Nume de fete din Biblie – Descoperă semnificația numelor
Descoperă nume de fete din Biblie alături de înțelepciunea și frumusețea lor. De la Esthera, o regină curajoasă, până la Miriam, o profetă puternică, Biblia oferă personaje deosebite. „Este o mare diferență între cărțile făcute de oameni și Cartea care face oameni. ” Autor necunoscut
Cerurile și Pământul au fost minunat create spre slava eternă lui Dumnezeu. Un mister conceput cu precize matematică și de o complexitate fabuloasă, conștientizat de creștini. Potrivit Bibliei, primul om al lumii noastre a fost Adam, „modelat din țărână și suflarea lui Dumnezeu”. A fost așezat în Rai ca să se bucure pe deplin de frumusețea Creației. Pentru a nu fi singur, pentru a-l completa, întregi, bucura, Dumnezeu a făcut Femeia. Tot după trăsăturile Sale dar folosindu-se, după cum știți, și de coasta lui Adam. Os din osul lui, Eva, căci așa a fost ea numită, simbolizează ajutorul și perechea bărbatului, continuitatea, viața însăși, femeia având nobila misiune de a procrea. Astfel, cei doi ajung parteneri, devin jumătăți care împart binele, mai apoi, și răul. Doar în acest mod, funcționând ca un întreg, pot îndeplini cei doi condiția de perpetuare a rasei umane.
Eva: Prima femeie și începutul vieții pe Pământ
Odată cu apariția Evei, opera divină cunoaște desăvârșirea. Cu ea, Dumnezeu a adus pe lume relaționarea, compania, prietenia, iubirea, căsătoria. Fără ea, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil. Acordându-i-se atâta atenție, era de așteptat ca și Cartea Sfânta să-i aloce importanța cuvenită. De aceea, veți constata că în poveștile despre un EL, apare aproape întotdeauna și o EA. Fiecărui bărbat, cu unele excepții (vezi Sf. Proroc Ilie), îi este rânduită o soție (sau mai multe, după caz). Așa se prezintă firescul, în doi, femeia alături de bărbat, protectorul ei până dincolo de păcat. De la Facerea Lumii, ei se vor căuta mereu, spre a alcătui unitatea. Drept urmare, ponderea numelor feminine din Biblie nu-i cu mult mai scăzută decât a celei masculine. Fără a lăsa impresia că rolul femeii pe lume e minimizat. Dumnezeu a făcut totul perfect.
Ce aspect ar fi însă de reținut? Ca ampla lucrare (Vechiul Testament) menționează în capitolele ei nume folosite de Poporul Ales ce nu erau creștine dar au devenit, cât și nume de fete ale popoarelor cu care a interacționat (de exemplu, Izabela, Dalila), acestea din urmă fiind la fel de frecvent întâlnite ca primele, datorită frumuseții, muzicalității și impactului lor.
100 nume de fete biblice
Maria, Elisabeta, Ana, Marta, Rebeca, Eva, Sara, Rahela, Lia, Miriam, Debora, Abigail, Estera, Noemi, Ruth, Tamar, Hulda, Ioana, Salomeea, Susana, Maria Magdalena, Sefora, Dina, Iochebed, Lea, Batseba, Atalia, Jaela, Hulda, Adina, Zipora, Jezebel, Abigail, Bethania, Dorca, Priscila, Tabita, Euodia, Eunice, Damaris, Lydia, Persida, Claudia, Rhoda, Ioana, Drusila, Dorcas, Salome, Alfeea, Iulia, Lois, Tecla, Tirza, Siloam, Elisheba, Mahala, Jemima, Keren, Saria, Naama, Jedida, Mara, Michal, Hagar, Bethuel, Milca, Keturah, Zilpa, Bilha, Serah, Hamutal, Ada, Edna, Penina, Orpa, Abia, Azuba, Jael, Hana, Judit, Maaca, Atara, Mical, Gomer, Basmat, Hadasha, Naama, Ifta, Betania, Hanania, Salma, Reuma, Simona, Siona, Hogla, Hila, Hazelelponi, Raguel, Zelaha.
