Povestea mea și a lui bebe Octavian începe astfel. După discuții cu domnul doctor despre riscurile nașterii pe cale naturală, am programat nașterea prin cezariană. Operația a fost un real succes, unde dl doctor mi-a pus muzică în tot acest timp, asistentii și anestezistul foarte răbdători și amabili, făcându-te să te simți oriunde și nu într-o sală de operație/nașteri. La ora 14:00 vine pe lume puiul meu cel mult așteptat, cu nota 10 la scorul Apgar. Momentul a fost unul ce nu îl voi putea uita niciodată sau ar putea să-l compar cu orice altceva. După 1 zi petrecută la terapie intensivă unde toată lumea te ajută și îți oferă ce este mai bun, au urmat celelalte zile de salon unde am fost tratată cu mult respect, căldură și înțelegere de către toată lumea. Pentru mine a fost cea mai grea experiență din viață dar și cea mai frumoasă.
Sarcina a fost una foarte ușoară, fără stări de vomă și absolut nimic deosebit sau grav. A fost monitorizată doar la privat. Am ales sistemul privat datorita domnului doctor Gica. În maternitate se încurajează alăptarea. Sfatul meu pentru mămici ar fi să fie puternice pănă la capăt, vor avea în brate cel mai minunat lucru din lumea asta, bebelușul mult așteptat și dorit. Totul s-a întâmplat la Spitalul Medlife Grivița cu dl doctor Gheorghe Gica.
Citește mai multe povești de naștere trimise de mămici:
Bebe Cristian a venit pe lume la 34 de săptămâni. Decizia de a mă externa fără el mi-a rupt inima în bucăți
Am leșinat când l-am văzut pe bebe, era mov și toată substanța albă era uscată pe el, era tot umflat dar cel mai frumos
Îi căuta inima cu ecograful și nu o auzea. Atunci am știut ca s-a terminat totul. Am simțit ca nu o mai am pe fetița mea
La 3 luni după naștere încă nu puteam să stau pe scaun ca un om normal, sau sa urc scările, de relații intime nu mai vorbesc
Doare nașterea naturală, travaliul poate fi extrem de dureros, dar aș mai naște de 1000 de ori tot natural, la privat
Nașterea mea a durat 36 de ore. Existau 2 variante: să scoată bebelușul cu o ventuză ori să mergem direct în sala de operații
Descoperă în CLUBUL BEBELUȘILOR totul despre:
NAȘTERE | NUME COPII | NOU NASCUT | BEBELUSI | PRIMUL AN | ALAPTARE
Citește și: Iată-mă acasă, cu nou-născutul în brațe 💕 15 lucruri care m-au luat prin surprindere în primele săptămâni de viață ale bebelușului
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.