mai fi dovada clară a eșecului personal în materie de parenting sau un indiciu de netăgăduit că al nostru copil va ajunge la „școala de corecție”, ci vor redeveni ceea ce sunt: momente de suprasolicitare emoțională față de care copilul nostru nu a învățat încă să reacționeze cu moderație. Calmul și detașarea transformă cel mai fioros balaur într-o șopârlă multicoloră, leneșă și inofensivă! 

Atunci când suntem mereu pe fugă, iar stresul își pune amprenta asupra noastră, distorsiunile de gândire ne afectează în mod negativ relația cu cei din jur, cu noi înșine și cu copiii. Detașarea temporară ne ajută să ne relaxăm și să privim lucrurile cu mai multă obiectivitate!