Iată mai jos o listă cu cele mai frumoase nume de fete din Biblie, nume feminine, spirituale și speciale potrivite viitoarei fiice întâlnite în Biblie – Cartea Sfântă. Vă reamintim că ambele materiale (pentru fete și băieți) au fost redactate nu doar pentru a acoperi o arie mai mare a preferințelor, ci și ca urmare a tendiței actuale de a dărui copiilor nume biblice, în special din Vechiul Testament. Sperăm că o să găsiți inspirație în lista noastră de nume de fete din Biblie sau în întreaga secțiune de nume de copii din site-ul nostru.
Cele mai frumoase de nume de fete din Biblie – Cartea Sfântă
ADA
Personajul biblic apare în Geneza 36, este fiica lui Elon și soția lui Esau. Numele ei semnifică importanța femeii și a căsătoriei, arătând astfel tuturor neamurilor rolul major pe care acestea îl au de-a lungul istoriei. De origine germană, simbolizează noblețe, stil și eleganță. Este frecvent întâlnit în țările scandinave. În onomastica românească, numele se află pe un trend ascendent al popularității. Combinația dintre vechi și aerul contemporan, tineresc, e perfectă pentru o frumoasa fiică.
*Ada Milea, Adda, Ada Condeescu
Derivate: ADAH, ADDA
ADINA
Găsim numele în tradiția evreiască, o dată ca Adina, mama celor două surori cu o viață zbuciumată, Rahela și Lea, și a doua oară, ca Adina, soția lui Levi. Numele se întâlnește și la unul dintre cei mai de seamă și mai puternici oameni ai regelui David (Vechiul Testament, căpetenia neamului rubeniților). Numele simbolizează rafinamentul, delicatețea. Are o tușă de candoare și blândețe. S-ar potrivi minunat unei fetițe delicate, cu suflet bun și o inimă mare.
*Adina Alberts, A. Buzatu, A. Rosetti
Derivate: DINA
ANNA
Semnificația numelui este aceea de „Domnul s-a îndurat/Domnul a avut milă”. Amintește că niciodată în viața asta nu suntem singuri. Din Biblie, aflăm că Ana, cu lacrimi în ochi, disprețuită și judecată pentru neputința ei, s-a întors acasă, continuând să slujească în taină lui Dumnezeu: „Şi a căutat Domnul la smerenia Anei, auzindu-i rugăciunea, şi i-a dezlegat nerodirea ei. Astfel, Ana a zămislit în pântece şi, după împlinirea vremii, a născut un fiu, pe care l-a numit Samuel, care se tălmăceşte cerut de la Dumnezeu”. Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu s-a îndurat de unele familii dăruindu-le copii, atunci când nimeni nu se mai aștepta. Ana este exemplul real de credință, ea nedepărtându-se vreodată de rugăciune și slăvirea Domnului. Numele este îmbrățișat de părinții creștini și datorită asocierii cu Sfânta Ana, mama Sfintei Maria. Este potrivit pentru orice fetiță.
*Ana Aslan, Regina Ana, Ana Ularu, Ana Bodea, Ana Baniciu, Ana de Armas, Ana Bogdan, Ana Morodan
Derivate: ANA, LIANA, ANNE, HANNA, ANCA
ARIELA
Nume găsit în principal în misticismul evreiesc, cel creștin și în apocrife, la îngerul Ariel. Apare în Biblia ebraică și are ca semnificație puterea leului lui Dumnezeu, atunci când se face referire la orașul Ierusalim. Latura divină a numelui e completată de fascinanta prințesă a poveștii Mica Sirenă. Chiar dacă aparent e un nume masculin, onomastica l-a atribuit genului feminin. În Română, varianta adecvată este Ariela. Fie ca înclini spre influența creștină, fie spre cea a basmelor, Ariela e o alegere foarte inspirată.
Ariel este un nume de origine ebraică, care înseamnă „leul lui Dumnezeu”. În Biblie, Ariel este un nume simbolic pentru Ierusalim. Ariel este asociat cu curajul și forța divină. De asemenea, acest nume a devenit foarte popular în întreaga lume, fiind purtat de ambele sexe, evocând protecție, putere și un spirit neînfricat.
