- DE LA CE VÂRSTĂ POT SĂ-I OFER COPILULUI JUCĂRII LEGO®
- Te-ai întrebat de ce copiii mici iubesc să desfacă jucării?
- Jocurile de rol reprezintă o altă parte importantă a vieții
- Vârsta la care ar trebui să-i oferi primul joc LEGO
- Fii SMART!
- CUM ALEGEM PRIMA JUCĂRIE LEGO DUPLO
- 3 idei de jocuri care îl dezvoltă sănătos pe copilul tău
- De ce este LEGO DUPLO o jucărie atât de iubită!
Seturile de construcție LEGO® sunt jucării care au crescut sute de generații de copii, ajutându-i să-și dezvolte abilități motorii (apucarea obiectelor, îmbinarea), vizual-spațiale, durata de atenție și multe altele.
Dar cu ce să începem, este întrebarea? Aici ai dreptate, opțiunile sunt copleșitoare, iar recomandările de vârstă pot fi uneori confuze. În plus, copilul este în continuă creștere și dezvoltare, vei spune. Care este primul set LEGO cu care ar trebui să începem și mai ales la ce vârstă?
Dacă te simți copleșit de numeroasele seturi LEGO disponibile, nu ești singur. Acest ghid la îndemână este conceput pentru a te ajuta să ajungi la setul perfect pentru copilul tău, așa că învățarea este cât se poate de distractivă.
Fie că alege o simplă cărămidă colorată dintr-o grămadă întreagă de cărămizi, fie că îmbină mai multe pentru a crea un turn, tot ceea ce poate face cu un set LEGO îl ajută în dezvoltarea lui fizică și psihică.
DE LA CE VÂRSTĂ POT SĂ-I OFER COPILULUI JUCĂRII LEGO®?
Înainte de a-ți răspunde la această întrebare, dă-mi voie să-ți spun pe scurt câteva ceva despre cele mai importante abilități pe care copilul tău le va învăța acasă, nu la școală – capacitatea de adaptare, posibilitatea de a-și putea exprima dorințele, nevoile și, nu în ultimul rând încrederea în el și în deciziile sale.
În raportul anual al companiei producătoare LEGO, se arată că prin joc, copiii învață abilități care îi vor ajuta să reușească într-o lume incertă. Abilități precum rezolvarea problemelor, comunicarea, creativitatea, colaborarea și adaptarea. Studiul realizat în 2020 pe mai mult de 18.000 de părinți din 18 țări diferite a evidențiat faptul că părinții consideră jocul (44%) ca fiind la fel de important ca temele (43%) pentru succesul și bunăstarea viitoare a copiilor lor.
Jocul are și puterea de a ne ține uniți. Acest lucru reiese tot din același studiu, în care aproximativ 90% dintre respondenți au spus că jocul a ajutat familia să se reunească, oferindu-le totodată sănătate din punct de vedere emoțional, mai ales în ultimul an.
Copilul descoperă lumea prin joacă. Alături de noi, părinții lui.
Joaca creativă ajută copilașul să-și exprime sentimentele, ideile și experiența de viață. Copiii învață despre culori, forme, diferite texturi și materiale.
Te-ai întrebat de ce copiii mici iubesc să desfacă jucării?
Cu siguranță ei fac acest lucru din curiozitatea pe care o exprimă astfel. Descoperă în următorul video ce înseamnă conceptul de joacă distractivă și beneficiile pe care le oferă micuților:
Jocurile de rol reprezintă o altă parte importantă a vieții
După ce împlinesc 3 ani, majoritatea copiilor sunt capabili să inventeze jocuri de rol, adică mai mult decât doar o simplă deghizare într-un personaj, care le plăcea când erau mai mici. Această parte a dezvoltării se numește asumarea unui rol și este bine să-l încurajăm din mai multe motive: jocurile în care pretinde că este altcineva îi dezvoltă aptitudinile sociale; interpretând situații pe care le-au văzut, chiar triste, copiii le înțeleg mai bine; în jocul de rol, copiii pot fi părinți, lideri, zâne, prinți, pirați, fermieri, persoane capabile de lucruri pe care ei nu le pot face în viața reală; interpretând roluri, rezolvând probleme și cooperând, copilul învață pur și simplu să gândească.
