Greturile matinale sunt celebrul indiciu al sarcinii, poate chiar mai cunoscut decat faimoasele doua liniute. Dar ce anume le produce? Cat de des apar? Cum poti scapa de ele macar cat sa nu-ti mai faca viata un calvar? Citeste si descopera toate acestea in urmatorul articol.
Greturile matinale in sarcina sunt numite in limbaj medical emesis gravidarum. Ele sunt intalnite la mai mult de jumatate dintre gravide si de cele mai multe ori apar oricand pe parcursul zilei, in ciuda denumirii pe care o poarta. De cele mai multe ori greturile matinale se estompeaza considerabil sau dispar dupa saptamana 12 de sarcina.
Care e cauza greturilor matinale?
De fapt, exista mai multe potentiale cauze ale greturilor matinale. Printre ele se numara:
- O crestere a cantitatii de estrogen din sange
- Hipoglicemia datorata consumului sporit al resurselor materne
- Cresterea nivelului de progesteron duce la relaxarea stomacului si a intestinelor, determinand hiperaciditate si reflux gastroesofagian
- Cresterea sensibilitatii la mirosuri, care stimuleaza declansarea reflexului de voma.
Medicii au avansat o teorie conform careia aceste greturi matinale ar reprezenta un mecanism de aparare a organismului si de protejare a fetusului. Faptul ca sunt atat de frecvente, ca ele coincid cu perioada in care fetusul este cel mai vulnerabil la actiunea toxinelor posibil ingerate de catre mama, combinarea lor cu sensibilitatea crescuta la mirosuri si cu rezultatele statisticilor care arata ca rata avorturilor spontane este mai crescuta la femeile care nu au experimentat aceste simptome, vin sa sustina aceasta ipoteza.
Hyperemesis gravidarum reprezinta o exacerbare severa a acestor simptome. Medicii vorbesc despre aceasta stare in cazul femeilor care experimenteaza stari de greata intense, voma frecventa, scaderi in greutate si uneori dezechilibre ale electrolitilor. In cazurile foarte grave este necesara spitalizarea gravidei si hranirea acesteia intravenos. Este obligatoriu sa consulti medicul daca greata te impiedica sa mananci, daca voma este insotita de durere sau de febra sau daca starile de rau persista dupa sfarsitul primului trimetsru de sarcina.
Cum poti usura simptomele produse de greturile matinale?
Iata cateva sfaturi care te pot ajuta sa treci mai usor peste neplacerile cauzate de greturile matinale:
- Inlocuieste mesele mari cu mese mici si dese
- Consuma lichide cu jumatate de ora inainte de masa, dar nu bea in timpul mesei
- Consuma lichide in cantitate mica de cat mai multe ori pe parcursul zile pentru a evita deshidratarea
- Mananca ceea ce iti place, atunci cand simti nevoia
- Evita mirosurile intense, inclusiv parfumul preferat daca este necesar
- Roaga pe cineva sa gateasca in locul tau, deschide larg geamurile si porneste hota pentru a evita raspandirea mirosurilor
- Odihneste-te din plin
- Evita locurile prea calde, deoarece caldura accentueaza senzatia de greata
- Ai mereu la indemana lamaie, ghimbir, limonada pentru a ameliora senzatia de voma. S-a constatat ca si pepenele rosu ajuta
- Mananca uscaturi sarate: chipsuri, covrigei, sticksuri, paine prajita
- Daca e posibil, consuma alimentele reci, deoarece asa sunt mai putin parfumate decat cand sunt incalzite
- Evita bauturile dulci
- Imbraca-te confortabil, cu haine care sunt croite larg in zona stomacului
- Evita sa mananci chiar inainte de culcare sau sa te intnzi imediat dupa masa.
Recent, medicii au observat ca greturile matinale puternice sunt uneori asociate cu o deficienta de vitamina B6, si ca suplimentarea acesteia amelioreaza considerabil simptomele. Prin urmare poti incerca sa consumi alimente bogate in vitamina B6, cum sunt painea integrala, cerealele integrale (ovaz, germeni de grau si orez brun), cod, soia boabe, lapte, cartofi, alune si banane.
Tu ai avut greturi matinale in timpul sarcinii? Cum ai depasit aceasta neplacere?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.