Derivate: ARIEL, ARIA, ARIELLA
Citește și despre: Nume de fete delicate, feminine, gingașe
Descopera in sectiunea NUME COPII din Clubul Bebelusilor foarte multe nume pentru fetita sau baietelul tau, nume frumoase, unice, puternice sau speciale: NUME de FETE | NUME de BĂIEȚI | NUME de SFINȚI
BELLA /IZABELA
Numele cu origine ebraică indică, după părerea unora, puterea lui Dumnezeu de a transforma viețile oamenilor. Sau are înțelesul de „Dumnezeu este jurământul meu”. Bella se referă la frumusețe, atât a vieții, cât și a sufletului. Izabela reprezintă traducerea numelui Elisheba. În Biblie, Izabela este fiica unui preot rege al Tirului și Sidonului. A avut o personalitate dominantă, a fost ambiţioasă şi energică. După moartea soțului ei, Izabela a continuat să deţină puterea în Israel timp de 10 ani, în rol de regină mamă. De asemenea, numele e dat și unei seducătoare, ce a instigat la idolatrie sub masca pură a religiei.
Derivate: IZA, ISABELLA, ISSA, ISABELLE
*Isabela – Regina Spaniei
Semnificația numelor biblice de fete: Înțelepciune și frumusețe
CARMINA
Numele provine de la Muntele Biblic Carmel, de fapt un lanț muntos din Țara Sfântă. Plin de vegetație și de izvoare naturale, ajunge până la Marea Mediterană, lângă Haifa, și este considerat un loc simbolic, legat de revelația biblică. Muntele Carmel reprezintă și însemnul libertății, al alegerii; sau ești cu Dumnezeu, sau ești de partea idolilor. Creasta muntelui este ca un fel de graniță între țara lui Israel și țara păgânilor (Tir și Sidon). Carmina semnifică o grădină, o zonă frumoasă, înverzită. Are o rezonanță aparte, este deosebit, mai ales că nu are vocala A drept terminație.
Derivate: CARMELA, CARMEN, CARMELITA
*Carmina Cotfas
CASSIANA
Prenume de origine latină, atestat în epoca imperială, ce apare și în inscripțiile din Dacia. După unii cercetători, semnificația ar fi aceea de „splendid, strălucitor”. În accepțiunea altora, varianta feminină ar proveni de la numele unei plante tămăduitoare – Cassia, foarte cunoscută în toată aria romanizată. În Biblie, apare ca fiica mijlocie a lui Iov.
Derivate: CASSINA, COSIANA, CASSIA, SIENNA
CLAUDIA
De origine latină, provine din Claudius, ce semnifică un olog. În Biblie, numele este purtat de o creștină din Roma, soția lui Ponțiu Pilat, care îi trimite salutări lui Timotei printr-o scrisoare ce îi era adresată (Noul Testament). De origine latină, Claudia înseamnă „neajutorată”, dar în istorie, numele este asociat cu putere și noblețe. În Noul Testament, este menționată ca o femeie creștină influentă, respectată în comunitatea timpurie. Deși semnificația numelui poate sugera slăbiciune, povestea Claudiei evocă încredere, credință și sprijinul oferit celor din jur.
Derivate: CLAUDIȚA, DIA, CHLOE
Citește și despre: 20 de nume inspirate din legende, povești adevărate și case regale
ELISABETA
Numele de origine ebraică provine din Elisheva și este asociat cu „promisiunea Domnului” sau cu „Dumnezeu este jurământul meu”. În Biblie, Elisabeta este mama lui Ioan Botezatorul și soția preotului Zaharia. Este un extraordinar exemplu de credință și smerenie. Din neam preoţesc, este descrisă ca rudă a Sfintei Fecioare, căreia i-a adresat cuvintele remarcabile „Binecuvântată ești tu între femei!”. Dumnezeu a înfăptuit o minune dăruindu-i un fiu, abia la bătrânețe. Acesta va deveni Sfântul Ioan, cel ce va îndrepta oamenii spre credință, slăvindu-l pe Hristos. Exact în această formă, numele poate nu are prea mare căutare, însă derivatele sale sunt de-a dreptul adorabile.
