Durerile de spate in sarcina sunt frecvente, mai ales in ultimul trimestru. Afla de ce apar si mai ales cum poti scapa de ele!
De ce apar dureri de spate in timpul sarcinii?
Exista o serie de factori care, combinati, determina aparitia durerilor de spate. In primul rand este vorba de greutatea suplimentara pe care o porti permanent. Ea iti solicita suplimentar muschii si articulatiile. Centrul de greutate se schimba odata cu cresterea dimensiunilor abdomenului, iar efortul constant de a te echilibra iti solicita spatele. Nu in ultimul rand, in sarcina se petrec schimbari hormonale care relaxeaza articulatiile si ligamentele pelvine. Daca si copilul se pozitioneaza in asa fel incat sa preseze direct pe un nerv, criza de sciatica este garantata!
Ce poti face pentru a scapa de durerile de spate in timpul sarcinii?
Controleaza-ti postura corporala! Pe masura ce fatul creste, centrul de greutate se deplaseaza catre inainte. Asadar esti tentata sa compensezi impingand burta inainte si lasandu-te pe spate. Aceasta nu face decat sa solicite suplimentar coloana si muschii lombari. Incearca sa stai dreapta, sa tragi abdomenul „sub tine”, pieptul in fata, umerii in spate si relaxati. Daca trebuie sa stai in picioare, tine-le usor departate pentru o baza de sustinere cat mai larga si odihneste-ti alternativ cate un picior.
Postura trebuie sa fie una corecta si atunci cand stai jos. Foloseste un scaun care iti sustine bine spatele, aseaza o perna mica in zona lombara si eventual sprijina picioarele pe un scaunel.
Echipeaza-te corespunzator! Poarta incaltaminte fara toc sau cu toc foarte jos. Incearca o centura pentru gravide. Unele femei sustin ca sunt inutile, dar altele apreciaza plusul de sustinere pe care acestea le ofera.
Ai grija cum ridici greutati! Niciodata sa nu te apleci in fata atunci cand ai de ridicat ceva de jos. Iti soliciti spatele si musculatura pelvina in mod inutil. Lasa-te pe vine, apuca obiectul cu ambele maini si ridica-te folosind muschii gambelor si ai coapselor. Si nu ezita sa ceri ajutor atunci cand ai nevoie!
Dormi pe o parte! Dormitul pe spate in sarcina avansata nu este bun nici pentru tine, nici pentru bebelus. Culca-te pe o parte sau pe cealalta, cu unul sau ambii genunchi indoiti si foloseste cat mai multe perne de sustinere pentru spate si pentru burtica. O perna mica asezata intre genunchi poate face minuni in cazul durerilor de spate!
Masaj, rece sau cald! Masajul zonei lombare sau aplicarea de comprese calde sau reci poate fi de mare ajutor in cazul unor dureri de spate persistente.
Miscarea ca rutina zilnica! Stim ca obosesti mai repede si te misti mai greu, insa activitatea fizica moderata este benefica. Mersul pe jos si stretchingul sunt perfecte pentru o gravida cu o sarcina fara probleme.
Consulta medicul in legatura cu tratamentele alternative permise!
Multe gravide constata ca acupunctura le este de mare ajutor. Tratamentul chiropractic poate fi de asemenea util. Nu uita insa sa iti intrebi medicul ce parere are!
Dureri de spate in sarcina – Trebuie sa consult medicul?
O durere de spate aparuta la sfarsitul unei zile in care ai stat mult in picioare este fireasca si ar trebui sa se diminueze odata cu aplicarea tehnicilor prezentate mai sus. Durerea de spate in sarcina poate fi insa semn de travaliu prematur sau de infectie urinara. Asadar este bine sa iti consulti medicul daca durerea este persistenta sau se agraveaza!
Tu ai avut dureri de spate in sarcina? Cand au aparut? Cum reuseai sa le diminuezi?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.