Începe toamna, școala, grădinița, se adună recolta, berzele migrează spre țările calde (unele mai zăbovesc pe aici, bucurând mămici și tătici). Iar pe lume vine minunea de fetiță, o rază de soare ce va lumina și încălzi sufletele părinților. Noi suntem prezenți cu sugestii de nume sacre, inspirate din calendarul ortodox, pentru fiicele născute între zilele de 1 și 30 ale lui Septembrie. Sfânta lunii ar putea fi cu ușurința Maria, întrucât la data de 8 se sărbătorește Nașterea Maicii Domnului. Creștinii o evocă an de an, cerându-i ocrotire și binecuvântare, slăvind-o și închinându-i-se pentru a avea o viață senină, lipsită de griji.
Nume de sfinți după calendarul creștin-ortodox pentru fetițe, 1-30 septembrie
1 Septembrie
SIMONA/SIMINA/MONA/MARTA/MARTHA – Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul s-a gândit să-și zidească un stâlp și să stea pe el, pentru ca cei care voiau să se atingă de el, să n-o poată face. Deci a zidit stâlpul și pe el o chilie mică unde, suindu-se, petrecea în post și rugăciuni. El a devenit, astfel, întâiul stâlpnic, suindu-se spre cele ceresti. În aceeași zi este pomenită și Marta, mama lui.
2 Septembrie
IOANA/OANA – Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului, a ținut post desăvârșit, având o viață curată și plină cu fapte bune. Mărturie stau minunile înfăptuite de el.
3 Septembrie
NECTARIA – Descoperirea moaștelor Sfantului Nectarie și aducerea lor la mânăstirea din Eghina, Grecia.
Citește și despre: La noi în familie e primavară mereu, cea mică are nume de floare! 20 de nume de fete, cu culoare si parfum special
4 Septembrie
IRMA – Sfânta Ermioni, una dintre fiicele Sfântului Apostol Filip, se ocupa cu meșteșugul doctoricesc și, din acest motiv, mulți oameni veneau la ea, fiind vindecați prin rugăciune.
PETRONELA/PETRA – Sfântul Mucenic Petroniu
5 Septembrie
ELISABETA/ELISAVETA/ELISA/ELIZA/BETTY – Dreapta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul. Ea a fost fiica lui Aaron şi sora Anei, mama Mariei, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu.
6 Septembrie
MIHAELA/MIKY/MICHELLE – Pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose. În Colose din Frigia, aproape de Ierapole, era o biserică a Sfântului Arhanghel Mihail. construită chiar deasupra izvorului cu apă făcătoare de minuni, din care bolnavii primeau multe vindecări. Acolo, întotdeauna, se făcea simțită prezența darului lui Dumnezeu.
TECLA – Sfânta Tecla
Citește și:
20 de NUME de FETE alese de celebrități pentru copiii lor
Nume de sfinți din luna septembrie (după calendarul creștin-ortodox) pentru băieți
7 Septembrie
SIMONA/SIMINA – Sfântul Cuvios Simeon de la Pângărați. S-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropiere de Piatra Neamț, în vremea când Țara Moldovei era condusă de evlaviosul Domn, Alexandru cel Bun.
DANIELA/DANA/ANIELA – Sfântul Cuvios Daniil Katunakiotul, iconograful. Originar din Smirna (1846-1929), a fost trimis de Patriarhul Ecumenic să înnoiască viața duhovnicească a mânăstirii Sfânta Anastasia Izbăvitoarea de Farmece, din Tesalonic. S-a nevoit și la mânăstirea Vatoped, pentru cinci ani, întorcându-se apoi în Grădina Maicii Domului, unde a pus bazele obștii Danielilor din Katunakia.
8 Septembrie
MARIA/MARIANA/MARY-ANNE/MARINA/MARIANNE – Nașterea Maicii Domnului. Arhanghelul Gavril a vestit lui Ioachim și Anei nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu zicând către mamă: „Ano, Ano, vei naște pe fiica cea prea binecuvântată și ea se va chema Maria”.
