Grand Cinema & More, în parteneriat cu Teatrul de Animație Țăndărică, aduce pe scena sa două dintre cele mai frumoase povești, care, de-a lungul timpului, au fascinat generații întregi de copii din toată lumea: „Cenușăreasa” și „Frumoasa și Bestia”. Acestea vor putea fi văzute pe 25 octombrie, respectiv, 1 noiembrie, începând cu ora 11:00, în Sala Epika a cinematografului din Băneasa Shopping City.
Basmul „Cenușăreasa” este unul dintre spectacolele cu cea mai veche tradiție în istoria Teatrului de Animație Țăndărică. Creată de regizorul Silviu Purcărete, piesa de teatru este o adaptare plină de candoare și umor a celor mai cunoscute versiuni ale basmului, scrise de Charles Perrault și de frații Grimm.
Spectacolul îmbină elemente din cele două variante și le completează cu noi personaje și întâmplări pline de povețe. Alături de figurile din variantele clasice ale poveștii, mama vitregă, cele două surori rele, prințul şi Cenuşăreasa, în spectacolul de la Grand Cinema & More apar și alte personaje: păianjenul, ţânţarul, familia de şoricei, care dau naștere unei lumi adiacente și prezintă acest basm ca pe un veritabil „teatru în teatru”.
Această colorată lume de basm este adusă la viață de către actorii Teatrului de Animație Țăndărică prin intermediul unor superbe păpuși cu chip de porțelan, inspirate de cele specifice secolului al XIX-lea. Păpușile dansează pe ritmul muzicii din opera „Cenuşăreasa” al lui Rossini, în grandiosul decor creat de Carmen şi Gheorghe Raszovschi.
„Frumoasa și Bestia” aduce pe scena Grand Cinema & More o poveste despre adevărata frumusețe, care trebuie căutată în fiecare dintre noi. Spectacolul are la bază versiunea cea mai cunoscută a basmului, semnată de Jeanne-Marie Le Prince de Beaumont și publicată prima dată în 1756.
Spectacolul este regizat de Cristian Pepino și se bucură de o scenografie semnată de Cristina Pepino. Pe muzica lui Dan Bălan, piesa de teatru povestește pățania unui bătrân tată cu trei fiice, care ajunge la un castel stăpânit de o Bestie. Acesta rupe un trandafir, lucrul cel mai de preț pentru Bestie, și, pentru a-i fi cruțată viața, i se poruncește să o aducă la castel pe una dintre fiicele sale.
Nevoită să-și petreacă restul vieții la castel, fiica cea mică a bătrânului reuşeşte să se împrietenească cu fiara. După un întreg şir de peripeţii, de lupte între bine şi rău, fata se îndrăgostește de Bestie, care se transformă într-un prinţ frumos. Astfel, spectacolul semnat de Teatrul de Animație Țăndărică îi învață pe cei mici adevăratul sens al prieteniei şi al dragostei.
Stagiunea culturală 2014-2015 de la Grand Cinema & More aduce în fiecare săptămână spectacole ale Teatrului de Animație Țăndărică, de care se poate bucura întreaga familie. Programul complet al pieselor de teatru pentru copii poate fi găsit pe www.grandentertainment.ro