Poezii de iarna pentru copii

Poezie de iarna pentru copii

Iarna așteaptă să fie chemată de cei mici, cu râsete și voie bună, înainte de a-și scutura cojoacele pline de omăt peste lume! În această perioadă magică, poeziile de iarnă sunt o modalitate minunată de a aduce în sufletul copilului bucuria anotimpului rece și de a-l ajuta să își dezvolte creativitatea și vocabularul. Iată câteva dintre cele mai frumoase poezii de iarnă, pe care micuțul tău le poate învăța alături de tine, transformând fiecare vers într-o poveste plină de magie.

Poeziile de iarnă – un mod creativ de a petrece timpul împreună

Învățarea unei poezii de iarnă poate deveni un moment special între tine și copilul tău. Pe lângă dezvoltarea memoriei și îmbogățirea limbajului, recitarea versurilor aduce zâmbete și creează amintiri frumoase. Fie că le citiți în fața bradului sau în timp ce admirați zăpada, aceste momente de conectare sunt neprețuite.

Cum să alegi cea mai potrivită poezie de iarnă pentru copilul tău

Alegerea poeziei potrivite poate depinde de vârsta copilului și de nivelul său de înțelegere. Poeziile scurte și ritmate sunt excelente pentru cei mai mici, în timp ce copiii mai mari pot fi atrași de povești mai elaborate, pline de imagini vizuale bogate despre zăpadă, Moș Crăciun sau jocurile de iarnă.

Flugul de zapada

Pe obraz, pe nas, pe umar
Tot cad fulgii fara numar,
S-a oprit in palma unul,
Iute, iute, inchid pumnul.
Desfac pumnul,
Unde-i fulgul?
Am in mana-n strop de roua,
Sau un bob de apa?
Ploua?
S-a topit in mana mea
Ca o lacrima de nea …

Citește și despre:
Poezii de toamna
Poezii de primavara
Poezii pentru mama
Poezii scurte copii

Saniuta

Saniuta fuge,
Nimeni n-o ajunge
Are dor de duca
Parca ar fi naluca
Toata ziua prin zapada
Vine lumea sa o vada
Saniuta e usoara fuge parca zboara
Are talpi lucioase,
Varfurile-ntoarse,
Pod de scandurele
Sa tot stai pe ele

Toata ziua prin zapada
Vine lumea sa o vada
Saniuta e usoara fuge parca zboara
Peste hopuri sare
Ca pe zmeu calare
Hatul de-o sa-ti scape
Tranta e aproape
Toata ziua prin zapada
Vine lumea sa o vada
Saniuta e usoara fuge parca zboara

Vine iarna
de Virgil Carianopol

„Vine iarna, bine-mi pare,
Pe fereastră am un soare!
Și din cer, fulgi mici, mărunt,
Vin să ne aducă-un cânt.”

Zăpada

„Fulgi de nea coboară-n zare,
Iarna vine iar pe vale.
Totul e alb și înghețat,
Parcă-i un vis fermecat!”

Bradutii  de Aurora Luchian-Vaslui

Stau bradutii sus, pe creste,
Ninsi, frumosi, ca in poveste!
Unii parca dormiteaza,
Ori ca sunt ornati, viseaza.

Unul mic s-a intristat:
-Nu cred ca voi fi luat!
Sunt pitic sa fiu dorit,
Se tot vaita ghemuit.

Altul, superb de-aratos:
-Nici eu nu sunt de folos!
Sunt un gigant, insa sus,
Farmec iernii am adus!

-Eu zic sa va bucurati!
Noi daca-om fi decorati
Cate zile-om rezista?
Sunt mahnit, ne-or arunca!

Darul iernii  de Liggia Salajan 

Iarna mi-a adus in dar
Un fulg mic, de catifea.
L-am primit cu bucurie
Si l-am pus intr-o cutie,
Sa-l pastrez ca amintire…

Din cutia fermecata
Se-auzi un glas plapand:
– Scoate-ma de-aici, copile,
Eu nu sunt o jucarie,
Sunt un fulgusor de nea!

Eu sunt omul de zapada de Serban Larisa Mihaela 

Eu sunt omul de zapada
Asezat in colt de strada,
Vantul si cu soarele
Mi-au topit picioarele.

Chiar daca-s mai mititel
Nu sunt suparat defel.
Fulgii cand incep sa cada
Se asterne iar zapada.

Toti copii vor veni,
Impreuna vor trudi,
Dintr-un bulgare mai mare
Imi vor face iar picioare.

Friguroasa Iarna de Virgilia Anitescu 

A-nceput sa cearna
Friguroasa iarna.
Hai, babuta cerne,
Fulgi de nea asterne,
Sa feresti de vant
Fir de grau plapand.
Pune flori pe geamuri
Si mai fa-mi, babuta,
Drum de saniuta!

