Nu este intotdeauna usor sa iti dai seama daca suferi sau nu un avort spontan. De obicei, acesta nu se intampla spontan, ci sub forma unui lant de evenimente pe parcursul mai multor zile.
Avortul spontan implica pierderea unei sarcini inainte ca fatul sa poata supravietui, adica atunci cand acesta are mai putin de 500 de grame (corespunzand unei varste gestationale intre 20 si 22 de saptamani sau mai putin). Acesta apare la 15 -20% dintre sarcinile declarate, de obicei inainte de cea de-a 13 saptamana, insa numarul este mult mai mare, avand in vedere faptul ca multe dintre femeile care sufera un avort spontan nici nu stiu ca au fost insarcinate. Odata ce sunt detectate batai ale inimii fatului, sansele de a suferi un avort spontan scad sub 5 %.
Care sunt semnele unui avort spontan?
Experienta fizica a unui avort difera de la femeie la femeie. Insa sunt cateva simptome care iti pot semnala pericolul, pentru a te indrepta cat mai curand spre cabinetul doctorului:
- Sangerari vaginale, usoare sau, mai ales, abundente, constante sau inconstante. Cu toate ca sangerarile de acest fel trag, de obicei, un semnal de alarma in privinta sarcinii, in primul trimestru acestea pot aparea fara a fi semnul unui avort spontan.
- Daca sangerarile sunt insotite de dureri, crampe sau dureri abdominale, adresati-va imediat doctorului ginecolog, indiferent daca sunt dureri de spate sau in zona pelvisului.
Cauzele unui avort spontan nu pot fi determinate in toate cazurile
Cauza cea mai des intalnita este anomalia cromozomiala, ceea ce inseamna ca fatul nu se dezvolta cum ar trebui. Alti factori de risc ale avortului spontan pot fi:
- Varsta: daca ai peste 35 de ani exista un risc mai mare de a suferi un avort spontan. De asemenea, si varsta tatalui este importanta: daca aceasta depaseste 35 poate fi un factor de influentare al unui avort spontan.
- Un istoric medical cu avorturi recurente.
- Ovarul polichistic, sindrom care cauzeaza probleme de ovulatie, obezitate, nivel crescut al hormonului masculin, sau risc crescut de diabet.
- Anumite infectii cu virusi sau bacterii.
- Trombofilia o conditie in care sangele are o tendinta crescuta de a se coagula in vase.
- Probleme legate de structura si forma uterului, in special in privinta uterului in forma de T.
- Consumul de alcool, de droguri sau de tutun in timpul sarcinii.
- Consumul excesiv de cafeina.
- Expunerea in medii cu niveluri ridicate de radiatii sau agenti toxici.
- Diabet (daca acesta nu este tinut sub control), boli de inima sau de rinichi.
- Malnutritia
Preventia avortului spontan
Din cauza faptului ca principala cauza a avorturilor spontane este anomalia cromozomiala, nu poti face mare lucru pentru a preveni acest eveniment nefericit. Ceea ce poti sa faci, totusi, este sa te mentii intr-o stare cat mai sanatoasa inainte si in timpul sarcinii. Fa exercitii fizice cu regularitate, mananca sanatos, elibereaza-te de stres, tine-ti greutatea in parametrii normali si, foarte important, evita fumatul sau excesul de alcool. Dupa ce ramai insarcinata, ai grija de tine si de burtica ta! In continuare, evita sa fumezi si incearca sa nu stai in preajma celor care fumeaza. Inceteaza sa bei alcool, limiteaza consumul de cafeina si discuta cu doctorul tau ori de cate ori vrei sa iei pastile, pentru a afla daca acestea nu afecteaza dezvoltarea normala a copilului. Evita mediile radioactive si sporturile de contact sau orice alt sport care poate cauza rani.
Diagnosticarea unui avort spontan
Doctorul tau este singurul in masura sa diagnosticheze corect un avort spotant, facand toate analizele necesare. Daca avortul s-a produs si uterul este curat, nu e nevoie de niciun alt tratament. Daca acesta nu e curat, va fi nevoie sa se faca un chiuretaj sau sa se administreze medicamente care sa te ajute sa elimini continutul uterului.
Daca avortul nu a fost confirmat, dar doctorul spune ca esti suspecta de acest lucru, te va sfatui sa te odihnesti pentru cateva zile sau chiar te va interna in spital pentru a putea sa iti supravegheze sarcina. Pe de alta parte, 1-2% dintre femei pot suferi avorturi spontane repetate (3 sau mai multe). Oamenii de stiinta cred ca acest lucru este cauzat de un raspuns autoimun al corpului. Daca ai suferit de 2 sau mai multe avorturi spontane consecutive, apeleaza la o metoda de contraceptie si discuta cu doctorul tau ce analize trebuie sa faci pentru a descoperi cauza.
Sarcina dupa un avort spontan
Daca ai suferit un avort spontan, nu trebuie sa iti faci griji pentru viitoarele sarcini. Aproximativ 85% dintre femeile care au trecut prin acest lucru au ramas apoi insarcinate si au dus sarcina pana la capat, fara alte probleme medicale. Este normal ca, in cazul unui avort spontan, sa iti pui intrebari legate de cauzele care l-au produs. Trebuie insa sa stii ca nu este vina ta, deoarece majoritatea avorturilor spontane se produc din cauza faptului ca ovulul fertilizat in uter nu se dezvolta normal. Un avort spontan nu este cauzat de stres, sex sau exercitii fizice moderate decat in cazuri foarte rare. Incearca sa comunici cu persoanele apropiate tie si nu iti asuma o vina care nu iti apartine!
Ai suferit un avort spontan? Daca da, care a fost cauza identificata de doctorul tau?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.