Alergiile digestive sunt doar o mica parte a alergiilor care ii pot afecta pe copii. Afla care sunt analizele prin care se poate diagnostica o alergie digestiva.
Alergiile de tot felul afecteaza din ce in ce mai multi copii. Daca motivul pentru care se intampla asta a ramas inca necunoscut, metodele de diagnosticare a alergiilor sunt din ce in ce mai multe si mai fiabile.
Iata cum se depisteaza alergiile alimentare prin probe de laborator!
Alergiile alimentare se manifesta in general la nivel digestiv, desi de multe ori exista si alte simptome asociate. Dermatita atopica este una dintre cele mai cunoscute manifestari extradigestive a unei alergii alimentare.
In functie de mecanismele fiziologice implicate, exista 3 categorii de reactii:
- Alergiile adevarate, in care sistemul imunitar este implicat, acesta sintetizand anticorpi impotriva alimentului respectiv.
- Reactiile de sensibilizare, in care organismul reactioneaza negativ la expunerea la un anumit alergen, insa fara implicarea sistemului imunitar.
- Intoleranta, care se refera la absenta unui compus sau proces fiziologic implicat in digestia alimentului respectiv.
Reactiile organismului pot fi surprinzator de asemanatoare in toate 3 cazurile. Alergiile care se manifesta la nivel digestiv evolueaza cu scaune proaste, moi sau cu mult mucus, uneori cu sange, cu varsaturi si crampe abdominale.
Aceste tulburari digestive duc la maldigestie, malabsorbtie si cu un dezechilibru al florei intestinale.
Cum se diagnosticheaza o alergie digestiva?
De multe ori, primul pas in momentul in care se declanseaza simptomele este excluderea unei boli infectioase.
Varsaturile, diareea, crampele abdominale sunt simptome comune enterovirozelor, asa ca cel mai probabil medicul iti va recomanda sa duci la laborator o proba de scaun pentru efectuarea unei coprocitograme si a unei coproculturi.
Odata posibilitatea unei enteroviroze eliminata, medicul te va intreba daca in alimentatia copilului a fost introdus ceva nou in ziua sau zilele anterioare primelor simptome. In cazul bebelusilor mai mici de 6 luni si alaptati, mama va fi de asemenea intrebata daca s-au facut schimbari in alimentatia ei.
De multe ori urmatorul pas il reprezinta initierea unei diete prin eliminare.
Medicul va recomanda excluderea din alimentatie a unei clase de alimente, restul ramanand neschimbate. De exemplu, medicul poate recomanda ca timp de minim 2 saptamani copilul sa nu consume deloc gluten, pentru a vedea daca simptomele se amelioreaza. Daca da, este clar ce anume a produs tulburarile digestive. Daca simptomele raman aceleasi, se va reintroduce glutenul in alimentatie, dar se vor elimina complet lactatele.
Este esential ca in aceasta perioada sa fie excluse din alimentatia copilului orice alimente cu potential alergen si sa nu fie introduse alimente noi. De asemenea, daca mama alapteaza, este esential ca lactatele sa fie scoase si din alimentatia ei, pentru ca rezultatele dietei sa fie corecte.
Avantajul introducerii acestei diete prin eliminare este acela ca permite si identificarea alergiilor care nu sunt mediate de imunoglobulinele E. Doar o parte a alergiilor digestive sunt mediate IgE, de aceea, un test de sange poate fi negativ, dar alergia sa existe totusi.
Testul cutanat se efectueaza in cadrul unui centru medical, deoarece poate declansa o reactie de tip anafilactic. O picatura de alergen este asezata pe piele, dupa care pielea este intepata cu un ac fin, in mijlocul picaturii de lichid, fapt ce permite patrunderea lichidului in sange.
Dupa cateva minute, picatura de lichid care contine substanta banuita a cauza alergia este stearsa, si se interpreteaza reactia locala pe care a avut-o pielea in zona respectiva. In cazul in care organismul este alergic la substanta respectiva, pielea se inroseste pe o zona marisoara si se umfla.
Analizele de sange urmaresc sa identifice daca in corp exista anticorpi specifici impotriva unui anumit aliment. Practic se recolteaza sange venos ca pentru orice alta analiza si se efectueaza un test imunologic menit sa gaseasca anticorpii impotriva alimentului incriminat.
Exista din pacate mai multe probleme cu aceste teste:
- Sunt scumpe.
- Nu pot fi efectuate decat pentru un numar limitat de alimente.
- Un rezultat negativ nu exclude alergia la alimentul respectiv.
Analize pentru depistarea alergiilor – Ce poti face in plus?
Un jurnal alimentar in care sa notezi exact ceea ce a mancat copilul si modul in care au variat simptomele poate fi extrem de util.
Tine cont de faptul ca dureaza minim 3 zile pana cand un aliment parcurge lungimea tubului digestiv, iar eliminarea din organism a proteinelor laptelui de vaca poate dura mai mult de o saptamana. Asadar, reactiile la introducerea/eliminarea unui aliment pot sa nu fie imediate.
Copilul tau s-a confruntat cu problema alergiilor cu manifestare digestiva? Ce analize ati facut?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.