Copilașul nostru are 2 ani si 4 luni și încă este alăptat. S-a născut natural, la termen, la spitalul Filantropia. Nașterea a fost destul de dificilă, însă după o primă noapte petrecută la terapie intensivă, puiul a fost adus lângă mine, în salon, la prima oră. Îmi amintesc că, atunci când l-a adus lângă mine, asistenta mi-a spus ca, în aproximativ trei ore, să încerc să îl alaptez. Nu m-am întrebat dacă i-au oferit lapte praf. Mi-am notat frumos ora și îmi amintesc cum, pornind de la aceasta, mi-am setat alarme la intervale fixe de timp, să știu când este timpul să doarmă sau să mănânce. Cu cărți citite și totul bine pus la punct, eram perfect convinsă că nu poate interveni ceva despre care eu să nu mă fi documentat.
Îmi amintesc cum, între timp, a venit o doamnă asistentă și m-a întrebat dacă l-am pus la sân.
– Nu, răspund eu. (,, Nu au trecut trei ore „- completez în gând.)
Cum am văzut că doamna nu are de gând să plece până nu-l vede la sân pe pici, îl iau și îl apropii de mine. Pofticios si, cel mai probabil, înfometat, deschide gurița și se atașează imediat.
– Suge? mă întreabă asistenta.
– Nu cred, zic eu. Ronțăie!
– Păi așa e, bravo! Mulțumită, doamna a plecat.
Următoarea zi ne-au externat. Bineînțeles că încercarea mea de contorizare a meselor și a somnului la program a rezistat două zile. Am alăptat la cerere timp de două luni și puțin, fără (prea) mari probleme. Totul a fost ok până când, într-o zi, un cumul de factori a dus la apariția unor canale blocate – fapt care m-a surprins complet nepregătită, subiectul fiindu-mi complet necunoscut.
Citește și despre: „Furia laptelui” poate dura chiar și 2 zile, dar cât timp simptomele nu se accentuează, totul este normal
Ioana, o prietenă foarte bine documentată, a recunoscut imediat simptomele și mi-a trimis informații referitoare la subiect. La scurt timp, febra, o zonă roșie extinsă și durere la alăptare m-au condus plângând către urgențe; în urma consultului, am primit o rețetă cu antibiotice, pentru mastită, cu indicația de a întrerupe alăptarea pe durata tratamentului – cea mai mare temere pe care o aveam în acel moment. Având totuși un strop de optimism, prin prisma lecturii recente recomandate de Ioana, am fost destul de reticentă în ceea ce privește tratamentul. Pe propria răspundere, am ales să nu îl urmez.
Întâmplarea a făcut ca, în acea seară, cumnățica mea să îmi recomande Clinica de alăptare, din propria experiență. Un call center salvator, pe scurt. De îndată mi-a răspuns o doamnă, consultant lactație certificat IBCLC, care a ascultat ce am avut de spus, iar apoi mi-a prezentat câțiva pași pentru gestionarea canalelor blocate, conform celor mai recente studii de specialitate. Am urmat pașii întocmai; a funcționat. Am făcut și o programare pentru un consult la domiciliu. Întâmplarea a făcut ca doamna consultant care a mi-a preluat apelul să fie cea care e venit la noi acasă.
Îmi amintesc că, după plecarea ei, m-am tot întrebat de ce nu am făcut asta mai devreme;
O sedință petrecută alături de ea mi-a dat puterea necesară pentru continuarea alăptării puiului. Am avut nevoie de mai multe ori de ajutor si mi-a fost alături de fiecare dată, cu profesionalism, dar și înțelegere, compasiune. Sunt convinsă că, dacă nu aș fi întâlnit-o pe Simona, cel mai probabil alăptarea s-ar fi încheiat la câteva luni. Recomand din suflet Clinica de alăptare.
INFO CLUBUL BEBELUȘILOR
Simona Ivanciu, consultant în lactație IBCLC
De foarte multe ori, din păcate, proaspetele mămici aud ca bebelușul trebuie să aibă un “program” de alăptat. Acest lucru nu este valabil! Bebelușul are nevoie să fie pus la sân ori de câte ori cere! Nu ceasul spune când trebuie hrănit, ci chiar puiuțul pe care îl ții în brațe. Mămicilor li se spune că laptele are nevoie de 2-3 ore pentru a fi digerat și că este nevoie să treacă acest interval de timp pentru a nu se “amesteca” laptele nou cu laptele supt acum ceva vreme. Nici acest lucru nu este adevărat.
Laptele matern se digeră foarte ușor, în 45 de minute de la începerea mesei. Motiv pentru care bebelușii, peste zi, pot avea două reprize de dormit legat câte 2-3 ore, iar în rest, se pot trezi chiar și din oră în oră, atunci când au nevoie. Nu înseamnă că laptele este prost calitativ sau că nu este suficient! Dimpotrivă! Așa este normal să se întâmple! Dacă ai dubii legate de ce sfaturi ai primit și nu știi cum să procedezi cu alăptarea, cheamă rapid un consultant acreditat care să te îndrume corect și care să îți fie alături pe acest minunat drum al alăptării!
