Din momentul in care dam nastere copiilor nostri vrem sa-i ajutam. Si este logic, si este natural sa fie asa. Totusi, in societatatea artificiala in care traim, ne este greu sa mai discernem adevarul intre adevaratele valori si falsele valori ale acestui ajutor, si ne pierdem undeva pe drum…
Ma bucur foarte mult ca am reusit sa imi iau 2 luni concediu prenatal inainte de nastere, sa imi pun in ordine gandurile in urma schimbarilor aparute in viata mea. Am vrut sa inteleg mai bine ce mi se intampla. Am vrut sa inteleg cum pot sa-mi ajut copilul sa vina pe lume impacat si fericit si tot asa sa isi traiasca toata viata de copil de sub aripa mea.
Am realizat ca daca vreau sa imi ajut fetita, in primul rand trebuie sa ma ajut pe mine. Ea va dori sa fie la fel ca mine sau ca tatal ei, asadar exempul nostru trebuie sa fie unul bun de urmat. Daca vreau sa-mi ajut fetita, cred ca ar trebui sa incep prin a-i acorda dreptul de a ramane EA, nu ceea ce eu mi-as dori sau ce nu am reusit eu sa devin. Daca vreau sa o ajut, tot ce trebuie sa fac este sa o iubesc si sa o respect.
Acum 2 luni eram gata sa cad prada „febrei iubirii cumparaturilor”. Cele mai adorabile body-uri, cele mai mici sosetele roz imi faceau ochii sa sclipeasca si inima sa bata mai tare. Ce-i drept e greu ca si mama, cu o asa varietate pe piata sa nu te „inmoi” la marketingul roz. Apoi am cazut un pic pe ganduri, si m-am intrebat: astea sunt nevoile ei oare? Asta ii va linisti somnul noaptea si ii va saruta inima?
Am realizat ca ea va avea de fapt foarte putine nevoi. Nici macar de cuvintele mele nu cred ca are nevoie. Cu siguranta nu va avea nevoie de blabla-urile mele prin care ii voi spune eu ce TREBUIE. Nimic nu trebuie. Nu am cum sa o pacalesc.
Tot ce asteapta de fapt de la mine este IUBIREA MEA neconditionata. Iar daca imi doresc sa ofer iubire, mai intai de toate trebuie sa inteleg eu pentru mine ce este aceasta iubire neconditionata, sa mi-o cultiv si sa devin capabila sa o iubesc cu adevarat si detasat, nu sa pun stapanire pe sufletul ei, sa o iau drept posesia mea.
Sunt un orator bun, si pana acum ma gandeam ca am multe povesti sa i spun cu lucrurile pe care ar trebui sa le faca in viata, cu sfaturile mele de mama. Dar ei ii va pasa oare? Nu cred. Copila mea va veni singura la mine daca va avea nevoie de sfaturile mele. Nici macar unui bebelus nu ii place sa se simta dominat si sa i se spuna ce sa faca. Nici noua nu ne-a placut cand eram mici.
In schimb, fetita mea va dori sa invete, sunt convinsa de asta. Atata timp cat imi va cere ajutorul si imi va pune intrebari ii voi raspunde, dar in rest o voi lasa sa-si exploreze creativitatea si curiozitatea.
Am uitat ce inseamna iubirea altruista dar voi incerca sa-mi aduc aminte alaturi de ea.
Tot ce imi doresc acum este ca intre noi doua sa pluteasca armonia.
Deci vrei sa iti ajuti copilul? Incepe prin a-ti da o mana de ajutor tie, si fii exemplul pe care copilul tau si l-ar dori.
