Se vorbește adeseori despre depresia postnatală și despre efectele pe care le poate avea asupra mamei, a vieții de familie și a bebelușului. Dar Irina a trecut printr-un alt gen de experiență: anxietatea post partum. Iată care este povestea ei.
La al doilea copil e mai ușor!
Sigur, așa credeam și eu, că e mai ușor de gestionat lucrurile după nașterea celui de-al doilea copil. Până la urmă, știam deja la ce să mă aștept, așa că nu ar fi trebuit să am prea multe surprize. Dar m-am înșelat, iar anxietatea post partum – despre care nici nu știam că există – m-a costat scump în primul an de viață al celui de-al doilea copil.
Ce este anxietatea post partum?
Anxietatea post partum este o tulburare care le poate afecta pe gravide și pe proaspetele mame și care se manifestă prin spaime intense, griji, stres care interferează cu viața de zi de zi. Majoritatea cazurilor de anxietate post partum apar la femeile care suferă și de depresie portpartum, dar cele două entități pot evolua și separat.
Nu mi-am dat seama că am o problemă
După ce am ajuns cu I. acasă de la maternitate, eram permanent nervoasă. Totul mă scotea din sărite. Simțeam, zi de zi, că mă aflu în conflict cu toată lumea. Tot ce însemna treabă mă scotea din zona de confort și îmi crea o stare de agitație teribilă. Mă simțeam încolțită, înconjurată de un milion de lucruri asupra cărora nu aveam nici un control, iar asta mă făcea să fiu furioasă.
Eram convinsă că problema e la cei din jur, la cei apropiați, care nu încercau măcar să afle ce probleme aveam, cu ce mă confruntam, cum ar fi putut să mă ajute. Citește și despre: Baby blues se instalează la 3 – 4 zile după naștere, iar mamele îl descriu ca pe o tristețe inexplicabilă și un fel de nostalgie de neînțeles
Nu așa arată anxietatea post partum!
Mereu m-am gândit că depresia după naștere e paralizantă: nu poți să te mobilizezi să faci nimic, nici măcar un duș. Asociam ideea de anxietate cu imposibilitatea de a ieși din casă, de teamă că se va întâmpla ceva rău. Așa cum vedeam lucrurile, eram foarte departe de o asemenea situație.
Eu revenisem la lucru la câteva luni după naștere. Dormeam câte 5 ore pe noapte și mă învățasem așa. Aveam o funcție de conducere, o bonă competentă și cu referințe excelente și o viață socială satisfăcătoare, ținând cont de cei 2 copii, dintre care unul foarte mic.
Nu am avut niciodată atacuri de panică, gânduri pe care să nu le pot controla, sentimente care să mă copleșească. Doar că lucram într-un mediu pe care îl percepeam ca fiind ostil unei mame și după un conflict deschis cu superiorul meu direct, am decis să îmi dau demisia.
Pentru mine, pandemia a fost o binecuvântare
După ce am renunțat la vechiul loc de muncă m-am angajat rapid în altă parte… unde am lucrat două săptămâni, înainte de pandemie. Lockdown-ul a fost o nenorocire pentru alții, dar pe mine m-a obligat să mă concentrez asupra lucrurilor importante și asupra copiilor.
În starea mea, totuși, să fiu închisă în casă non stop cu doi copii mai mici de doi ani, m-a făcut să mă simt mai rău. În loc să mă vindec, am învățat să trăiesc cu mine însămi și cu starea aceea de nervozitate permanentă. A durat mult până să reușesc să iau lucrurile așa cum sunt și să nu mă mai împotrivesc la tot ceea ce îmi aduce viața. Citește pe larg despre: Depresia post-partum poate afecta orice mămică! Iată 5 simptome de care e posibil să nu fi auzit
Anxietatea încearcă să mă copleșească și azi, ani mai târziu
Mi se întâmplă să realizez că anxietatea încearcă să pună stăpânire pe mine din nou. Încă trebuie să îmi reamintesc că nici nu pot, nici nu am nevoie să controlez fiecare aspect al vieții mele și al vieților celor dragi. Trebuie să îmi repet, conștient, că viața mea este mai bună dacă, în loc să mă îngrijorez inutil, mă concentrez asupra lucrurilor pe care le pot rezolva, punctual.
Citește pe larg despre:
9 Mituri despre depresia post partum, adeseori greșit înțeleasă!
Mamele povestesc: Ce înseamnă de fapt să treci prin depresia post partum. Cum poți să ajuți
Eu nu am reușit să găsesc sprijin în psihoterapie
La început, nu am recunoscut că am o problemă. Apoi, din cauza pandemiei, nu am avut posibilitatea să apelez la ajutor specializat. Mai târziu, am încercat să iau legătură cu câțiva psihoterapeuți, dar nu am reușit să stabilesc o comunicare deschisă cu nici unul dintre ei.
Circumstanțele m-au obligat să învăț să comunic mai bine cu soțul meu. A fost o perioadă dificilă pentru noi, dar acum știm amândoi cum să ne exprimăm nevoile, dorințele, supărările, într-un mod mai sănătos.
Anxietatea post partum nu e ceva rușinos
Nici depresia post partum nu e rușinoasă. E o perioadă cu schimbări atât de mari, încât e normal să ne fie greu și să compensăm, așa cum putem. E important să fii îngăduitoare cu tine însăți în perioada asta și să ceri ajutorul de care ai nevoie, în forma care crezi că ți se potrivește cel mai bine. Citește și despre: Un an cu depresie post partum. Cum am depășit perioada dificilă și cum m-am vindecat
