Pregatirile de Paste sunt o ocazie minunata de a-l implica pe cel mic in diverse activitati. Va fi bucuros sa te ajute si sa invete! Iti propunem cateva tehnici de vopsire a oualor de Paste, pe care le poti aplica fara grija impreuna cu cel mic.
Oua de Paste vopsite cu coloranti alimentari
Materiale necesare: oua fierte tare, otet, castronele mici, apa si colorant alimentar.
Instructiuni:
- Umple castronelele pana la 2/3 cu apa.
- Adauga o lingura de otet pe fiecare cana de apa.
- Adauga colorantul alimentar picatura cu picatura. Odata ce apa a ajuns la culoarea pe care vrei sa o aiba ouale, mai pune doua picaturi.
- Pune ouale fierte in castronele si lasa-le acolo pana ajung la culoarea pe care o doresti.
- Odata ce s-au uscat, sterge-le cu un servetel imbibat in ulei, pentru a fi lucioase.
Vopsirea oualor de Paste – Tehnica servetelului
Materiale necesare: oua fierte, patrate de servetele frumos colorate, un vas cu apa.
Instructiuni:
- Uda bine oul.
- Oul ud trebuie infasurat in patratele de hartie. Poti folosi culori diferite si sa le suprapui.
- Uda din nou, daca servetelul nu e complet ud.
- Lasa-l sa se usuce.
- Odata bine uscat, servetelul poate fi indepartat usor.
Vopsirea oualor de Paste – Tehnica creioanelor cerate
Materiale necesare: oua, creioane cerate, vopsea pentru ouale de Paste.
Instructiuni:
- Deseneaza orice iti doresti pe oua, folosind creioanele cerate
- Scufunda ouale in vopseaua de oua
- Lasa-le sa se usuce
Tehnica abtibildurilor
Materiale: oua fierte, vopsea de oua, abtibilduri (orice abtibilduri cu o forma interesanta).
Instructiuni:
- Vopseste ouale alegand una dintre culori (sa spunem rosu).
- Lasa-le sa se usuce.
- Lipeste abtibildurile (de exemplu niste buline).
- Scufunda ouale in vopsea (sa spunem albastra).
- Scoate-le si lasa-le sa se usuce.
- Sterge-le cu un servetel imbibat in ulei.
- Ai obtinut un minunat ou albastru cu buline rosii!
Cum sa faci oua „de marmura”:
Materale: oua fierte, vopsea de oua din magazin, o lingura de ulei de floarea soarelui.
Instructiuni:
- Pregateste vopsea confom instructiunilor.
- Adauga cate o lingura de ulei pentru fiecare culoare si amestec-o in vopsea.
- Vopseste ouale conform instructiunilor.
- Uleiul adaugat in vopsea ii va da oului un aspect marmorat.
Oua stropite
Materiale: oua, vopsea tempera, o periuta de dinti veche, vopsea de oua.
Instructiuni:
- Vopseste ouale conform instructiunilor.
- Inmoaie periuta de dinti in tempera de culoare contrastanta cu culoarea oului.
- Foloseste un creion sau coada unei lingurite pentru a stropi vopseaua de pe periuta pe ou.
Ouale amprentate
Este un proiect superb pe care sa il faci cu fiecare copil, an de an, pentru a pastra ca amintire amprentele lor.
Materiale: oua fierte, tempera, vopsea de oua.
Instructiuni:
- Vopseste ouale urmand instructiunile. Alege o culoare deschisa: galben, roz.
- Inmoaie degetele in tempera si „deseneaza” ouale.
Ouale „de piatra”
Materiale: oua fierte, vopsea de oua, o soseta de dama veche, ata sau elastic.
Instructiuni:
- Pregateste vopseaua conform instructiunilor.
- Pune oul in soseta si leag-o in asa fel incat sa nu poata iesi.
- Scufunda oul in vopsea.
- Lasa-l sa se usuce.
- Scoate-l din ciorap si sterge-l cu un servetel cu putin ulei.
Citește și despre:
Meniul de Paște pentru copii
Semnificația Paștelui, cea mai mare sărbătoare creștină, pe înțelesul copiilor. Cum să le explicăm celor mici
Cum sa colorezi cele mai frumoase oua de Paste impreuna cu copilul
4 Idei de jocuri interesante cu ocazia Pastelui
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.