Jocul de construire îl ajută să descopere cum se potrivesc lucrurile și le sporesc capacitatea de concentrare. Le dezvoltă abilități motrice fine, percepția întregului (construcția din bucăți) și le dă satisfacția descoperirii a ceea ce au realizat.
Vârsta la care ar trebui să-i oferi primul joc LEGO
Sau, de asemenea, puteți construi animale, mașini, turnuri. Este adevărat că, pentru a-i oferi o experiență plăcută de joacă, în afară de vârstă, contează să alegem jucăria potrivită abilităților lui de construcție, ca să evităm situația în care jucăria este prea complexă și copilul se frustrează când nu poate termina construcția. În plus, este important ca noi, părinții, să fim mereu lângă ei ca să-i ghidăm și să-i ajutăm la început.
Fii SMART!
Cu teme inspirate din filme, desene animate ori jocuri digitale atât de îndrăgite de copii, seturile LEGO® sunt mereu la curent cu noile tendințe, fiind create pentru a fi pe placul copiilor. Specialiștii care trag un semnal de alarmă asupra timpului petrecut de cei mici de la vârste cât mai fragede în fața gadgeturilor electronice recomandă jocurile LEGO® cu temele preferate ale celor mici. Așa că fii deștept și alege ca joaca micuțului tău să-i aducă acestuia beneficii în dezvoltare. Alege seturile LEGO® în locul jocurilor pe telefon sau tabletă!
CUM ALEGEM PRIMA JUCĂRIE LEGO DUPLO
#1. SIGURANȚA
Când vine vorba de copii mici și jucării, siguranța trebuie să fie preocuparea principală. Indiferent cât de vigilent ai fi, vor exista momente în care copilul se va juca singur. Tocmai de aceea, trebuie să achiziționezi un set care nu prezintă niciun fel de pericol pentru copil. Dacă nu știai, informația asta o să te ungă pe suflet – investiția în seturile LEGO DUPLO nu este doar pentru o perioadă. Asta deoarece multe dintre piesele LEGO DUPLO se potrivesc (chiar dacă sunt mai mari) cu piesele clasice LEGO. În plus, sunt proiectate să reziste la peste 1000 de îmbinări și dezbinări în timpul jocului.
Iată aici un filmuleț extrem de distractiv despre cât de sigure sunt jucăriile LEGO
Seturile LEGO cu pictograma 4+ sunt concepute pentru copiii cu vârste de la 4 ani și facilitează tranziția de la construcția cu cărămizile mari LEGO DUPLO la construcția cu cărămizile clasice LEGO. Chiar dacă crezi că micuțul tău este matur pentru vârsta lor, respectă aceste recomandări pentru a-ți menține copilul în siguranță.
#2. Pasiunile copilului
În cazul preșcolarilor, alegerea unui set LEGO se bazează pe pasiunile pe care copilul le manifestă (povești cu prințese, super-eroi, animale de la fermă sau de la zoo, etc.) Astfel de pasiuni, atracții pe care le manifestă cei mici față de anumite jucării energizează un copil și sunt considerate forța motrice din spatele învățării.
Descoperă 10948 LEGO DUPLO Garaj și spălătorie auto
Dacă copilul este suficient de mare și știe ce își dorește, cumpără-i setul care îi permite explorarea acelei lumi care îl fascinează – ferma, stația de pompieri, mașinile de cursă. Dacă micuțul tău nu și-a dezvoltat încă interese evidente, alege un set de care să se bucure explorându-l împreună.
Descoperă Lego DUPLO Trenul cu numere – Învață să numeri
#3. FELUL DE JOACĂ ADAPTAT VÂRSTEI
Joaca apare încă din primele săptămâni de viață, chiar dacă atunci nu are nevoie de jucării pentru a explora. Dar tot o face, ascultându-ți vocea, bucurându-se de mângâierile tale, privind mai apoi spre toate lucrurile pe care i le arăți.
Copiii explorează și cercetează lumea prin joc și, treptat, ajung să o înțeleagă. Rolul vostru în creșterea lor, dragi părinți, este vital pentru a vă asigura că ei vor avea cât mai multe ocazii de a învăța prin joc.
