Naștere în Franța: Moașă extraordinară, piscină, gaz ilariant… a fost relaxată nașterea, în ciuda durerilor

Deși ai plănuit sarcina cu atenție, ai așteptat o mulțime ca să rămâi însărcinată, ai citit tot ce s-a scris vreodată despre naștere și alăptare și scutece, și tot te simți nepregătită pentru clipa în care pleci acasă cu bebelușul, cum o fi, oare, să te trezești cu o sarcină de care habar nu ai avut? Este exact ceea ce i s-a întâmplat Paulei, la a cărei poveste te simți ca împăratul acela care cu un ochi plânge, cu unul râde.

Paula, 21 ani, Franța
Eram deja însărcinată în 10 săptămâni când am aflat că sunt gravidă. Nu ne doream să devenim părinți atât de devreme, nu planuisem sarcina și nici nu eram deloc pregătită pentru ce va urma. Aveam abia 20 de ani și lucram ca recepționist ca să strâng bani pentru universitate.

Sarcina m-a îndepărtat de familia mea și de familia soțului meu
Toată lumea spunea că îmi distrug viața dacă întrerup școala, ca îi distrug viața soțului care va trebui să muncească să ne întrețină, că îi distrug viața copilului dacă aleg să continui școala… A trebuit să ne mutăm și am muncit câte 2 joburi fiecare, ca să ne descurcăm și să strângem bani pentru perioada imediat următoare.
Nu prea am discutat cu nimeni despre naștere. Am fost la un curs prenatal și am văzut acolo un film despre naștere, dar moașa m-a scos la un moment dat din cameră pentru că devenisem foarte palidă. Șefa mea m-a încurajat mereu, dar când a venit vorba despre naștere, nu mi-a spus decât să fiu liniștită, că oricum e altfel pentru fiecare femeie.

Momentul nașterii … Lucrurile s-au accelerat brusc, cu contracții la 3 minute
Eram acasă când au început contracțiile. Eram sigură că e doar o alarmă falsă. Am făcut duș, m-am uitat la televizor și am sunat la centrul de nașteri abia când contracțiile au devenit mai dese și mai intense. Mi-au spus că mă pot duce pentru un consult. Soțul meu lucra în ziua respectivă, aveam nevoie de fiecare bănuț, așa că nu l-am sunat pe el să mă ducă la medic, ci pe o mătușă de-a lui, cu care mai țineam legătura. Când am ajuns, moașa mi-a spus că sigur nu sunt dilatată suficient și că o să mă consulte, după care voi pleca acasă. Și atunci, lucrurile s-au accelerat brusc. Contracțiile veneau la fiecare 3 minute, așa că i-am trimis un mesaj soțului, să îl anunț că a sosit momentul.

Pe la 10 seara soțul s-a dus să cumpere kebab
Am intrat în piscina pentru naștere și, râdem și acum, mătușa s-a panicat că o să se inece nepoata. Moașa a stat cu mine, i-a explicat și a încurajat-o. Am avut lângă mine o moașă extraordinară, piscină, gaz ilariant… ce pot să spun, a fost relaxată treaba, în ciuda durerilor.
Pe la 10 seara, soțul s-a dus și a cumpărat kebab pentru toată lumea. Am mâncat unul și am simțit imediat nevoia să merg la baie. Am mers de mai multe ori, la interval de câteva minute, dar nu reușeam să fac nimic. Când a aflat asistenta despre asta, a chemat moașa, a zis că poate fi un semn că bebe e pregătit să iasă. M-am panicat pe loc.
A venit moașa și a spus că se vede capul copilului. A durat 27 minute expulzia, cel mai de ajutor a fost că m-au lăsat să stau în ce poziție am vrut. Imediat după ce am văzut-o pe fetița noastră, am simțit un val de liniște și de căldură. Știam că o voi iubi toată viața, iar soțul nici nu mai putea să vorbească de emoție.

CITEȘTE ȘI: Naștere la Spitalul Sf. Pantelimon din București: am rămas UIMITĂ de ce am trăit acolo, în sensul BUN! Nimic de reproșat în ceea ce ține de nașteri

Nașterea a fost partea cea mai ușoară
A doua zi am intrat în depresie. Nu știam nici măcar să schimb un scutec. Primeam un milion de sfaturi despre alăptare și biberon, și nu erau doi oameni care să îmi spună același lucru despre bebeluși. Și eram și atât de obosită!
Cred ca asta a fost cel mai greu, ca peste oboseala și emoțiile mele, să fiu copleșită de sfaturile oamenilor care nici nu îmi fuseseră alături în sarcină, nici nu mă susținuseră, ba dimpotrivă, veniseră cu tot felul de previziuni urâte despre viitorul meu, al nostru. Îmi venea să urlu să mă lase în pace, dar nu puteam. Până la urmă, lucrurile s-au liniștit, nouă ne place în familia noastră restrânsă, iar fetița noastră își vede bunicii săptămânal și se bucură împreună cu ei.

Sunt mamă, am trecut prin naștere, ce importanță are vârsta mea?
Cred că cel mai intens sentiment pe care mi-l amintesc din ziua aceea e că eram mulțumită. Împlinită. Eram mirată că nașterea poate decurge astfel. Am mers la universitate câteva luni mai târziu, iar fiica noastră a mers la creșă, așa cum fac toți copiii ai căror părinți lucrează. O dată, la locul de joacă, stăteam de vorbă cu alte mame și îmi amintesc că le-am spus și lor cât de minunat mi s-a părut procesul nașterii. M-am simțit prost când mi s-a râs în față și mi s-a spus că am uitat totul pentru că sunt atât de tânără. Nu am avut curaj să le răspund: Sunt mamă, am trecut prin naștere, ce importanță are vârsta mea? Dar nu am mai vorbit despre naștere de atunci.

CITEȘTE ȘI POVESTEA IRINEI: Întâlnirea cu bebelușul tău te face să uiți orice durere, orice suferință! Aceasta este fericirea supremă