Hemoroizii sunt o mare bataie de cap pentru oricine, insa statisticile arata ca peste 75% dintre gravide se confrunta cu aceasta problema. Iata cateva informatii care iti pot fi de folos pentru a depasi cu bine problema hemoroizilor in timpul sarcinii dar si dupa nastere.
Ce sunt hemoroizii?
Hemoroizii sunt de fapt vase de sange din zona anala care s-au umflat foarte mult. Dimensiunile lor pot ajunge la cele ale unei boabe de struguri, iar ei pot fi localizati intern sau extern. Hemoroizii pot apaea fie in timpul sarcinii, fie ca urmare a efortului de expulzie din timpul nasterii normale.
De ce apar hemoroizii in sarcina?
Primul motiv care determina aparitia hemoroizilor in sarcina este reprezentat de dimensiunea mare a uterului si de presiunea pe care o exercita acesta in zona pelvina. Aceasta presiune face ca sangele sa circule cu dificultate prin venele din zona, care se umplu cu sange si astfel isi maresc dimensiunile.
O alta problema comuna multor gravide este constipatia, care joaca la randul ei un rol important in aparitia sau agravarea hemoroizilor.
Si desigur, exista si un hormon implicat in toata aceasta ecuatie. Progesteronul determina relaxarea peretilor venelor si incetinirea functionarii intestinului, agravand la randul sau problema.
Poti sa previi aparitia hemoroizilor in timpul sarcinii?
Desi gravidele sunt expuse la aceasta problema, exista metode pentru a minimiza riscul aparitiei hemoroizilor.
In primul rand trebuie sa te asiguri ca eviti constipatia. Fructele, legumele si cerealele integrale sunt de mare ajutor in acest sens.
Nu amana momentul folosirii toaletei. Dar evita sa faci eforturi pentru a defeca si in nici un caz nu iti lua vreo revista care sa te insoteasca la baie, caci pozitia pe scaunul de toaleta favorizeaza aparitia hemoroizilor.
Practica exercitiile Kegel zilnic, caci ele stimuleaza circulatia sangvina in zona si scad riscul de aparitie a hemoroizilor.
Fa miscare si evita sa stai mult timp asezata. Cand stai culcata, incearca sa te asezi mai mult pe partea stanga, caci asta usureaza circulatia sangelui.
Daca i-am avut la prima sarcina, hemoroizii pot reaparea?
Este destul de probabil ca daca te-ai confruntat cu aceasta problema la prima sarcina, situatia sa se repete si la sarcinile urmatoare. Efortul de expulzie este de asemenea incriminat in aparitia hemoroizilor, si de data aceasta chiar nu prea ai ce sa faci ca sa eviti asta.
Hemoroizii – Ce tratamente pot face in timpul sarcinii?
Folosirea de medicamente fara sfatul medicului in timpul sarcinii este contraindicata. Exista insa remedii inofensive pe care le poti aplica pentru a face lucrurile mai usor suportabile:
Bai caldute de sezut. Pot fi de mare ajutor, insa ai grija sa nu folosesti apa fierbinte! Apa trebuie sa fie la temperatura corpului. O astfel de baie de sezut poate dura 10-15 minute si ele pot fi repetate de cateva ori pe zi.
Gheata. Este de mare ajutor in reducerea inflamatiei locale. La fel ca si alternanta de cald-rece in zona.
Igiena locala. Este esential ca zona sa fie mereu extrem de curata. Poti inlocui hartia igienica cu servetele fara alcool si fara parfum, cu servetele special destinate celor care sufera de aceasta problema sau chiar cu dischete demachiante udate cu apa calduta. Dupa fiecare scaun, acorda timp efectuarii unei igiene locale riguroase.
Consult de specialitate. Daca lucrurile devin cu adevarat neplacute, nu ezita sa discuti acest aspect cu medicul. El iti poate recomanda un unguent local cu un pic de anestezic, sau un supozitor cu actiune locala. Este esential insa sa ii ceri sfatul si sa nu folosesti produse recomandate de binevoitori, caci orice medicament ii poate face rau bebelusului tau.
Tu te-ai confruntat cu problema hemoroizilor in sarcina? Ce tratamente ai aplicat? Ce sfaturi ti-a dat medicul tau? Au disparut hemoroizii de la sine dupa nastere? Daca da, la cat timp?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.