9 Septembrie
ANA/ANITA/ANNA/ANNE – Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana. Lor li s-a dat o fiică mai sfântă decât toți sfinții și mai cinstită decât heruvimii, care cel mai mult I-a plăcut lui Dumnezeu.
SEVERINA – Sfântul Mucenic Severian
Citește și despre: 20 de nume deosebite pentru fete inspirate din calendarul creștin ortodox
10 Septembrie
MINODORA/DORA – Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora. S-au născut în Bitinia și,surori fiind trupește, s-au făcut surori și spiritual. Cu un singur suflet au ales a-L sluji pe Dumnezeu mai mult decât lumii și deșertăciunilor.
11 Septembrie
TEODORA/THEODORA – Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria, În urma unor păcate făcute în timp ce era căsătorită, Teodora a hotărât să se călugarească la mânăstirea Octodecatos. Și-a tăiat parul, a îmbrăcat haine bărbătești și a trăit printre monahi, sub numele de Teodor. Ea uimit obștea cu rugăciunile, postul și lacrimile ei de pocăință. La aceeiasi data este evocată și Sfânta Teodora din Vasta. Înainte de a muri, ea I-ar fi cerut lui Dumnezeu ca din părul ei să facă arbori, iar din sângele ei un râu. Într-adevăr, din acoperișul bisericii ridicate la Vasta, Arkadia, au crescut copaci, care se sprijină, paradoxal, direct pe acoperiș și stau mărturie că „acolo unde e voia lui Dumnezeu, ordinea firii este învinsă”.
12 Septembrie
TATIANA/TIANA – Sfinții Mucenici Machedonie, Tatian si Teodul
Citește și despre: Nume de rege și regină, principe și principesă pentru copii, inspirate din Familia Regală a României
13 Septembrie
IOANA/OANA/IONELA – Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop. Tânăr fiind, Sfântul Ioan, originar din satul Silvașul de Sus, județul Hunedoara, și-a părăsit casa părintească și s-a călugărit la Mănăstirea Prislop.
LUCIANA/VALERIA – Sfinții Mucenici din Dobrogea, printre care Lucian și Valerian. Ei au refuzat să se lepede de credința creștină.
CIPRIANA – Sfântul Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei.
CORNELIA/ORNELLA/NELLY/NELA – Sfântul Mucenic Corneliu Sutașul. El este primul dintre pagâni care a crezut în Hristos. După botez, a părăsit toate cele lumești și i-a urmat apostolului Petru.
14 Septembrie
Înălțarea Sfintei Cruci
MARA – Prințesa Serbiei. Fiica despotului sârb Gheorghe Brancovici si a Irinei Cantacuzino, Mara a fost una dintre cele mai influente femei din vremea in care Serbia era vasală Imperiului Otoman. Între anii 1435-1451, ea a locuit la Adrianopol, ca soție a sultanului Murad al II-lea, păstrându-și credința ortodoxă. Ramasă văduvă, Sultana Mara se stabilește definitiv la Ezova, întreținând o strânsă legatură cu Mânăstirile Hilandar si Sfântul Pavel, din Muntele Athos.
15 Septembrie
IOSEFINA/JOSEPHINE – Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului. Profund în credință, înțelept, blând, a făcut unele minuni spre lauda lui Dumnezeu și alinarea suferințelor credincioșilor.
SIMONA/SIMINA – Sfântul Simeon al Tesalonicului. Este considerat ultimul ucenic al Sfântului Grigorie Palama și un teolog important al vremii sale.
Citește și despre: Semnificația celor mai importante nume de sfinți pentru fete și băieți | Cine este sfântul meu protector?
16 Septembrie
MELETINA/MELA/LETI/LETIȚIA – Sfânta Muceniță Meletina.
SEBASTIANA/SEVASTIANA/TIANA – Sfânta Muceniță Sevastiana, ucenica Sfântului Apostol Pavel
LUDMILA – Sfânta Muceniță Ludmila. S-a născut și a trăit în Boemia, în a doua jumătate a secolului al IX-lea. Contele Melnik, tatăl ei, era un om bogat, unul dintre cei mai mari dregători ai țării.
