Cum învațăm copiii să interacționeze cu animalele de companie fără să se pună în pericol

Aproape toti copiii, daca nu chiar toti, au inclinatia naturala de a intra in contact cu animalele, de a fi incantati la vederea lor, de a se bucura daca au ocazia sa mangaie un caine sau o pisica, mai ales.

Apropierea copiilor de animalele de companie este foarte benefica, aceste beneficii putand fi observate prin experienta directa dar fiind si confirmate prin numeroase  studii stiintifice.

Acest instinct natural al copilului de a trai in armonie cu animalele de companie trebuie incurajat dar totodata parintii trebuie sa stie care sunt potentialele pericole ale interactiunii copil-animal si cum se pot preveni, caci mare parte din pericole apar tocmai din greseli facute de parinti. In primul rand exista niveluri diferite de intelegere a regulilor de convietuire cu un animal de casa sau al abordarii unui animal in functie de varsta copilului.

Prima etapa ar fi bebelusii pana intr-un an

In aceasta etapa evitarea pericolelor se poate face in primul rand prin interactiunea cat mai redusa a unui copil atat de mic cu un animal precum cainele sau pisica, aceasta din diferite motive :

Nou-nascutii sunt oricum fragili si vulnerabili, cu sistemul imunitar in plin proces de calire iar un animal poate fi purtator de microbi, mai ales daca se afla intr-o stare de igiena precara ;

Atat copiii mici cat si animalele pot fi imprevizibile. Un bebelus nu isi poate reprima chiotele de bucurie si gesturile bruste in preajma unui cainesau a unei pisici iar acestia se pot pur si simplu speria. Cainele ar putea incepe sa latre si sa sperie bebelusul producandu-i pe viitor fobie fata de animale.

Exista rase de caini care au o inclinatie spre a se atasa de copii, unii chiar sunt supranumiti „baby-sitteri” si au un nivel de toleranta foarte ridicat fata de copii ; de asemenea sunt caini foarte obisnuiti de mici cu copiii si acestia nu reprezinta un pericol. Insa pentru multi caini bebelusul e o sursa de anxietate, pur si simplu multor caini le e teama de bebelusi/copii mici fiindca nu le pot anticipa reactiile si nu-i inteleg;

Daca exista deja un caine in familie introducem un amendament: in acest caz este normal sa prezentam cainelui noul membru al familiei, sa-l familiarizam cu el, sa stie ca este un nou membru care-i este superior in ierarhie si fata de care trebuie sa manifeste bunavointa. In orice caz, nu vom lasa niciodata singuri impreuna un copil atat de mic si un animal. De fapt un copil atat de mic nu trebuie lasat singur nesupravegheat niciodata, nici macar pentru cateva secunde!

Concluzionam ca la nivelul acestei etape copilul cu varsta pana in 12  luni trebuie sa vada animalele mai mult de la distanta care sa ofere maxima siguranta, sa nu fie lasat sa mangaie decat animale cunoscute, despre care se stie ca nu au manifestat niciodata agresivitate, sub atenta supraveghere a parintelui. Este recomandat sa fie incurajat sa-i placa animalele, sa i se arate imagini cu caini, pisici, etc, astfel incat sa ii devina familiare in timp.

CITEȘTE ȘI: Copiii si animalele de companie – Ce facem cu ele cand apare bebe?

Urmatoarea etapa se refera la copiii intre 1 si 5 ani

In aceasta etapa copilul prezinta mai multa autonomie, intelege mult mai multe lucruri, poate sa-si stapaneasca impulsurile, sa invete sa mangaie un animal cu delicatete, intelege notiunea de a nu face rau, de a nu prilejui durere si poate intelege ca daca nu respecta anumite precautii animalul isi poate manifesta supararea cu consecinte neplacute. Prin urmare la aceste varste interactiunea poate fi mai stransa, dar tot sub atenta supraveghere a adultilor.

