Te-ai saturat de atatea schimbari si ai vrea sa stii unde a disparut viata ta de pana acum. Casa arata de parca a fost vandalizata, iar partenerul tau se comporta de parca este un copil abandonat. Si nici macar nu se vede ca esti insarcinata. Sfatul saptamanii 9 de sarcina este: negociaza cu taticul!
Se apropie o multime de programari la medic si tu nu te mai simti capabila de nimic. Iti este rau, iti este greu sa te aduni, sa mananci, sa mergi la sala. E clar ca ai nevoie de ajutor, asa ca e cazul sa discuti deschis cu partenerul tau. Pentru el, totul e la fel, mai putin tu. Tu nu mai esti la fel, ci ai devenit o persoana care sufera de o multime de lucruri si el nu poate intelege cu ce a gresit sau cat va dura aceasta situatie.
Saptamana 9 de sarcina – Ce se intampla in interiorul tau?
In acest moment, bebe este cam cat un bob de strugure sau o capsunica medie, si masoara cam 2,5 centimetri. Chiar daca el creste si devine tot mai puternic, pe tine nu se vede nimic. Mai ales daca te afli la prima sarcina, muschii abdominali si uterul nu s-au extins, asa ca cei din jurul tau nu au inceput inca sa te menajeze.
Ai auzit ca trebuie sa mananci sanatos si tu nu reusesti. Asculta sfatul nostru pentru sarcina ta: ia vitamine in continuare si mananca ceea ce simti ca poti. Nu e acum momentul potrivit sa te apuci sa numeri calorii sau sa te fortezi sa mananci lucruri pe care abia le poti vedea in farfurie.
De asemenea, daca faceai sport inainte de sarcina, te vei simti foarte vinovata pentru ca nu ai mai reusit sa treci pe la sala deloc. Te sfatuim sa nu iti faci griji pentru ca va veni momentul in care te vei simti iar in stare sa te ridici de pe canapea. Doar ca acel moment nu este acum!
Saptamana 9 de sarcina – Si partenerul isi face griji
Probabil ca te-ai asteptat ca partenerul tau sa fie mult mai intelegator in aceasta perioada. Doar ca el nu poate intelege cat suferi tu. Si el incearca sa faca fata propriilor temeri, iar faptul ca exista pretenii si de la el, il streseaza si mai tare, daca e posibil asa ceva!
In loc sa te astepti sa apara la toate programarile medicale, mai bine ii explici care sunt cele mai importante. In rest, sfatul nostru pentru sarcina ta e sa profiti de el pentru sarcinile marunte: trimite-l sa mai faca niste cumparaturi si credem ca acum e momentul ideal sa invete cum se foloseste aspiratorul!
Puteti face si ceva distractiv impreuna, cum ar fi sa invatati impreuna cum e cu scutecele. Puteti cumpara cateva de proba si se puteti studia in voie. Nicio grija, pentru ca taticul cel mai probabil va continua sa fie confuz in privinta folosirii lor si dupa trei luni de schimbat scutece.
Poate te intrebi ce griji poate avea el, din moment ce nu este insarcinat. Doar tu esti cea fortata sa suporte hormonii. In primul rand il ingrijoreaza sarcina: nu e placut sa stie ca suferi si ca trebuie sa mergi la medic. Ii e teama pentru sanatatea copilului vostru si se teme ca s-ar putea sa nu fie un parinte responsabil.
Apoi isi face griji si pentru tine si relatia voastra: se teme ca s-ar putea ca viata voastra sexuala sa se fi terminat pentru totdeauna, ii e frica de toanele tale si de faptul ca ar putea fi inlocuit in inima ta pentru totdeauna. Si nu in ultimul rand isi face griji ca s-ar putea sa nu mai scapi niciodata de kilogramele in plus din timpul sarcinii. A auzit si el povesti despre gravide care si-au dublat greutatea si au ramas asa pana la pensie! Si temerile lui sunt valide, chiar daca unele dintre ele ti s-ar putea parea infantile.
Chiar daca nu va vorbi niciodata despre unele dintre aceste frici pe care le are, asta nu inseamna ca nu e stresat si ingrijorat. Te sfatuim sa incerci sa vorbesti si cu el si sa il asiguri ca totul va trece cu bine! Vei avea nevoie ca nici el sa nu-si piarda mintile: va avea tot timpul din lume sa faca asta atunci cand va alege sa intre in sala de nasteri.
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.