Derivate: ELIZA, ELISA, LISA, LIZ, BETTY, ELSA
*Elisabeta – Regina a României, Elizabeth – Regina a Marii Britanii, Liz Taylor, Elizabeth Berkley
ESTERA
Numele ebraic are înțelesul de steaua răsăritului deși, după unele interpretări, provine din Iștar, numele unei zeițe babiloniene. În cartea biblică numită după ea, Estera era o tânără evreică care a trăit în diaspora persană, favorizată fiind de regele acelei vremi. Ulterior, a devenit regină, riscându-și viața pentru salvarea poporului evreu de la distrugere. Cartea Esthera, singura din Biblie ce poartă drept titlu un nume de femeie, dezvăluie lucrarea făcută de Dumnezeu cu evreii întorși din robia babiloniană. Numele este unul absolut deosebit, un amestec de putere, strălucire, eleganță și feminitate.
Derivate: ESTHERA, ESRA, THERA
Citește și despre:
30 de nume de fetiță care încep cu litera A
Cele mai frumoase nume de copii care încep cu N
Nume de fete și băieți care încep cu litera D
Nume de fete sau băieți care încep cu litera G
Nume de copii care încep cu litera M
Nume de copii care încep cu L
Nume de copii care încep cu I
EVA
Personajul biblic din Geneză, este considerată conform mitului creației, drept prima femeie de pe pământ și mama tuturor celor vii. Soția lui Adam, i-a dăruit acestuia trei fii, pe Cain, Abel, Seth, și mai multe fiice. Numele simbolizează viața însăși și definește rolul femeii în procreere. Scriptura nu oferă multe detalii despre Eva, aflând despre ea doar ca a fost făcută după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, pentru a-i fi ajutor și pereche lui Adam. Ea ne învață că Dumnezeu vrea ca noi să-L alegem în mod liber și să-L urmăm din iubire, din convingere. Numele este frecvent întâlnit în lumea întreagă. Impresionant de frumos, cele trei litere care îl alcătuiesc fac cât alte trei nume deosebite puse la un loc. Are impact major, ortografia sa scurtă atragând atenția. Cu menționarea că, fiind răspândit atât de des, riscă să-și mai piardă din solemnitate.
Derivat: AVA, EVELINA, EVELYN
IOANA
În Biblie, a fost una dintre cele câteva femei, vindecate de Isus, care a ajutat la întreţinerea grupului itinerant al Domnului. Soţul ei, Cuza, a fost un funcţionar oficial al lui Irod. Ea a vrut să participe la pregătirea trupului lui Isus pentru îngropare, dar a devenit în schimb una dintre vestitoarele Învierii pentru cei 12 apostoli.
Derivat: IONA, OANA
*Ioana Radu
Citește și despre: 20 de nume de fete, cu culoare si parfum special
LEA
De origine ebraica, Leah înseamnă delicatețe, calm, pace sufletească. În Biblie, Lea era fiica lui Laban, arameul. Invidioasă pe frumusețea surorii ei Rachela, a reușit să devină soția lui Iacov printr-un șiretlic, din cauza obiceiului local care interzicea mezinei să se căsătorească înaintea surorii sale mai mari. Lea născut șapte copii, mulțumindu-i necontenit Domnului pentru putere și fertilitate. A fost lăudată ca fiind, alături de sora sa, una dintre cele care au zidit casa lui Israel. Numele poate fi inspirație pentru orice fetiță, ca ea să devină grațioasă și recunoscătoare. În tradiția biblică, Leah este un personaj puternic. Ea a fost prima soție a lui Iacov și mama a șase dintre fiii săi, inclusiv Levi și Iuda, din care au provenit preoții și regii poporului Israel. Numele Leah evocă rezistență, iubire și sacrificiu în ciuda circumstanțelor dificile.
Derivat: LEEA, LEAH, LEIA
*Leia, prințesa din Star Wars
MAGDALENA
De origine ebraică, semnifică turnul lui Dumnezeu. Apare o singură dată în Noul Testament ca denumire a orașului Magdala, situat pe ţărmul de Vest al Mării Galileii şi la Sud de Capernaum. Magdalena, provenea din acest oraş sau de prin împrejurimile lui. Ucenica lui Hristos, iertată de păcate, a fost martoră la răstignirea Mântuitorului și prima persoană care L-a văzut după Înviere. Poate părea un nume învechit, însă feminitatea pe care o emană îl face a fi foarte potrivit pentru o frumoasă fiică. Forma de alint Maddy chiar este minunată.
