Cele mai frumoase nume de copii care încep cu litera M
Nume de copii potrivite pentru fii și fiicele voastre, semnificații și simboluri menite a vă ajuta în alegerile nu pentru o viață, ci pentru totdeauna. Numele dat de părinți dăinuie peste timp, peste existența de aici, din lumea noastră, este purtat definitiv, este etern. Și atunci, n-ar trebui găsită varianta cea mai potrivită?
Litera M este un caracter versatil al alfabetului, adesea recunoscută pentru forma sa distinctivă, ce seamănă cu două vârfuri sau arcuri, unite în centru. Ea deține și o semnificație numerică, fiind considerată cifra romană pentru 1.000 și reprezintă frecvent tot felul de variabile în matematică, fizica ori chimie. În zona simbolisticii, M-ul este legat de maternitate și feminitate. De la astrologie la religie, de la tipar la logo-uri, M joacă un rol esențial în diverse domenii și concepte, ceea ce îl face proeminent și recognoscibil, în viața de zi cu zi.
Întâi de toate, litera M vine aproape în toate limbile vorbite, de la Mama. În unele culturi și reprezentări artistice, litera a fost utilizată pentru a personifica maternitatea ca rol central, venerat în societate. Ea reprezintă un omagiu adus iubirii, rezistenței și calităților pe care mamele le transmit mai departe copiilor lor. Simbolul „M” este asociat cu confortul și siguranța, cu ocrotirea părintească. Fie în artă, literatură sau în viața de zi cu zi, M-ul servește ca o amintire emoționantă a legăturii profunde și durabile dintre mame și copiii lor, ceea ce îl face un simbol definitoriu pentru devotamentul matern.
Valoare numerică: În cifre romane, M reprezintă mia (1.000), întregul, forma rotunjită, valoroasă, bogată.
Matematică: În matematică, M este utilizat în mod obișnuit pentru a reprezenta variabilele, cum ar fi linia mediană din geometrie, mulțimea multiplilor unui numar natural, majorantul unui șir. În Fizică, simbolizează Masa.
Muzică: În semnele muzicale, „M” poate reprezenta Mezzo, ceea ce se traduce prin moderat, adesea folosit pentru a indica tempo-ul sau volumul unei piese
Astrologie: În astrologie, litera este asociată cu semnul astrologic Fecioară, reprezentat prin simbolul ♍. Aviz celor ce își așteaptă copiii să vină pe lume, în intervalul 23 August – 22 Septembrie.
Religie: În creștinism, litera este uneori folosită pentru a o reprezenta pe Fecioara Maria, Sfânta Născătoare de Dumnezeu.
Print: În grafică, M este apreciat pentru calitățile sale estetice și este folosit ca element de design.
Logo-uri: Multe firme încorporează litera în designul lor, cum ar fi McDonald’s, Microsoft, Motorola.
Aceste semnificații și asocieri pot varia în funcție de contextul specific în care este utilizată litera „M”.
Citește și despre:
30 de nume de fetiță care încep cu litera A
25 de nume de băieți care încep cu litera A
Nume de baieti cu semnificatie puternica
Nume de fete si semnificatia lor
Nume de copii care încep cu litera T
Nume de fete și băieți care încep cu litera D
Nume de fete sau băieți care încep cu litera G
Cele mai frumoase nume de fată cu litera M
Mara – de origine ebraică, este asociat cu noțiunea de putere. Este folosit și ca variantă a numelui Maria. In aramaica, Mara înseamnă doamnă. In araba, Marah inseamna bucurie.
Mia – Un nume de origine italiană, ce înseamnă „al meu” sau „care îmi aparține”.
Milla – Derivat din elementul slav „milu,” care înseamnă „milostiv” sau „drag”.
Maya – Are mai multe semnificații, inclusiv „iluzie” în sanscrită și „apă” în ebraică.
Melania – Este exact ca numele grecesc „Melaina”, ce înseamnă „întunecat” sau „negru”.
Marissa – Un nume modern cu origini nedefinite, adesea asociat cu marea sau cu gustul bitter (amărui).
Miranda – Înseamnă admirabil sau minunat, în Latină.
Michelle – O formă feminină a lui Michael (arhanghelul Mihail), care înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?
Matilda – De origine germanică, simbolizeaza forța, puterea, femeia învingătoare.
Maura – de origine irlandeză, se traduce prin stea de mare. Totodată semnifică fata creolă.
Mira – are mai multe înțelesuri printre care minune, în Latină, și pace în Rusă
Miriam – De origine arabă, derivat din Mary, este denumirea dată tuberozei ( după Sf. Fecioară Maria ). Simbolizează puritatea desăvârșită.
Mura – nume românesc, provine de la denumirea fructului comestibil, negru și lucios, al murului
Morena – de origine mexicana, simbolizează fata brunetă, cu păr negru și ochi căprui.