Citește și despre: Pe holul secției de neonatologie se închinau ode biberoanelor. Alăptarea, un proces atât de natural, parea că este inhibată, discreditată și poate chiar blamată …
Iată și opiniile cititoarelor noastre despre acest subiect:
IOANA: Mă întreb de ce sunt încă persoane care cred ca pur și simplu „nu am avut lapte” sau că „a făcut cezariana și nu are lapte”? Dacă nu au existat motive medicale, șoc șamd. Nu se informează și nici nu sunt ajutate în spitale (cele care nu stiu/pot sa se informeze).
A, și persoanele care încă spun ca laptele de la o anumita perioada se face „zer/apa chioară”..mai ales bărbații spunând asta, zici ca ne aflam, nu în Evul Mediu, ci îi anii nu de mult apuși.
FLORENTINA: Sunt la al doilea copil. Nu exista alaptat dupa ceas! Bei si mananci cand ti-e sete si foame. Iar daca tu om mare te poti duce la frigider sau la sticla cu apa, normal este ca si bebe sa aiba acces neîngrădit la laptele lui si la iubirea si dragaleala care vine la pachet cu suptul.
SIMONA: Eu stiu asa, ca atat timp cat bebelusul alăptat exclusiv ia în greutate nu mai conteaza consistenta laptelui. Al meu la începutul alaptarii era foarte gras de trebuia sa indepartez acea crusta de pe limba bebelușului cu bandijonaj. Luau in greutate aproximativ 2 kg pe luna. Dupa diversificare au inceput sa ia mai puțin in greutate pe luna. Au fost zile cand au cerut la san de mai multe ori si zile in care au cerut de mai puține ori. Nici macar o data nu m am gandit sa le dau supliment.
ANDREEA: Am născut recent, din fericire nu am avut nicio problemă cu alăptatul, însă în salon am avut doua fete care pur și simplu nu reușeau să își alăpteze puii. Ii puneau la San și degeaba, nu curgea absolut nimic, una dintre ele chiar a început sa plângă căci își dorea foarte mult sa alăpteze, nu știu care e cauza dar se poate întâmpla să nu curgă nimic…
IRIS: La fel. Eu știu că dacă vrei se poate. Lactația se produce după naștere și doar cu ajutorul copilului sau al pompei pentru sân. Ceai pentru lactație. Nu există. Dumnezeu dacă ți-a dat copil ți-a dat și hrană pentru el. Nu cred că în scuze!
ANDREEA: Nu te contrazic, eu am băut ceai foarte mult, după fiecare naștere, I-am dat și acelei fete. Poate totuși a reușit sa își hrănească copilașul după, în zilele cât am stat în acel salon, nu s-a putut.
IRIS: Nu există lapte prost, insuficient, slab. Există doar femei care vor să alăpteze și cele care nu vor și aici nu mă refer la cele care și-ar dori din suflet dar nu pot. Asta este altă discuție, strict cele care pot dar nu vor. Evident că în creierașul lor caută scuze și baliverne dar dacă nici ele nu se cred pe ele însele…vă imaginați noi nu? Probabil soții lor care sunt paraleli cu viața și misiunea feminină, dacă le cred până și ei.
ANDREEA: Mai există și femei care refuză să se informeze și cred că percepțiilor lor și ce au auzit de la tanti de pe uliță este mult mai corect…
MIHAELA: Am 4 copii și pe toți i-am alăptat și niciodată după ceas când cerea îi dădeam.
IRIS: Îmi pare foarte rău că accesul la internet și informație este pur și simplu refuzat în a fi folosit în scopul cultivării si dezvoltării personale. Rușinos pentru ele, greu pentru noi care suntem la curent cu viața aceasta despre care este obligatoriu să stii de toate, evident dacă îți place să înveți. Împotriva ignoranței si zeii au luptat în zadar!
Citește și: Deși biberonul și suplimentarea cu lapte praf sunt o practică frecventă în maternități, este recomandat să încerci să scapi de amândouă rapid
ÎN CLUBUL BEBELUȘILOR am pregătit un GHID COMPLET DE SUPORT PENTRU ALĂPTARE
Vizitează sectiunile de mai jos și alăptarea bebelușului va fi lină și plină de satisfacții!
ALĂPTAREA LA ÎNCEPUT
BEBELUȘI ALAPTAȚI
ALIMENTAȚIA ÎN ALĂPTARE
DESPRE LAPTELE MATERN
SPRIJIN PENTRU ALĂPTARE
TOTUL DESPRE ÎNȚĂRCARE
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.