Derivat: MAGDA, MADDY
*Magda Isanoș
MARTHA
Nume de proveniență aramaica (de la Marta, sora lui Lazăr și a Mariei, din Betania, la 4 km din Ierusalim). Are semnificația de „stăpână, doamnă”. Martha apare numai în Noul Testament, referitor la o singură persoană, sora Mariei, cea care a turnat mir pe Isus, nu cu mult înainte de moartea Lui. În relatarea lui Luca, Domnul o atenționează cu blândeţe pe Marta că nu e destul de răbdătoare cu sora ei şi pentru grija ei excesivă pentru detaliile cinei pe care o pregătea. În onomastica românească, numele este atestat în sec. al XV-lea., intrând direct prin versiunile latină și greacă. În Biblie, este cunoscută pentru ospitalitatea și grija sa. Este un exemplu de devotament în slujirea apropiaților, deși este și o pildă a echilibrului între muncă și credință. Numele Martha inspiră grijă, responsabilitate și stabilitate.
Derivat: MARTA, MARA
*Martha Bibescu
MARIA
Este unul dintre cele mai frumoase și mai întâlnite nume pentru că așa s-a chemat Maica Domnului, mama după trup a lui Isus Hristos. Pentru creștini, este icoana iubirii fără de sfârșit, veșnic venerată, acoperământ protector, calea spre ajutor în caz de nevoi. Este un exemplu de sfințenie, smerenie și bunătate. Fecioara a locuit în Nazaret şi a fost logodită cu un dulgher pe nume Iosif. Matei este singurul care menţionează fuga în Egipt, unde Iosif, Fecioara şi pruncul şi-au găsit refugiul din calea mâniei lui Irod. Copila cu acest nume va fi asemuită cu puritatea, onoarea, empatia.
Derivat: MARIANA, MARINA
MIRIAM
De origine ebraică, numele simbolizează copilul dorit. Dacă îl alegi, va însemna o exprimare sinceră a devotamentului față de minunea nou-venită pe lumea noastră. În scriptură, ea este fiica lui Amram,sora lui Aaron şi Moise. E cea care l-a păzit pe copilaşul Moise în timp ce plutea în bărcuţa de papură şi, odată ce a fost descoperit, a recomandat-o chiar pe mama ei, să-i fie lui doică. Ea a dirijat cântecele femeilor, dansurile şi imnul de slavă atunci când s-a sărbătorit trecerea peste Marea Roşie. Este un nume biblic faimos, purtat de sora mai mare a lui Moise și a lui Aaron. Miriam a fost o profetă respectată, simbolizând puterea și curajul femeilor în fața provocărilor. Ea a jucat un rol important în eliberarea poporului Israel din sclavie, conducând dansuri de bucurie după trecerea Mării Roșii.
Derivat: MIRA
Citește și: 20 de NUME de FETE alese de celebrități pentru copiii lor
RHODA
De origine greacă și latină, numele înseamnă „trandafir” sau locuitor al insulei Rhodos, zonă renumită pentru trandafirii săi parfumati. Este întâlnit în Biblie la o femeie, ucenica lui Hristos, care a participat la rugăciune în casa Mariei, o văduvă înstărită și mamă a lui Ioan Marcu. Se prespune că Rhoda era slujitoarea Mariei. Numele emană frumusețe atemporala și un farmec străvechi.
Derivat: RODICA
*Rodica Ojog Brasoveanu
REBECA
De origine ebraică, numele semnifică o legătură strânsă sau, după altă interpretare, o frumusețe captivantă. Povestea alegerii Rebecăi despre cum i-a devenit soţie lui Isaac arată îndrumarea şi providenţa lui Dumnezeu. Avraam l-a trimis pe principalul său administrator în ţara sa natală, pentru a căuta o soţie fiului său. După rugăciune, administratorul a fost condus direct către Rebeca. La 20 de ani de la căsătorie, în urma rugăciunilor, Rebecca a născut gemeni. A fost o femeie cu voinţă, devotament şi ambiţie puternică. Numele e destul de des întâlnit, în special datorită muzicalității. Rebecca Ea este o figură centrală în istoria biblică, cunoscută pentru frumusețea sa, înțelepciunea și curajul de a lua decizii decisive pentru familia ei. Numele Rebecca evocă farmec și inteligență.
