Bună seara, As vrea sa va spun un pic din povestea mea de „iubire” sa zicem asa. Povestea noastră a început acum 5 ani. Primii 2 ani de relație au fost foarte frumoși, ca să înțelegeți mai bine… Acest om minunat, a făcut un sacrificiu pentru a avea aceasta relație, a venit dintr-o tara în alta pentru a încerca o relație (amândoi am sperat ca o sa meargă, ne gândeam ca poate nu ne potrivim) dar cu toate ca ne-a fost teama, am reușit sa construim ceva (am uitat sa specific ca noi ne știam de mult timp, doar ca am fost fiecare cu ale lui)… 2 ani de IUBIRE, RESPECT și COMUNICARE, a fost foarte frumos, ne înțelegem bine și nu ne-am certat deloc… Îmi aducea flori, ciocolata, mă ajuta cu treburile casnice, făcea de mâncare (specific ca eu nu le aveam cu gătitul, dar cu timpul din iubire am încercat să-mi dau silința), bineînțeles ca am vorbit toate aceste lucruri de la început, el ma acceptat asa. După 2 ani m-a cerut în căsătorie, am acceptat fericita (în momentul acela am crezut ca am găsit persoana potrivita, sufletul pereche, mai exact, ca l-am prins pe Dumnezeu de picioare).
Totul bine și frumos pana când…
Am ajuns sa locuim împreună într-o tara străină, și sa ne căsătorim aici. Într-un final a venit vestea ca o sa avem un copil.
In noiembrie facem 3 ani de căsătorie. În momentul de fata, pentru mine nimic special, de ce? Pentru că:
In ultimi 3 ani, s-a schimbat mult… A început cu ieșitul în oraș, cu unu cu altul. Apoi a început cu alcoolul. Azi un pic, mâine un pic și tot așa. Când am împlinit 2 ani de căsnicie, el a fost beat și a făcut scandal, în momentul ala eu eram însărcinată în 3-4 luni, am trecut peste moment și am mers mai departe cu speranța că atunci când își va vedea copilul se va opri din aceste lucruri ( datorita conștientei ) asa am crezut…
Citește și despre: Spune NU stresului din viața de părinte! 12 sfaturi susținute de știință pentru ca viața ta să devină mai bună
Mare greșeală am făcut că am rămas, dacă știam ca nu se va schimba, plecam.
În prezent avem o fetita de 6 luni și tot la fel este. Pleaca dimineața și vine seara, adică la 22-23 sau dimineața pe la 5-6.
Problema este ca a început de ceva timp să mă amenințe, ba că îmi da un pumn în cap/dacă vreodată mă despart de el, copilul va sta cu el și tot asa, chestii de genul… Eu nu mai pot asa, simt ca înnebunesc, vreau doar liniște și armonie atât, nu am cerut nimic mai mult. Am comunicat cu el despre asta dar nici o schimbare…
Povestea este mai lunga, dar am scris pe scurt.
Ce sfat poți sa îmi dai?
Am uitat sa specific ca aceste lucruri se întâmplă și din cauza ca el a avut o copilărie mai grea și este blocat acolo.
Oameni buni nu mai rămâneți blocați în trecut, oricât de greu a fost nu o sa se schimbe nimic dacă ești supărat/ă în prezent… Am discutat de multe ori cu el pe tema aceasta și am impresia ca este ca un copil mic, știți acei copii cărora le spui ca nu este bine sau frumos ce fac și exact aia fac? Cam asa se întâmplă. Citește și despre: Atașamentul, legătura emoțională ce stă la baza tuturor relațiilor copilului cu el însuși și cu lumea exterioară
În familiile noastre au existat certuri, reproșuri ba chiar și despărțiri, ca și în orice familie „normala” (din păcate am ajuns sa spunem ca asa este o familie normala, atat de des exista astfel de probleme) trist…
Știți cât de dureros este faptul ca nu ai greșit fata de persoana iubita, ba chiar îți dorești o familie cu el.
Mi-am dorit să am o familie cum eu nu am avut, adică: fără certuri, fără reproșuri, fără jigniri…
Nu am cerut nimic mai mult, doar să am o familie cu atmosferă plăcută, liniștită.
Dragi bărbați, fiți alături de femeia de lângă voi, dacă nu înțelegeți ceva la ea, cel mai bine este sa va puneți la o masa sa comunicați, o femeie nu este atât de complicata. Nici nu știți cât contează acest lucru, dragi bărbați. Citește pe larg despre: Certuri și neînțelegeri în familie după venirea pe lume a bebelușului? Ce se schimbă? Ce e de făcut?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
