Succesul alăptării depinde foarte mult de atitudinea proprie, dar și de informarea corectă. În perioada sarcinii, este important să îți îngrijești sânii, pentru a minimiza riscul apariției senzației de iritare, care poate fi dureroasă și te poate descuraja să alăptezi.
Teama de eșec, nesiguranța și lipsa de încredere în propria persoană pot îngreuna începutul unei alăptări eficiente și chiar pot întârzia lactația. Aceste temeri pot fi lăsate deoparte, atunci când mamele aleg specialiștii în alăptare, care să le ofere sprijin încă de la început, evitând astfel riscul apariției unor probleme.
Iată care sunt cele mai întâlnite situații cu care se confruntă mamele în perioada alăptării, dar și soluțiile la care pot apela pentru a se bucura de o alăptare de succes.
Mămicile care nasc prin cezariană sau prematur
Operația de cezariană reprezintă o interferență în cursul și procesul natural al nașterii, astfel încât este posibil ca reacția corpului să fie întârziată, pentru că nu tipul de naștere reprezintă semnalul de stimulare a lactației, ci eliminarea placentei.
Uneori, după o cezariană copilul trebuie separat de mamă pentru o perioadă (sau dacă bebelușul este prematur). În acest caz, este important ca lactația să fie stimulată cu ajutorul unei pompe de sân, pentru a-i putea oferi bebelușului colostrul, atât de necesar în primele zile de viață.
Pentru a menține lactația, mama trebuie să extragă laptele la fiecare două-trei ore (de cel puțin de 8 ori în 24 de ore).
La început, cantitățile vor fi foarte mici, însă acest lucru este normal și nu trebuie să descurajeze mămicile. În primele ore după naștere bebelușul are încă resurse de energie din timpul vieții intrauterine. Cu timpul, extragerea laptelui va stimula lactația, iar cantitatea de lapte va crește.
Pompa pentru sân LOVI Expert 3D PRO, are doua faze: de stimulare a lactației, și de extracție propriu-zisă, astfel încât ajută mămica să inițieze lactația, să extragă colostrul , dar să și mențină producția de lapte matern. Totodată, pâlnia revoluționară 3D din silicon nu doar absoarbe, ci și presează mamelonul, imitând astfel modul în care acționează gura bebelușului. Acest lucru va favoriza curgerea rapidă și naturală a laptelui, fără a provoca disconfort. Dupa operația de cezariană, extracția laptelui cu pompa pentru sân LOVI Expert 3D PRO se poate face în mod confortabil, în proziție semi-înclinată.
Ce este de făcut în cazul furiei laptelui?
Furia laptelui apare în mod obișnuit la 3-5 zile după naștere. Sânii devin dureroși, umflați, duri și plini cu lapte. Pentru ca mămica să calmeze această stare, pentru a avea sânii un pic mai moi și a ajuta bebelușul să stea la sân, trebuie să scoată cantități mici de lapte cu ajutorul pompei de sân, înainte de a-l hrăni. Specialiștii recomandă să nu scoate-ți cantități mari de lapte, deoarece astfel veți stimula excesiv producția de lapte, și inflamarea sânilor.
Angorjarea sânilor
Prima angorjare a sânilor, adică debitul mare de lapte, apare în primele 3-5 zile după naștere. Mai târziu, aceasta poate apărea după o pauză mai lungă între alăptări sau când bebelușul nu golește bine sânii. Sânii devin tari, tensionați, uneori fierbinți, iar laptele curge ușor. În cazul acestei probleme specialiștii recomandă mămicilor următoarele: punerea la sân a bebeluțului cât mai des posibil, dușuri cu apă caldă sau comprese calde pentru a stimula curgerea laptelui și extragerea unei cantități mici de lapte, cu ajutorul pompei de sân, înainte de alăptarea bebelușului.
Ragadele mamare
Principalele cauze ale ragadelor mamare sunt atașarea defectuoasă a bebelușului la sân, mameloane ombilicate, suptul lacom sau scoaterea incorectă a mamelonului din gura bebelușului.
Pentru ca mămicile să prevină această problemă, soluția inițială o reprezintă folosirea protectoarelor din silicon, la indicațiile consultantului în alăptare. Este important ca aceste protectoare pentru mamelon să fie realizate dintr-un silicon subțire și delicat ce se mulează perfect pe sân, asigurând copilului o senzație naturală atunci când este hrănit.
În cazul în care mama se confruntă deja cu ragadele mamare, specialiștii recomandă spălarea sânului și aplicarea unei creme cu lanolină, imediat după alăptare. In cazul in care crema este lanolină pură, farmaceutica, nu este necesar să fie spălată înainte de următoarea hrănire a bebelușului la sân, fiind suficientă îndepărtarea surplusului cu ajutorul unui șervețel.
Prima dată la plimbare fără bebeluș
O mamă care alăptează la sân, trăiește de obicei cu impresia că nu îl poate lăsa pe micuț în grija nimănui. În plus, copilul mănâncă des la cerere. Adoarme numai la sân și numai cu mama. Faptul că mămica alăptează nu înseamnă că nu are dreptul la momente de relaxare.
Tocmai de aceea, dacă mămica intenționează să iasă din casă cu regularitate (la cursuri, la universitate, la cumpărături sau la muncă) și să-l lase pe cel mic în grija partenerului, este important să se obișnuiască cu pompa de sân.
De asemenea, cu ajutorul pungilor de stocarea laptelui matern LOVI, laptele matern colectat poate fi păstrat în frigider sau congelator. Acestea asigură o protectie excelentă, fiind sterile și cu sistem dublu de închidere ce previne vărstarea accidentală, iar duza profilată ușurează turnarea laptelui din pungă în biberon. Sunt dotate cu spațiu pentru notițe și scală gradată, astfel încât mamelor să le fie ușor să scrie data ambalării.
Cât despre prevenirea petelor de lapte pe haine, soluția o reprezintă tampoanele de sân LOVI Discreet Elegance. Acestea sunt foarte subțiri și păstrează sânul uscat atât ziua, cât și noaptea. De asemenea, mămica le poate asorta lenjeriei intime în funcție de culoare : alb, negru sau nude. Un plus de eleganță îl oferă finisajul din dantelă, asigurând confort și igienă.
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.