Mamele de la secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți sunt, probabil, cele mai puternice mame din lume. Cele mai răbdătoare, cele mai reziliente, cele mai rezistente. Atunci când naști prematur, când în loc să îl ții la sân, trebuie să îți privești bebelușul de la distanță și abia dacă îl poți atinge cu un deget, lumea se prăbușește puțin. Iar tu trebuie să o aduni la loc, bucată cu bucată și să o repari, pentru ca să continui să exiști.
Am descoperit valoarea pe care o are susținerea celor dragi (Irina)
Se spune că e nevoie de un sat ca să crești un copil. Dar satul pe care îl aduni în jurul tău atunci când aștepți, speri și te rogi ca bebelușul tău să fie sănătos trebuie ales cu grijă. Ai nevoie de profesioniști, în echipa ta, și ai nevoie și de prieteni apropiați, empatici, care să știe să comunice cu optimism și atunci când rezervele proprii s-au cam epuizat.
Ai nevoie de ajutorul unui consultant în alăptare care să te ajute să gestionezi lactația. Ai nevoie de cineva care să te sprijine cu treburile casnice în perioada de recuperare. Ai nevoie de cineva care să te distragă de la fricile care nu te lasă să respiri.
Și când vezi toți acești oameni în jurul tău, realizezi cât de binecuvântată ești.
CITEȘTE MAI MULTE DESPRE: Alimentația bebeluşului prematur | Laptele matern îşi modifică compoziţia special pentru bebe
Am învățat că e în regulă să nu mai poți (Mariana)
Nu am văzut nicăieri în sistemul medical compasiunea și înțelegerea de care am avut parte ca mamă a unui bebeluș născut prematur, care a petrecut câteva săptămâni pe secția de terapie intensivă.
Pentru că nu ai acces non stop la bebelușul tău, de fiecare dată când se deschide ușa salonului în care ești cazată, inima ți se oprește pentru o fracțiune de secundă. Când le vezi pe celelalte mămici care își pun copiii la sân, sufletul se mai frânge puțin. Ți se spune că, atunci când sunt atât de mici, starea lor se poate schimba de la o oră la alta, așa că nu te simți niciodată cu adevărat liniștită.
După prima săptămână de frică permanentă, am cedat pentru prima oară. Am plâns cu hohote și cu sughițuri, privind-o în incubator, cu toate firele alea pe ea, pentru că simțeam că nu mai am energie nici măcar să respir. Am avut noroc de o asistentă în vârstă, care văzuse multe la viața ei, care a știut să îmi vorbească atunci. Și mi-a zis și toate mamele care ajung acolo trec prin asta. Nu m-am mai simțit singură.
CITEȘTE MAI MULTE DESPRE: Îngrijirea tip cangur pentru prematuri
Am învățat să am multă răbdare (Diana)
Iar de răbdare am avut nevoie până a împlinit Vladimir vreo 2 ani. Am avut răbdare să respire singur, să ia în greutate, să reușească să sugă, să îl pot ține în brațe, să pot pleca acasă… Și am avut răbdare și acasă, a trebuit să am răbdare, să raportez fiecare achiziție la vârsta reală și la vârsta corectată, să nu intru în panică pentru că a gângurit mai târziu, a mers mai târziu, a fost mai mic decât copiii prietenelor…
CITEȘTE MAI MULTE DESPRE: Bebelușul meu s-a născut prematur. Învață de la specialiști ce nevoi are!
Am învățat să deleg (Iulia)
De când mă știu, am fost obsedată să am controlul asupra a tot ceea ce se întâmplă. Am fost o perfecționistă, până în măduva oaselor, numai eu făceam bine ceea ce era de făcut. Cu un copil prematur, care trebuie păzit când doarme ca să nu facă o criză de apnee în somn, care e atât de sensibil și pe care te-ai temut zile bune că ai putea să îl pierzi, trebuie să înveți să delegi din responsabilități, pentru că pur și simplu nu poți face altfel. A trebuit să accept că lucrurile pot fi făcute și altfel decât cum le făceam eu, și nimic rău nu se va întâmpla din cauza asta.
Tu ce i-ai spune unei mame al cărei nou-născut e la Terapie Intensivă?
Citește și despre: Etapele normale de dezvoltare ale bebelușului născut prematur
