Vestea ca vei fi mamica reprezinta, cu siguranta, un moment nepretuit pentru tine, incarcat de bucurie, seninatate, surpriza, dar si de numeroase temeri, deoarece in perioada sarcinii corpul si spiritul tau trec prin numeroase schimbari, unele minunate, altele mai putin placute.
Cu toate acestea, sarcina nu trebuie sa fie o perioada de stagnare in plan profesional sau in dezvoltarea personala, ci trebuie privita ca pe o excelenta oportunitate de a acorda o mai mare atentie hobby-urilor tale si, de ce nu, de a le transorma in afaceri profitabile.
Hobby-urile sunt cele care te implinesc, iti deschid un nou orizont si te ajuta sa te dezvolti atat in plan personal, cat si profesional, datorita abilitatilor noi cu care te „inzestreaza”.
O pasiune cultivata te ajuta sa devii creator de frumos, de arta, te implineste si te face parte esentiala a unui proiect ce mai tarziu va ajunge sa reprezinte un centru de interes pentru viata ta. Astfel, nu doar in timpul sarcinii, ci si dupa incheierea acestei perioade, energia ta va fi canalizata catre obiective constructive, care iti vor oferi o stare de bine si implinire ce se va rasfrange si asupra vietii de familie.
Paleta din care poti selecta un hobby care sa poata fi transformat intr-o afacere este foarte larga, iar alegerea depinde si de aptitudinile si dorintele tale, precum si de activitatile desfasurate inainte de sarcina. In cele ce urmeaza, prietenii de la Catalog de Cursuri iti prezinta cateva sugestii de afaceri pe care le poti dezvolta pornind de la pasiunile si experientele tale din timpul sarcinii.
1. Creeaza un blog – este util si aduce si satisfactii, pe ambele planuri. Blogul iti organizeaza timpul si modul de gandire, te ajuta sa iti faci intrarea in lumea virtuala si sa cunosti o multime de persoane, cu care poti lega relatii de natura personala sau profesionala. Poti scrie despre aproape orice, de la experiente din timpul sarcinii, retete pentru bebelusi si pentru femei insarcinate, pana la planuri de orice natura, pasiuni, carti citite, filme pe care le apreciezi. Blogul tau poate deveni foarte cunoscut si iti poate aduce popularitate, vizitatori si, pe parcurs, chiar venituri.
2. Firma de design interior. Pasiunea pentru decoratiuni interioare poate porni din momentul in care incepi sa planifici amenajarea camerei bebelusului si se poate transforma intr-o afacere de succes. Chiar daca acest hobby necesita timp si bani, poate fi plin de satisfactii si poate avea o dezvoltare fructuoasa.
3. Pasiunea pentru fotografie se poate transforma si ea intr-o pista de lansare, daca participi la nenumaratele concursuri care sunt organizate pentru fotografii amatori si pentru cei profesionisti. Arta ta poate fi cunoscuta si poate influenta conceptele si tendintele care sunt la moda in contemporaneitate. Deoarece participarea la concursuri si agitatia prea mare iti pot da batai de cap odata cu evolutia sarcinii, poti valorifica pasiunea pentru fotografie punand bazele unui blog pe care sa postezi imagini cu retete pentru copii, idei de amenajare pentru camera bebelusului, peisaje frumoase, parcuri in care mamicile isi pot plimba bebelusii etc.
4. Crearea de colaje. Acest hobby iti dezvolta foarte mult latura creativa este colajul. Este potrivit oricarei viitoare mamici, deoarece sedimenteaza rabdarea, imaginatia si spiritual ludic – calitati atat de necesare atunci cand ai copii. Initiat de mari artiati plastici precum Pablo Picasso sau Andy Warhol, colajul manual iti ofera rezultate uimitoare si satisfactii imediate, te ajuta sa te calmezi si sa te detasezi de grijile si neplacerile sarcinii. Poti gasi idei minunate pe internet, pe care le poti pune in aplicare singura sau alaturi de sotul tau.
Avantajele hobby-urilor sunt multiple: te ajuta sa te relaxezi, sa iti dezvolti abilitatile de comunicare, favorizeaza comunicarea si interactiunea cu alte persoane interesate de aceleasi domenii. Organizandu-ti timpul si celelalte activitati, orice hobby iti pastreaza trupul si mintea sanatoase, te invata sa vezi frumusetea oricarui lucru, sa traiesti in, cu si prin arta.
Un aspect important e ca orice pasiune, facuta cu rabdare si angajament se poate transforma intr-o sursa de venit sau intr-o afacere profitabila. Trebuie sa te gandesti daca hobby-ul tau poate produce ceva ce altii ar cumpara, daca se poate transforma intr-un lucru indispensabil altora, daca poti face ceva mai bine decat potentialii competitori.
Daca raspunsul este “da” la una sau mai multe dintre intrebarile de mai sus, atunci succesul e pe cale sa apara. Poti incepe cu cateva studii in domeniu sau cursuri de perfectionare. Acest lucru nu o sa fie greu, daca faci totul cu placere si dorinta de invatare. Trebuie sa tii cont si de aspectul financiar – e nevoie de sustinere pe acest plan, pentru a pune bazele unei afaceri.
Tu ce pasiune ai vrea sa valorifici in timpul sarcinii?
Te-ar mai putea interesa:
Drepturile mamicilor la locul de munca
Concediul de maternitate pre si post natal
Acte necesare obtinerii indemnizatiei de crestere a copilului
Acte necesare pentru obtinerea stimulentului
Acte necesare obinerii alocatiei de stat pentru copii
Modul de calcul a indemnizatiei de maternitate
La ce sa te astepti dupa nastere ?
Trusoul nou-nascutului
50 de termeni medicali intalniti in sarcina
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.