Meda – Meda este nume dac, feminin, ce inseamna Unica. Era numele fiicei lui Decebal
Mălina – Provine de la denumirea unui arbust cu flori albe, parfumate ( mălin ), iar varianta Malyna se traduce „zmeură” în Limba Ucraineană. Numele e o alegere minunată pentru iubitorii de natură
Malena – Provine de la numele ebraic Magdalena, înseamnă „din Magdala” și se referă la vechiul oraș evreiesc de pe malul Mării Galileii.
Minerva – de origine latină, derivă din cuvântul mens, care înseamnă intelect, minte ( zeița înțelepciunii în mitologia romană).
Malvina – Prenumele este de origine englezească și semnifică „o panta netedă”
Mădălina (Mady) – Provine de la numele ebraic Magdalena, înseamnă „din Magdala” și se referă la vechiul oraș evreiesc de pe malul Mării Galileii.
Miruna – are la bază substantivul „myron”, un ulei extras din plante parfumate, care are sensul de „mirodenie”. Din punct de vedere creștin, este vorba despre „untdelemnul sfintit”, mirul folosit la Botez.
Cele mai frumoase nume de băieți cu litera M
Completăm lista și cu variante de nume de băieți, unul mai frumos decât altul. Pentru că multe sunt la origine sau derivate din apelativele feminine de mai sus, unele semnificații vor fi și mai restrânse.
Mircea (Mirko) – Un nume cu origini românești, istoric, puternic, rezonant, sobru
Miron – este foarte probabil o variantă a numelui catalan Miró sau un diminutiv derivat din verbul mirar (a privi), în sensul de curios. De asemenea, are legătura cu uleiul de mir / mirodenia.
Martin – Nume cu origini latine care înseamnă „dedicat lui Mars”, zeul roman al războiului
Matei – cu posibile rădăcini în Ebraică (de la Evanghelistul Matei), numele înseamnă darul lui Dumnezeu.
Maximilian (Max) – Provine din romanul Maximus, forma la superlativ a lui Magnus, ce inseamnă Mare. Derivatul Maxim era foarte cunoscut elitelor romane.
Mădălin – este varianta masculina a numelui Madalina, ce provine de la Magdalena, apelativ de origine grecească (semnifică persoana venita din zona Magdala, lânga Marea Galileii).
Citește și despre:
Nume de copii care încep cu N
Nume de copii care încep cu litera S
Nume de fete si baieti cu litera B
Mario – de origine latină, semnifică omul brav, viril, viteaz. Se pare ca este derivat de la numele Marius.
Marius – De origine latină, întâlnit de-a lungul secolelor de la sfinți celebri și până la soldați romani, derivat din Maurus, numele cu care erau definite triburile de berberi nomazi din Africa de Nord.
Milan – este un nume slav comun. Derivă din elementul slav mil, cu semnificațiile amabil, iubitor și milostiv.
Manolo (Manole) -este o varianta a numelui Emanuel. Emanuel provine din „Immanuel”, ce are origine ebraică și care inseamnă Dumnezeu este cu noi.
Maurice (Morris) – De origine latină, este numele cu care erau definite triburile de berberi nomazi din Africa de Nord.
Mihnea – Nume cu origini incerte, dar care este folosit în onomastica românească. Este puternic, rezonant, sobru.
Mike – varianta engleză a numelui Mihai
Mihai – întâlnit în biblie la Sfântul Arhanghel Mihai înseamnă cine este Dumnezeu. Este des întâlnit, nu doar datorită unei simbolistici încărcate, ci și pentru rezonanța sa.
Marco (Marc) – O formă scurtă a numelui latin „Marcus”, cu semnificația marțianului sau a celui dedicat lui Marte.
Moise – Prenume arhaic cunoscut prin numele celui care a întemeiat legea iudaică, cultul ce-i poartă numele, definit prin derivatul Mozaic
Marlon – Acest nume misterios se traduce prin micul războinic și poate fi, de asemenea, căutat în Franceza veche, unde înseamnă „micul șoim”.
Marcian – de origine ebraică, semnifică Darul lui Dumnezeu. Pe baza numerologiei, Marcian este orientat spre creștere, puternic, vizionar, aventurier, .
Massimo – Provine din apelativul roman Maximus, forma la superlativ a lui Magnus, ce inseamnă Mare. Derivatul Maxim era foarte cunoscut elitelor romane.
Mugur – Provine de la denumirea bobocilor de floare. Este un nume românesc, ce simbolizează primăvara, tinerețea, începutul, starea inițială, momentul zero, verdele, viața, noutatea, armonia dintre putere și fragilitate.
Murad – de origine arabă, înseamnă „cel dorit”.
Descopera in sectiunea NUME COPII din Clubul Bebelusilor foarte multe nume pentru fetita sau baietelul tau, nume frumoase, unice, puternice sau speciale.