17 Septembrie
SOFIA/SOPHIA – Sfânta Muceniță Sofia (ocrotitoarea capitalei Bulgariei) și fiicele sale Pistis, Elpis și Agapia. După nașterea celor trei copile, Sfânta Sofia a rămas văduvă și a trăit în adevărata credință, plăcându-i mult lui Dumnezeu. Se îndeletnicea cu rugăciunea, postul și milostenia. Valorile creștine au fost transmise mai departe fiicelor ei.
DIONA/DIANA/DIANDRA/DENISA/DAIANA – Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail. S-a remarcat prin viața sa duhovnicească, prin blândețe, fermitate și demnitate în apărarea neamului și a credinței, prin cultura pe care a dobândit-o ca autodidact și prin aprecierea credincioșilor.
18 Septembrie
ARIADNA/ARIA – Sfânta Muceniță Ariadna
ILARIA – Sfântul Ilarion de la Optina
ROMANA/ROMINA – Sfântul Cuvios Romil de Ravanița. Virtuțile pe care Roman le câștigase ca pe o a doua natură și necontenita rugăciune l-au făcut să dobândească mult har.
19 Septembrie
DORIA/DORINA – Sfântul Mucenic Dorimedont
20 Septembrie
AGAPIA – Sfântul Mare Mucenic Eustatie, cu cei doi fii: Agapie și Teopist
21 Septembrie
CODRUȚA – Sfântul Apostol Codrat. A fost unul dintre cei șaptezeci de apostoli. A propovăduit cuvântul Domnului în Atena și în Magnesia, unde a fost episcop.
DUMITRELA/DUMITRA – Descoperirea moaștelor Sfântului Dimitrie, Mitropolitul Rostovului
22 Septembrie
TEODOSIA/SIA – Sfântul Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi. Credința, smerenia, blândețea, răbdarea, iubirea față de semenii săi, au făcut ca întotdeauna să fie cinstit cu evlavie de către creștini.
MARTINA – Sfântul Mucenic Martin
COSMINA/COZMINA – Sfântul Cosma de la Zografu. Atras de credință, Sfântul Cosma a fugit în taină în Sfântul Munte Athos, pentru a se călugări la mănăstirea Zografu.
23 Septembrie
IOANA/OANA – Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
XENIA – Sfânta Cuvioasă Polixenia. A trăit în Spania în timpul împăratului Claudiu. A primit botezul de la Sfântul Apostol Andrei, împreună cu prietena sa, Raveca
24 Septembrie
SILVANA/SILVIA – Sfântul Cuvios Siluan Athonitul. El face parte din acei rari sfinți creștini care primesc, încă de la începutul căii lor ascetice, harul lui Dumnezeu.
TECLA – Sfânta Mare Muceniță Tecla. Ea este prima femeie martiră pentru Hristos (inclusă în rândul apostolilor)
ȘTEFANA/ȘTEFANIA – Sfântul Ștefan Întâi încoronatul. Împreună cu fratele lui, Sfântul Sava, a ridicat ortodoxia sârbă pe culmi mari de slavă și strălucire.
25 Septembrie
SERGIANA – Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej. Este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ruși.
26 Septembrie
IOANA/OANA – Adormirea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan. A fost unul dintre cei mai apropiați ucenici ai lui Hristos.
27 Septembrie
CALISTA – Sfântul Mucenic Calistrat. Viteazul ostaș al lui Hristos, Calistrat, a mers pe calea cea frumoasă a muceniciei, însă nu singur, ci alături de mulți alți creștini.
28 Septembrie
ALEXANDRA/SANDRA/ALEXA – Sfinții Mucenici si frați Alexandru, Afiu si Zosima
29 Septembrie
PETRONIA/PETRONELA/PETRA – Sfânta Muceniţă Petronia
30 Septembrie
GREGORIA – Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei celei Mari. A convins o mulțime de oameni să-și mărturisească credința, a zidit biserici, slavindu-l necontenit pe Dumnezeu.
Citește și despre: Nașii de botez sunt părinți duhovnicești pentru finii lor. Sfaturi pentru o alegere înteleaptă, o valoare în plus adusă în viața copilului