Pe 1 decembrie, AFI Palace Cotroceni sărbătorește 5 ani pe piața din România. Cu ocazia aniversării, vor fi organizate o serie de evenimente, sub umbrela „Constelația experiențelor tale”, la care bucureștenii și nu numai, sunt invitați să ia parte.
„Este un moment emoționant pentru noi, dar și un prilej de bucurie. De 5 ani am reușit să ne menținem în top și le mulțumim clienților noștri pentru că astăzi AFI Palace Cotroceni este cel mai performant mall din România. Pe 1 decembrie am pregătit o mulțime de surprize, astfel ne așteptăm la un număr record de vizitatori” declară Aura Dinu, Marketing Director AFI Palace Malls Division.
Pe durata zilei aniversare, LALA Band va anima mai multe zone din AFI Palace Cotroceni. Astfel, vizitatorii vor dansa printre stele împreună cu mult apreciații artiști, în timp ce vor descoperi toate celelalte surprize pregătite, demne de o constelație a experiențelor de neuitat. În plus, cei prezenți vor putea asista la aprindera luminilor de Crăciun, care vor da startul sezonului de sărbători și, implicit, lunii cadourilor.
În această perioadă, cei care cumpără în AFI Palace Cotroceni de minim 200 Ron se vor putea înscrie în cursa pentru câștigarea marelui premiu: un Peuget 508, dar și a altor zeci de produse electrocasnice, vouchere cadou și nu numai. Mai mult decât atât, la înscriere sunt acordate premii instant, printre care sute de produse de îngrijire Le Petit Marseillais, vouchere de bowling și biliard și abonamente pentru parcare. Marea tombolă va fi organizată chiar pe 1 decembrie, în ziua aniversară.
Surprizele organizate cu ocazia aniversării de 5 ani nu se vor opri aici. Evenimentele, dedicate atât pentru cei mici, cât și pentru adulți, vor anima atmosfera din AFI Palace Cotroceni pe toată durata zilei. Vizitatorii sunt așteptați să petreacă o zi de răsfăț și să descopere programul de distracție inedit.
În plus, pentru că aniversarea AFI Palace Cotroceni va coincide cu Ziua Națională a României, cei care vor trece pragul centrului comercial pe 1 decembrie vor putea admira zeci de ii tradiționale românești prezentate de brandul Iiana. Până la finalul acestei săptămâni, vizitatorii centrului comercial se mai pot bucura de festivalul LEGO, care a adus în România, pentru prima dată, cele mai spectaculoase construcții realizate din mii de piese LEGO.
În cei 5 ani, AFI Palace Cotroceni și-a menținut poziția de lider, oferindu-le clienților cele mai spectaculoase experiențe: primul IMAX din România, primul Roller Coaster dintr-un mall, cel mai mare patinoar aflat în interiorul unui centru comercial sau prima arenă de laser tag din țară, alături de sute de branduri cunoscute în toată lumea.
Pentru mai multe informaţii despre noutăţile din AFI Palace Cotroceni puteţi accesa pagina de web www.aficotroceni.ro sau pagina oficială de Facebook AFI Palace Cotroceni.
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.