Cei doi puiuti luau cina in tihna: Bamse gusta cu pofta din borcanul mare cu miere, iar Griut aproape ca terminase portia de carne pe care mama i-o vanase cu o noapte inainte. Din cand in cand, cate un mormait infundat sau un sunet ascutit, asemanator unui chicot de ras, dadeau de veste mamei urs si mamei ras ca puiutii lor se bucurau de hrana.
„E foarte placut la tine in barlog”, spuse mama ras. „Desi ne-a fost cam greu sa ajungem pana aici.”
„Imi pare rau”, mormai cu tristete mama urs. „De cand a inceput constructia drumului in padure, s-au taiat arborii si masinariile acelea fac zgomot cat e ziua de lunga, nici noua nu ne este usor sa ne descurcam. Toata vara a trebuit sa ne furisam cu grija ca sa ajungem la zmeurisul preferat al lui Bamse. Acolo, vedeam ca hrana noastra era din ce in ce mai putina. Oamenii culegeau aproape toate fructele, de parca erau la ei acasa, nu la noi, in sufragerie.”
„Inteleg, mama urs. Si eu il las pe Griut singur intreaga noapte. Stii ca aud foarte bine, detectez un soricel chiar daca e la o distanta de 60 de metri. Nu las urme pe unde merg, decat daca ma catar sau alunec. Imi este insa destul de greu sa mai gasesc hrana pentru Griut, cu toate lucrarile care au loc in casa noastra din padure si care distrug locurile in care ne hranim sau in care ne adapostim.”
„Era atat de frumoasa padurea pe vremuri!”, ofta cu un mormait mama urs. „Imi amintesc de cand eram eu puiut. Oamenii veneau, se plimbau, se bucurau de natura. Culegeau atatea fructe si ciuperci cate aveau nevoie, fara sa uite sa lase hrana si pentru noi, animalele care traim in padure. Nu construiau in padure si nu distrugeau locurile noastre de adapost si crescut puiutii.”
„Mama, oamenii nu sunt toti asa de rai, iar noi nu ne opunem dezvoltarii”, spuse Bamse cu botul plin de miere.
„Asta micu’ merge la o scoala privata, de-acolo vine cu o multime de idei avangardiste”.
„Nu sunt asa avangardiste, doamna urs”, chicoti si Griut, puiutul de ras. „Este chiar simplu si de bun simt. Oamenii inteleg de ce trebuie sa aiba grija de noi si de casa noastra din padure. Ei stiu foarte bine ca fara o natura protejata si sanatoasa nici ei nu vor fi sanatosi. Ca nu vor putea trai fara aerul curat al padurilor, fara apa limpede a raurilor, fara hrana sanatoasa a pamantului. Cine ar putea crede ca se poate trai mancand bani si respirand aer conditionat? Asta e culmea! Hihihihihihihi.”, chicoti puiutul de ras, scotand un sunet caracteristic, de unde vine si numele speciei sale.
„Iar oamenii chiar pot sa faca ceva pentru noi si casa noastra din padure”, adauga repede Bamse, „Si pentru puiutii de urs si pentru puiutii de ras.”
„Sper ca si puiutii nostri sa fie protejati si fericiti in padure, asa cum am fost noi”, spuse mama ras. „Ce mamica nu si-ar dori asta pentru puiutii ei? Si mamicile care citesc acum povestea noastra si care nu s-au hotarat inca ce cadou special sa le ofere copiilor lor de sarbatori. Si ele vor ca puiutii lor sa fie sanatosi, sa se bucure de natura si de o viata sanatoasa.”
Iar daca se implica si adopta, simbolic, un urs sau un ras, vor face un cadou cu totul special, o jucarioara de plus de calitate, marca WWF. Un cadou deosebit, care bucura un copil, dar care ajuta si la protejarea padurilor, ursuletilor si rasilor.
Articol de WWF-Romania
© WWF / Hartmut Jungius
©Leonardo Bereczky
