Banii, un subiect spinos si delicat, care nu poate fi evitat nici macar in parenting. Mai devreme sau mai tarziu apar intrebari de genul: ”cum va invata copilul meu valoarea banului? In ce mod si de la ce varsta ii pot face educatie financiara? Cand este momentul sa aiba banii sai de buzunar?”
Multi parinti privesc cu frica subiectul “copilul si banii” si sunt impotriva contactului prea precoce dintre copil si bani din diverse motive:
- Unul ar fi de ordin fizic, de frica microbilor cu care se stie ca sunt impregnati banii datorita vitezei lor de circulatie
- Alt motiv ar fi ca parintii considera ca nu e cazul sa incarce copiii cu “probleme financiare” si ca e de datoria lor sa tina copilul departe de asemenea preocupari peste varsta lor
- Un alt motiv ar fi teama ca un copil obisnuit de mic cu banii sa nu devina materialist
- Frica si neincrederea ca un copil stie gestiona cum se cuvine o suma de bani
- Teama ca datorita banilor de buzunar copilul ar putea devein o victima a infractorilor pe strada sau la scoala.
Desigur ca fiecare parinte are propria viziune despre bani in raport cu copilul dar este bine sa avem in vedere si varsta si pregatirea copilului, caci nu este totuna sa vorbim despre copii sub 3 ani, prescolari, scolari sau adolescent.
Cand primeste copilul primii bani de buzunar?
Este clar ca un copil sub 3 ani nu are de ce sa aiba contact direct cu banii, in primul rand ca la aceasta varsta monedele constituie un major pericol de sufocare prin inghitire iar bancnotele pot fi contaminate cu diversi microbi.
Dar este si logic ca un copil sub 3 ani nu face singur cumparaturi si nu are nevoie de bani. Insa tot poate invata prime notiuni financiare, sa le zicem asa, fiind luat la cumparaturi si vazand ca fiecare obiect se plateste la casa, explicandu-i despre preturi pe intelesul lui, aratandu-i cifrele de pe etichete.
Atentie insa, la varsta aceasta sesiunile de cumparaturi alaturi de copil se pot lasa cu tantrumuri, deci nu-i carati dupa voi cand sunt obositi, agitati, flamanzi sau somnorosi si nici in perioade cand supermarketurile sunt foarte agglomerate.
Intre 3-7 ani deja copilul este pregatit sa asimileze mai multe notiuni despre bani, sa inteleaga mai multe aspecte ale gestionarii lor, sa fie capabil sa decida singur asupra unor mici sume de bani.
Majoritatea copiilor sunt atrasi de pusculite deci ele ar fi un prim pas de pornire spre o educatie financiara. Dandu-le monede sa si le puna in indragita pusculita ii familiarizati cu banii si valoarea lor, mai ales ca in jur de 4-5 ani multi copii stiu deja sa numere macar pana la 10 si isi pot face singuri “monetarul”.
Daca nu au inca notiunea sumelor ii puteti invata simplu:”cu moneda asta iti poti lua o acadea, cu bancnota asta o banana, cu atatea bancnote o anumita jucarie”.
Copiii carora li se acorda explicatii devin mai curiosi si mai interesati in “notiuni financiare”, incep sa intrebe “asta cat costa? E scump, e ieftin?”.
Sigur ca nu este cazul de trimis singuri la cumparaturi la varste atat de mici dar pot fi lasati sa interactioneze singuri cu vanzatorii, doar asistandu-i, pot sa ceara ei direct ce isi doresc, sa intinda banii, sa primeasca restul.
Astfel nu doar ca isi vor insusi notiuni legate de bani si de valoarea lor dar isi vor dezvolta si abilitati de comunicare, de interactiune. Copiii care nu sunt lasati sa interactioneze direct cu vanzatorii pot fi ulterior inhibati, chiar adolescenti sau adulti fiind.
Asa ajung unele persoane sa se simta jenate, rusinate sa ceara restul daca se uita sa li se dea, sa spuna daca s-a gresit in restituirea restului, sa ceara informatii despre produs.
Mai bine sa fie incurajati sa comunice direct ce vor cat sunt dezinvolti de la natura, mai ales cand magazinul este unul neaglomerat, “de cartier” si copilul poate exersa in voie rolul de client.
Copilul peste 7 ani se presupune ca merge deja la scoala, petrece timp singur fara parinti, ar putea incepe sa primeasca mici sume de buzunar pe care sa invete sa le gestioneze.
Unii parinti considera ca nu este bine sa fie invatati sa aiba bani pe mana si mai bine sa primeasca pachet cu tot ce au nevoie de acasa. Dar nu este un lucru rau ca un copil sa inceapa sa fie mai responsabil cu banii si sa exerseze mici notiuni de management “pentru incepatori”.
Desigur ca nu e cazul sa li se dea sume mari pe mana, dar o mica alocatie saptamanala pe care sa o imparta cum doresc sau cativa banuti de buzunar zilnic pe care sa aleaga sa-i cheltuiasca sau sa-i economiseasca in vederea unui obiectiv mai “grandios” poate fi un start bun pentru educatia financiara.
Copilul trebuie supravegheat din umbra, parintele poate observa discret cum isi cheltuie copilul banii, poate initia discutii pe tema asta dar sa nu para ca doreste un control absolut, ca “cere socoteala” in mod autoritar caci asta l-ar putea impinge pe copil spre minciuni.
Daca copilul pierde suma incredintata, o imprumuta sau o cheltuie pe lucruri care iti par tie, ca parinte, inutile, nu trebuie sa te enervezi, sa te superi, sa-l faci pe copil sa se simta vinovat si incompetent.
Poti sa-i spui ca sunt banii lui, e alegerea lui cum are grija de ei, cum ii gestioneaza, dar ca trebuie sa invete sa-si puna in ordine prioritatile, sa fie responsabil, atent, caci altfel e in detrimentul sau.
In concluzie depinde mult de noi, ca parinti, sa initiem copilul intr-o relatie sanatoasa cu banii. Putem face acest lucru mai ales evitand anumite atitudini: nu trebuie sa-i dam copilului impresia ca banii sunt totul, ca reprezinta cel mai important lucru in viata, ca “banii aduc fericirea”.
De asemenea nu trebuie nici sa-l incarcam cu reprosuri ca “ne costa” prea mult, ca se cheltuie prea mult cu el, ca ar trebui sa fie recunoscator ca-i oferim atatea lucruri materiale.
Nu trebuie nici sa-i inoculam angoasele noastre legate de lipsa banilor, sa crestem copilul intr-o atmosfera de perpetua plangere pe tema banilor, a problemelor financiare cotidiene, caci ei sunt copii si nu au de ce sa sufere si sa fie apasati de probleme prea grele pentru umerii lor fragili.
Este bine sa avem grija sa crestem un copil echilibrat inclusiv pe plan financiar si acest lucru presupune inclusiv a le fi modele demne de urmat.
