Desi diabetul de sarcina este o afectiune temporara, care trece de la sine dupa nastere, este esential ca el sa fie tinut sub control pentru a preveni aparitia complicatiilor.
Diabetul de sarcina este o boala metabolica ce se declanseaza numai in timpul sarcinii. Este important sa stii in ce consta acesta si care sunt simptomele care ar trebui sa te puna pe ganduri, deoarece afectiunea poate avea un impact important asupra sarcinii si a bebelusului.
Similar altor tipuri de diabet, si acesta afecteaza nivelul de insulina si glicemia. Spre deosebire de celelalte forme de boala, insa, diabetul de sarcina este o boala temporara, care trece de la sine dupa venirea pe lume a bebelusului. Totusi, femeile care dezvolta diabet de sarcina au un risc crescut de a avea diabet de tip 2 mai tarziu in decursul vietii.
In unele tari, screeningul pentru diabetul de sarcina este obligatoriu. In alte parti, este o analiza care se face la indicatia medicului obstetrician, daca acesta considera ca este necesara. Analizele de sange efectuate devreme in decursul sarcinii iti verifica nivelul de glucoza pentru a vedea daca exista factori de risc care sa te predispuna la aceasta problema. Exista putine femei care dezvolta diabet de gestatie inca din primul trimestru.
In jurul saptamanii 28 de sarcina se efectueaza un alt test de toleranta la glucoza, care indica daca ai risc pentru aceasta afectiune. Analiza nu este dureroasa, pur si simplu ti se da sa bei o cantitate mare de glucoza, iar apoi sangele tau este analizat pentru a se vedea cum reactioneaza organismul tau. Daca exista motive de ingrijorare, medicul te va invata ce e de facut mai departe.
Care sunt simptomele diabetului de sarcina?
Diagnosticarea precoce a diabetului de sarcina este esentiala pentru ca sarcina sa decurga bine, iar bebelusul sa fie in siguranta. Majoritatea femeilor au diabet de gestatie fara a manifesta nici un simptom, sau avand o gama de simptome care sunt discrete sau nespecifice. O persoana fara pregatire medicala se poate sa le ignore. Iata insa patru semne care ar trebui neaparat raportate medicului.
Sete excesiva. In sarcina, si pofta de mancare creste, si necesarul de lichide. De aceea e destul de greu de spus daca setea pe care o experimentezi este un simptom de sarcina normal, sau daca ar trebui sa te puna pe ganduri. Daca totusi ti se pare ca ai un consum de apa prea mare, spune-i medicului.
Urinari foarte frecvente. E firesc ca daca bei foarte multe lichide sa si urinezi foarte frecvent. Totusi, urinarile frecvente si in cantitate mare pot fi un semn de diabet si pot aparea chiar daca nu a crescut consumul de lichid. Este de asemenea adevarat ca presiunea pe care uterul o pune pe vezica urinara determina o frecventa crescuta a vizitelor la toaleta, dar regula generala este ca daca observi o schimbare a tiparului acestor vizite, sa i-o mentionezi medicului. O alta cauza poate fi reprezentata de infectiile urinare, frecvente in sarcina si care trebuie de asemenea tratate cu maximul de seriozitate.
Oboseala extrema. Toate gravidele sunt obosite, dar daca aceasta oboseala ajunge sa interfereze cu rutina ta zilnica, ar trebui investigata. Ea poate indica fie aceasta forma de diabet, fie anemie sau alte complicatii. Daca mananci bine, daca ai mese hranitoare si nu esti bolnava, dar te simti totusi extrem de obosita, discuta cu medicul. Daca oboseala se accentueaza semnificativ imediat dupa masa sau daca te simti obosit intre mese, acesta poate fi un indiciu al unei glicemii cu variatii mari.
Candidoza persistenta. Candida este o ciuperca ce adora zaharul. Daca ai diabet de gestatie iar nivelurile de glucoza nu sunt tinute sub control, probabil ca ai glicemia crescuta. Acest exces de zahar face ca ciuperca sa se inmulteasca mai mult decat e cazul. E adevarat ca multe gravide se confrunta cu problema candidozei in timpul sarcinii, insa daca nu reusesti sub nici o forma sa o tii sub control, probabil ca asta se datoreaza diabetului de gestatie.
Cum se tine sub control diabetul de sarcina?
Daca esti diagnosticata cu aceasta afectiune, medicul iti va indica un regim nutritional si un stil de viata adecvate. Daca ele nu reusesc sa tina sub control situatia, este posibil ca pasul urmator sa fie reprezentat de medicatie adecvata. Daca esti abia la inceputul sarcinii, poti preveni debutul diabetului de gestatie printr-o alimentatie sanatoasa, fara dulciuri rafinate si cu o cantitate limitata de carbohidrati. Exercitiul fizic si o viata activa sunt de asemenea un aliat important. Aproximativ 70% dintre femeile cu diabet de sarcina reusesc sa il tina sub control astfel, mai putin de 30% dintre ele necesitand tratament cu insulina.
Tu te-ai confruntat cu problema diabetului de gestatie? Daca da, ce sfaturi ai pentru celelalte mamici?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.