Nu faci parte din categoria parintilor care adora sa se joace cot la cot cu copilul si te intrebi daca e ceva in neregula cu tine? Iata o abordare care iti va reda optimismul.
Joaca este principala activitate a copilului, esentiala pentru dezvoltarea lui, modalitate de invatare si de cunoastere a mediului. Dar ceea ce pe buna dreptate cea mai placuta indeletnicire a copiilor poate fi o corvoada pentru parinti. Sa recunoastem, nu mereu avem energia si cheful de a ingenunchia pe jos langa copil, nici articulatiile nu ne permit asta ca lor!, de a intra de 50 de ori in acelasi rol pe care ni-l ofera copilul fara drept de apel:”tu o sa fii cainele si eu veterinarul, tu esti calul iar eu calaretul”.
Asta nu ne face niste parinti rai. Nu inseamna ca nu iubim copiii si nu adoram sa-i vedem cum se distreaza inventand jocuri, doar ca uneori nu simtim nevoia sa fim parte din joc ci preferm sa fim spectatori de pe margine.
Insa majoritatea parintilor se simt vinovati daca nu raspund rugamintilor copiilor si atunci participa fara tragere de inima. Si astfel apar atat frustrarile ca faci ce nu iti face placere dar si vinovatia si remuscarile ca nu te joci cu entuziasm cu bietul copil nevinovat.
Ce e bine sa stii pentru a-ti diminua frustrarile si vinovatia pe aceasta tema?
Joaca impreuna cu parintele este o inventie moderna.
Abia recent a inceput sa se induca parintelui ideea ca joaca impreuna cu copilul e o obligatie, datoria lui de parinte si daca nu o face atat de des cat il solicita copilul inseamna ca a esuat! In trecutul nu foarte indepartat parintii doar asigurau copiilor un mediu propice iar ei se jucau impreuna cu fratii, verisorii sau ceata de copii din cartier.
Daca ar fi pusi sa aleaga, majoritatea copiilor ar prefer sa se joace cu alti copii, nu cu adulti, nimic nu e mai distractiv ca joaca in aer liber cu prietenii, cu catarat, scormonit in pamant, alergat, jocuri cu mingea si multe altele. Insa panicati de faptul ca timpurile par din ce in ce mai nesigure prea multe masini inclusiv pe langa bloc, posibili rapitori, accidente de tot felul multi parinti considera ca e mai sigur sa duca copilul doar la activitati structurate si in rest sa-l tina in casa, unde desigur ca in lipsa altor copii parintii vor fi cei solicitati la joaca.
Desigur ca toti parintii au temeri, ele sunt justificate, dar putem alege o cale de mijloc, nici sa-i sufocam “in colivie” nici sa fim neglijenti, inconstienti. Putem sa ne facem timp sa-i ducem in cate-un parc unde sa-si faca prieteni de joaca sub discrete noastra supraveghere.
Joaca poate fi placuta, nu abandona din start ideea.
Pentru a nu intrista copilul cu prea multe refuzuri si pentru a nu te simti vinovat, te poti gandi la un fel de compromis: propune-i copilului modalitati de joaca diferite, care ti-ar face si tie placere, nu doar lui.
Nu e necesar sa te joci fix in modul in care vrea el daca esti suficient de abil sa-i prezinti alternative care sa-l atraga: sariti amandoi pe o trambulina, jucati un joc de carti sau un joc de societate, inventati impreuna un joc, contribuind fiecare cu o idee, cu o regula, arata-i jocuri din propria ta copilarie, jocuri care nu se demodeaza niciodata, cu alte cuvinte indu-ti si tie o stare ludica si in final vei fi incantat si tu si copilul.
Nu esti singurul parinte care nu se da in vant dupa joaca cu copilul, nu trebuie sa te simti “defect”.
Te afli intr-o companie numeroasa, sunt destui parinti care nu se dau in vant dupa joaca impreuna cu copilul, cel putin uneori, din diverse motive, unele care tin de el, de starea lui psihica sau fizica, alteori din motive ce tin de particularitatile jocurilor copiilor: repetitivitatea – nu se satura niciodata de aceleasi jocuri de roluri, faptul ca multi copii sunt excesiv de dominanti in joaca, traseaza ordine precise parintilor, cum sa stea, ce sa faca, ce anume sa spuna fara sa modifice vreun cuvintel.
Nu e de mirare ca dupa cateva serii de joaca de acest tip iti vine sa plangi cand esti solicitat din nou si ai prefer sa speli o tona de vase murdare sau sa curati zece kilograme de cartofi. Doar gandul de a ingenunchia din nou pe covor si a te juca de-a trenuletul din nou si din nou iti provoaca tremuraturi ale articulatiilor si in definitiv chiar nu esti de condamnat. Nu esti dereglat,o sumedenie de parinti simt la fel chiar daca probabil s-ar simti prost sa recunoasca, crezand ca asta-i face “mai putin parinti”.