Armasarul de zapada  de Violeta Mihaies 

Vad prin geamul amortit
Luminitele din strada
Si cum trece nechezand
Armasarul de zapada.
Ne-mblanzit precum il stiu,
Sfarma gheturi din copite.
Coama lui de bidiviu
Ce nici crivatul nu-l prinde.
In galopul naravas
Rupe turturi la ferestre.
Rascolind noaptea-n oras,
Armasarul din poveste.

Bradul de V. Alecsandri 

Sus pe culme, bradul verde,
Sub zapada albicioasa,
Printre negura se pierde
Ca o fantasma geroasa

Si priveste cu-ntristare
Cum se primbla prin rastoace
Iarna pe un urs calare,
Iarna cu sapte cojoace.

El se scutura si zice:
„In zadar tu, vrajitoare,
Aduci viforul pe-aice,
Aduci zile fara soare.

In zadar ingheti pamantul,
Ucizi florile si stupii
Si trimiti moartea cu vantul
Si trimiti foamea cu lupii.

In zadar a ta suflare
Apa-n rauri o incheaga,
Sterge urma pe carare
Si de mine m-i leaga.

In zadar aduci cu tine
Corbul negru si pradalnic
Si din codrii cu jivine
Faci sa iasa urlet jalnic.

In zadar, urgie cruda,
Lungesti noaptea-ntunecoasa
Si, razand de-a lumii truda,
Scurtezi ziua luminoasa.

In zadar imi pui povara
De zapada si de gheata.
Fie iarna, fie vara,
Eu pastrez a mea verdeata!”

Iarna pe ulita de George Cosbuc

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Și pe râu e numai fum.
Vântu-i liniștit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin țipând
Și se-mping și sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Și de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureșe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puși;
Cei mai mici, de foame-aduși,
Se scâncesc și plâng grămadă
Pe la uși.

Colo-n colț acum răsare
Un copil, al nu știu cui,
Largi de-un cot sunt pașii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Și-o târăște-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Și s-avântă, și se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci și se ridică
Dând pe ceafă puțintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Și tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc să mi te ții!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chitește
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvălește
Pe-ntrecut.

„Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa șapte sate
Adăpost!”

Unii-l iau grăbit la vale,
Alții-n glumă parte-i țin
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creștin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Și încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Și ea ce-i.

S-oțărăște rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
„Ați înnebunit de tot
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!”

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Și-apoi zici că ești român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniț-o-nconjoară
Și-o petrec cu chiu cu vai,
Și se țin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-și păzească drumul lor!
Râd și sar într-un picior,
Se-nvârtesc și țipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba și-a uitat învățul:
Bate,-njură, dă din mâini:
„Dracilor, sunteți păgâni?
Maica mea! Să stai cu bățul
Ca la câini!”

Și cu bățul se-nvârtește
Ca să-și facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Și mulțimea năvălește
Iarăși stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân și face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc și câinii
De prin curți, și sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirați bătrânii
Din bordei.

„Ce-i pe drum atâta gură?”
„Nu-i nimic. Copii ștrengari.”
„Ei, auzi! Vedea-i-aș mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!”

Poveste de omat  de Otilia Cazimir 

Tu nu stii …
A fost odata
O casuta fermecata
Si-n casuta-o fata mica,
Un pisoi si o bunica.

Si-ntr-o iarna, intr-o seara,
Fata s-a uitat afara
Si-a vazut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea …

Dar pe drum cotit si nins,
Umbra sura s-a desprins:
Un voinic abia de-o schioapa
Inota-n omat ca-n apa.

Si proptinduse-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput sa cante-n prag,
Tremurat si subtirel …

Dormi?
Si nici n-am prins de veste!

Usa s-a inchis cu cheia,
Focu-si palpaie scanteia,
Si povestea nu-i poveste:

Eu eram fetita-aceea,
Iar bunica – nu mai este …

Uite, vine Mos Craciun  de Otilia Cazimir 

Prin nămeţi, în fapt de seară,
A plecat către oraş
Moş bătrân c-un iepuraş
Înhămat la sănioară.

Drumurile-s troienite,
Noaptea vine, gerul creşte …
Cu urechile ciulite
Iepuraşul se grăbeşte.

Uite-o casă colo-n vale,
Cu ferestre luminate.
Moşul s-a oprit din cale,
Cu toiagu-n poartă bate:

– Bună seara, bună seara!
Iaca, vin cu sănioara
Şi cu daruri proaspete.
Bucuroşi de oaspete?

– Bucuroşi, bucuroşi,
Strigă glasuri de copii.
Moşule, de unde vii?
– Iaca, vin din moşi-strămoşi,
Încărcat cu jucării!

… Noapte rece şi albastră.
Ies copiii la fereastră,
Să se uite cum coboară,
Prin troianul uriaş,
Moş-bătrân c-un iepuraş
Înhămat la sănioară …