Copilul trebuie invatat ca nu e recomandat sa se apropie si sa mangaie animale fara stapan, ca daca au un stapan trebuie sa il intrebe intai daca se poate apropia de caine, daca nu musca ; poate sa accepte ca nu toate momentele sunt prielnice pentru a te apropia de un caine, chiar si de al tau (de ex. cand doarme, cand mananca, daca e bolnav).

In niciun caz copilului nu trebuie sa i se induca frica fara discernamant de animale sau ura fata de ele. Oricat de mult le-ar displacea parintilor animalele (avand poate traume, sau fiind crescuti in acest spirit al dispretului sau fricii fata de animale) ei nu trebuie sa faca greseala de a le transmite copiilor aceasta atitudine care nu va fi decat in detrimentul lor !

In primul rand datorita fricii copilul va fi lipsit de beneficiile interactiunii cu un animal de companie si in al doilea rand, sadindu-i-se frica sau ura el ar putea face gesturi necugetate, de a lovi un caine sau de a urla si a o lua la goana brusc si aceste manifestari s-ar putea solda cu urmari neplacute.

CITEȘTE ȘI: Părul animalelor ne poate îmbolnăvi copilul?

De la 5 ani in sus copiii sunt din ce in ce mai pregatiti sa recunoasca si sa evite singuri potentialele pericole.

Ei pot recunoaste deja, daca au fost invatati, mimica si limbajul corporal al animalelor astfel  incat sa nu se apropie de un caine care :

• Pare foarte rigid, incordat, in alerta, are blana infoiata pe spate ;
• Nu da din coada si nu lasa urechile in jos cand I se vorbeste;
• Ridica colturile buzelor chiar si fara sa maraie;
• Este foarte speriat (si cainii speriosi, traumatizati, pot avea reactii imprevizzibile, de aparare) ;
• Mananca sau doarme ;

De asemenea ei pot incepe sa recunoasca rase de caini si sa nteleaga ca sunt anumite rase cu potential agresiv sau care nu agreaza in mod deosebit copiii sau sunt de paza si aparare nu preponderent de companie. Este bine sa mergem cu copiii la expozitii canine deoarece acolo nu sunt acceptate spre arbitrare exemplare agresive, acolo cainele trebuie sa corespunda standardului, sa fie absolut sanatos si curat si nu in ultimul rand sa fie sociabil si sa nu fie un potential pericol nici pentru alti caini nici pentru oameni.

In preajma a 10-12 ani majoritatea copiilor sunt suficient de responsabili incat sa aiba propriul caine (sau orice alt animal de companie), daca isi doresc, fiind capabili sa indeplineasca sarcini precum hranitul animalului, pus la dispozitie apa proaspata, plimbat etc.

Desigur ca alegerea cainelui nu trebuie sa fie un capriciu de moment si mai ales o decizie luata in functie de aspectul exterior al cainelui ci trebuie sa se tina cont de multe alte aspecte, dar asta e déjà o alta discutie care ar putea fi detaliata intr-un articol urmator.

Pana atunci, iata ce NU ar trebui sa faca parintii :

• Nu speriati copiii de mici cu cainele pe post de ” tete” care te papa/te musca ;
• Daca un bebelus se sperie de un animal, explicati-i ca e inofensiv, nu „dregeti” lucrurile spunand ca „dam na-na la caine !”, „ii aratam noi lui !”, ” luam bota la el !” etc ;
• Daca va e frica de caini, incercati sa va cenzurati reactiile : urland, avand reactii de panica, luand brusc copilul pe sus, fara avertisment, nu faceti decat sa-i produceti si copilului panica (si probabil si animalului) ;
• Nu amenintati copilul ca daca nu papa tot il dati la caine sau daca nu-i trebuie jucaria o dati la caine, sau nu incercati sa-l convingeti ca „i-a mancat cainele suzeta”.

Poate multora asemenea clisee li se par inofensive, simple vorbe la care nu se gandesc profund in timp ce le rostesc, dar ele pot avea un mare impact negativ asupra copilului si va pune bazele unei relatii bazate pe frica sau ura pentru animale.

CITEȘTE ȘI: Copilul bagă totul în gură – Ce facem ca să îl știm în siguranță și cum îl ajuți să scape de acest obicei!