RUTH
De origine ebraică, numele Ruth înseamnă „prietenă” sau „companionă loială”. În Biblie, Ruth este cunoscută pentru devotamentul său față de soacra sa, Naomi, și pentru credința puternică în Dumnezeu. Este simbolul devotamentului și al iubirii necondiționate. Povestea ei inspiră prin loialitatea față de familie și prin curajul de a lua decizii grele pentru binele celor dragi.
SALOMEEA
Potrivit scrierilor sfinte, dintre cele trei femei care au participat la crucificarea Mântuitorului şi s-au dus la mormânt în dimineaţa Paştelor, două se numeau Maria şi una se numea Salome (mama fiilor lui Zebedei). De asemenea, este pomenită și ca fiica Irodiadei, de la primul ei soţ, Filip. Deşi nu este menţionată pe nume în evanghelii, e identificată cu fata Irodiadei, ce a dansat pentru Irod.
Derivat: SALOME, ALOMA
SARA
De origine ebraică, numele înseamnă prințesă. În Biblie, Sara era soţia lui Avram și, totodată, sora lui vitregă (din partea tatălui său Terah). Foametea i-a făcut să fugă pentru o vreme în Egipt. Avram s-a temut că frumuseţea ei i-ar putea pune viața în pericol, așadar a prezentat-o tuturor drept sora lui. La vârsta de 90 de ani (Sara a trăit 127), Dumnezeu a binecuvântat-o, i-a spus că va rămâne însărcinată şi că va deveni „mama multor neamuri”. Numele este popular, pe trend ascendent, are o sonoritate și o frumusețe aparte. Pentru fetița ce-l va purta, va fi o încântare.
Derivat: SARIA
*Sarah Ferguson
Citește și despre:
Nume nobile de băieți
Nume de băieți alese de celebrități
30 cele mai frumoase nume de fete
Nume de fete superbe
Nume de băieți întâlnite în Biblie
TAMARA
De origine ebraică, numele semnifică un palmier. Conform altor interpretări, ar simboliza victoria. Tamara e întâlnită în Biblie ca soţia lui Er, fiul cel mare al lui Iuda. E menționată și ca fiică a regelui David. Rar întâlnit în onomastica românească, ar putea fi placul celor ce caută un nume deosebit pentru scumpa lor fiică.
Derivat: MARA
*Tamara Buciuceanu
TECLA
De origine grecească, înseamnă slava lui Dumnezeu. Potrivit legendei tradiționale, Sfânta Tecla, convertită de Sfântul Apostol Pavel, a fost prima femeie muceniță creștină. Și-a dedicat întreaga viața lui Dumnezeu care i-a oferit în schimb darul vindecării bolnavilor. Tecla mai este numită și „călăuza celor care suferă”.
Derivate: TEKLA, THECLA
TEODORA
De origine grecească, numele provine de la Theodorus, format din două cuvinte ce semnifică un dar primit de la Dumnezeu. Se spune despre acest nume ca exprimă mulțumirea părinților față de Dumnezeu, la nașterea copilului lor.
Derivate: Theodora, Theo, Dora
ZARA
Provine din Zerah, numele unuia dintre fii lui Iuda. Semnifică zorii zilei, răsăritul. A fost fratele geamăn al lui Pharez. În prezent, numele este răspândit pentru genul feminin. Numele are origini ebraice și arabe, însemnând „floare înfloritoare” sau „strălucire”. În Vechiul Testament, Zara este unul dintre gemenii născuți de Tamar și Iuda, menționat în genealogia lui Iisus. Numele simbolizează viață nouă, speranță și frumusețe. Zara este un nume puternic, ce evocă lumină și promisiunea unui viitor strălucit.
Derivate: ZARRA, AZARA
*Printesa Zara
Citește și despre: 20 de nume deosebite pentru fete din calendarul creștin ortodox
Descoperă în CLUBUL BEBELUȘILOR totul despre:
NAȘTERE | NUME COPII | NOU NASCUT | BEBELUSI | PRIMUL AN | ALAPTARE
Citește și despre: Semnificație nume de sfinți pentru fete și băieți | Cine este sfântul meu protector?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.