Iată aici un filmuleț cu multe sfaturi despre cum să puneți în aplicare o joacă cu LEGO DUPLO
Pe măsură ce copiii înaintează în vârstă, construitul devine un mijloc pentru un scop, deoarece vor asambla ceva cu care să se joace. În această etapă, achiziționarea unui set LEGO DUPLO cu mai multe figurine pe care copiii le pot folosi pentru a spune poveștile din imaginația lor devine un factor de dezvoltare prin joacă.
Descoperă 10868 LEGO DUPLO Grajdul poneilor
3 idei de jocuri care îl dezvoltă sănătos pe copilul tău
Construiește-ți propriul joc de bowling (1,5 ani +)
Construiește 6 turnuri a câte 7-8 cărămizi LEGO. Pune în vârful fiecăruia câte o cărămidă-personaj. Fiecare dintre aceste personaje va reprezenta un punctaj. Apoi plasează turnurile pe o masă și învață-l pe cel mic să rostogolească o minge de burete spre turnuri pentru a le dărâma. Câștigă cel care reușește să adune cel mai mare punctaj din 3 lovituri.
BENEFICII:
• jocurile cu mingea îi dezvolta copilului abilitățile motorii, îi încurajează activitatea psihomotorie și îl amuză copios;
• jocurile de construit au capacitatea să dezvolte, în principal, creativitatea, inventivitatea și motricitatea celor mici.
Uite aici cum trebuie să faci pentru a construi propriul joc de bowling cu cărămizi LEGO: (1) Watch | Facebook
Pictură cu forme (2,5-3 ani).
Seturile LEGO vin în diferite forme și mărimi. Pune vopsele de diferite culori pe mai multe farfurioare. Arătă-i apoi celui mic cum să înmoaie cărămizile în aceste vopseluri, apoi să preseze ușor pe o foaie de hârtie pentru a obține forme. Se pot face astfel de forme cu ambele fețe ale cărămizilor, și cu cea de jos, și cu cea de sus. Cu cea de sus veți obține cerculețe sau bulinuțe. Odată cu creșterea copilului, veți putea crea peisaje cu aceste forme.
BENEFICII:
• unul dintre cele mai importante beneficii ale picturii în viața celor mici este reprezentat de dezvoltarea creativității, precum și a funcțiilor cognitive. Copiii vor reuși, prin intermediul unei picturi, să înțeleagă mult mai bine cum este creată lumea din jurul lor și să pună în practică ceea ce învață/descoperă peste zi, repetând formele, culorile și compozițiile.
Cine ajunge primul sus (4-5 ani).
Ai nevoie de o placă LEGO pe care pui, pentru început câte o cărămidă pătrată și deasupra ei un personaj. Tu vei fi un personaj, copilul, celălalt personaj. Dați cu zarul și adăugați fiecare atâtea cărămizi câte arată zarul. Câștigă acel personaj care din 3 lovituri cu zarul ajunge cel mai sus.
BENEFICII:
• repetă număratul, îl ajută să devină conștient de sentimentele celor din jur (tristețe la înfrângere, bucurie la victorie), să își controleze propriile emoții – abilitate care îi va fi de folos întreaga viață.
DE CE E LEGO DUPLO O JUCĂRIE ATÂT DE IUBITĂ?
Beneficii pentru părinți – hai să o recunoaștem și pe asta! Dacă ești un părinte ocupat de abia ai timp să-ți torni un pahar cu vin, lasă-te de cursurile de diverse activități, de uleiurile esențiale ori de aplicațiile de meditație și apucă-te de îmbinat piesele LEGO. Conform unui studiu publicat în Washington Post, joaca cu LEGO îi deconectează de problemele de peste zi și îi eliberează de stres.
Tot ce pot să spun este pregătește-te. Pregătește-te pentru cât mai multe suprafețe curate și libere. Pregătește-te să nu mai mergi niciodată desculț. Și pregătește-te să găsești piese LEGO unde te aștepți și unde nu te aștepți prin casă, dar și să înțelegi că seturile LEGO dezvoltă sănătos copiii și eliberează părinții de stres.
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.