Camera copilului trebuie sa fie oaza sa de liniste si locul sau de joaca preferat. Este esential insa ca micutul tau sa fie in siguranta! Afla la ce trebuie sa fii atenta pentru a evita accidente neplacute sau chiar periculoase!
Camera copilului este locul unde acesta isi va petrece o mare parte din timp, nu intotdeauna insotit de un adult. De aceea este important sa implementezi cateva reguli de siguranta care il vor feri pe micut de accidente. Copilul este predispus la accidente diferite, in functie de varsta. Ceea ce este periculos pentru un bebelus devine inofensiv pentru un copil ceva mai mare, care insa, odata ce castiga independenta si mobilitate, ajunge sa se puna in situatii riscante in alte moduri.
Masuri de siguranta pentru nou-nascuti si bebelusi
Cele mai multe accidente care ii implica pe nou-nascuti si bebelusi au legatura cu patutul. Iata cateva sfaturi simple care iti vor tine copilul in siguranta:
Limiteaza numarul de obiecte din patut. Foloseste o lenjerie de pat simpla, fara volanase. NU folosi niciodata perna sau paturele in patutul bebelusului. Opteaza pentru un cearceaf cu elastic. Indeparteaza din patut orice jucarii de plus inainte de a aseza bebelusul la somn. Tot excesul de materiale creste semnificativ riscul de moarte subita a sugarului.
Alege mobilier certificat pentru camera copilului, de la producatori consacrati. Evita produsele fabricate in China. Este esential ca vopseaua patutului sa fie fara plumb deoarece multi bebelusi trec inclusiv prin faza in care folosesc si patutul pe post de jucarie de dentitie.
Atentie la masa de infasat. Este adevarat ca e de mare ajutor dupa baita si ca iti menajeaza spatele, insa incepand cu varsta de 2-3 luni, bebelusii capata o viteza fantastica la rasucit si sunt numeroase accidente in care bebelusii mici cad de pe masuta de infasat, amplasata de obicei destul de sus…
Atentie la grilajul patutului. Odata ce bebelusii incep sa stea singuri in picioare, incep si tentativele de escaladare a grilajului, tentative care de multe ori se incheie cu vizite la camera de garda pentru supravegherea traumatismelor craniene.
Ai grija unde este amplasat patutul si ce se afla in apropiere. Bebelusul nu trebuie sa aiba acces la prize, pungi, medicamente, cremele pentru masajul de dupa baie, cabluri si fire electrice, cordoane sau panglici, trusa de unghii, termometru si multe alte obiecte care se pot dovedi periculoase
Este recomandat ca vopseaua folosita in camera cpilului sa fie una cu continut scazut de compusi organici volatili. Acesti compusi se evapora treptat timp de ani de zile, creand un veritabil risc pentru sanatatea copilului.
Masuri de siguranta pentru copii incepand cu varsta de 18 luni
De la varsta de 18 luni, toti copiii sunt foarte mobili, deplasandu-se singuri in picioare. Majoritatea se deplaseaza singuri prin casa cu mult inainte de aceasta varsta, fie de-a busilea, fie tinandu-se de mobila si de pereti. Din momentul in care copilul incepe sa se deplaseze singur, exista mult mai multe lucruri la care trebuie sa fii atenta!
Securizeaza toate prizele. Este adevarat ca degetelul bebelusului nu incape in priza, insa imaginatia copiilor nu are limite si s-ar putea sa incerce sa introduca in gauri furculite, surubelnite, sarme sau cine stie ce alte obiecte gaseste la indemana.
Securizeaza mobilierul. Asigura-te ca este bine prins de pereti. Copiii mici au tendinta sa se catere peste tot si exista riscul ca mobila sa cada peste ei.
Securizeaza usile dulapurilor. Astfel eviti sa gasesti toate hainele in mijlocul camerei, dar inlaturi si pericolul sa isi tranteasca usa peste degete.
Securizeaza sertarele. Unele dintre ele pot cadea daca sunt deschise prea tare. In altele copilul isi poate prinde degetele. Si nu in ultimul rand, odata deschise, ele pot fi folosite ca o scara, pentru ca micutul sa se catere pe dulap.
Foloseste opritori pentru usa camerei. Eviti astfel prinderea degetelor in usa.
Securizeaza ferestrele. Indiferent de etajul la care locuiesti, exista un pericol real ca micutul sa deschida fereastra. Nu uita ca plasele de la geamuri sunt din plastic si nu prezinta siguranta!
Lasa la dispozitia copilului doar jucarii adecvate varstei. Exista cazuri in care copilul primeste in dar o jucarie pentru copii mai mari si exista tentatia de a o „expune” in camera lui, aceste jucarii sunt periculoase: pot contine piese mici care prezinta risc de inghitire sau asfixiere, pot contine componente grele care prezinta risc de ranire si asa mai departe
Indeparteaza orice sistem de incuiere a usii camerei. Nu vrei ca micutul sa se incuie accidental pe dinauntru!
Ascunde cablurile electrice. Exista protectii de plastic speciale care le protejeaza, protejandu-ti astfel si copilul.
Alege o lampa de veghe cu lumina rece. Becurile cu incandescenta se incalzesc destul de tare, prezentand risc de accidente.
Tu ce masuri de siguranta ai mai adoptat in camera copilului?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.