Pufuletii sunt una dintre rontanelile pe care multe mame prefera sa le ofere copiilor. Riscul ca bebelusii sa se inece cu ei este practic zero, sarea pe care o contin din belsug pare sa li se para celor mici extrem de apetisanta, nu necesita pregatiri speciale, nu se strica in ciuda temperaturilor crescute de vara si pot fi cumparati de la orice chiosc. Insa….sunt ei cu adevarat o gustare potrivita pentru copii?
Teoretic, lista ingredientelor de pe pungile de pufuleti este scurta. Malai, ulei, sare. Daca vorbim despre pufuletii simpli, caci cei cu arome de cascaval, barbecue, unt si asa mai departe contin numerosi aditivi alimentari.
De ce ar putea fi nepotriviti pentru copii pufuletii simpli?
Pufuletii au numeroase avantaje de ordin practic. In plus sunt ieftini si inca nu am vazut copilul care sa ii refuze. Insa cate dintre mamici se gandesc daca nu cumva pufuletii sunt nepotriviti pentru copii?
Malaiul din pufuleti
Specialistii in nutritie vorbesc in primul rand despre malaiul folosit la prepararea pufuletilor. Este adevarat ca porumbul este una dintre primele cereale care li se ofera bebelusilor. Insa malaiul din pufuleti se obtine prin expandarea malaiului grisat , ceea ce determina modificari ale amidonului. In termeni de specialitate, amidonul devine susceptibilizat, fapt ce il face foarte usor asimilabil. Prin urmare pufuletii au o incarcatura calorica foarte mare raportat la masa lor si mai ales la continutul de nutrienti, care este practic nul.
Un expert în nutriție descrie pufuleţii ca fiind un produs expandat obţinut din făină de porumb şi adaos de glucoză, glucide, care îi imprimă o încărcătură glicemică ridicată şi o densitate energetică foarte mare, 224 kcal/30 grame de produs. Profilul nutriţional este extrem de dezechilibrat, cu un mare exces de glucide.
Sarea din pufuleti
A doua mare problema pe care o ridica pufuletii e reprezentata de continutul lor mare de sare. Procentual, sarea este al doilea ingredient din compozitia pufuletilor. In conditiile in care pediatria moderna interzice sarea la bebelusii mai mici de 1 an, este usor de inteles de ce pufuletii nu sunt o gustare propriu zisa pentru un copil aflat la inceputul diversificarii. Insa si dupa varsta de un an, continutul de sare al pufuletilor ramane mare pentru copii. Avand in vedere ca ei oricum incep sa primeasca sare si din alte surse alimentare, necesarul zilnic de clorura de sodiu este cu mult depasit, fapt ce determina o suprasolicitare a rinichilor. Nu in ultimul rand, consumul exagerat de sare poate determina hipertensiune arteriala si probleme la nivelul tiroidei. CITEȘTE ȘI: Topul celor mai sănătoase gustări pentru copii (2-4 ani)
Aditivii din pufuleti
(APC) România a realizat un nou studiu care arată căpufuleții ne pot pune sănătatea în pericol! Experții APC au achiziționat 32 de tipuri din acest produs, iar descoperirile lor sunt alarmante: sunt sărate potroacă, 59% din ele conţin o cantitate mai mare de 5 grame acizi graşi saturaţi, așa că nu sunt recomandate copiilor, iar 38% conțin între 1 şi 8 aditivi alimentari!
Pentru ca malaiul expandat pare sa nu satisfaca exigentele legate de culoare ale producatorilor, acestia au considerat necesar sa adauge in compozitia pufulentilor si diversi coloranti. Spicuind de pe etichetele catorva dintre marcile de pufuleti care se gasesc pe piata romaneasca, aflam ca multe dintre ele contin un colorant artificial denumit galben tartrazina sau E102. Pufuleţii conţin un colorant artificial numit tartrazină, care poate provoca alergii persoanelor sensibile la aspirină sau astmaticilor. Tartrazina este cea care dă pufuleţilor culoarea galbenă. Tartrazina, E102, este unul dintre cei mai periculoşi aditivi alimentari utilizaţi în industria alimentară. Acest aditiv poate provoca tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie şi eczeme. De asemenea, tartrazina poate afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora. Tartrazina este asociata cu diferite manifestari alergice la persoanele sensibile, declansand la copii astm, rinita sau urticarie. Tartrazina este incriminata si in declansarea sindromului ADHD, avand, in cantitate mai mare, capacitatea de a altera perceptiile si comportamentul.
E124, denumit si Rosu Ponceau, are potental cancerigen, fiind incriminat in aparitia unor tumori tiroidiene. Exista reglementari stricte in ceea ce priveste cantitatea maxima admisa in consumul uman, asadar este greu de inteles de ce ar fi el oferit de bunavoie copiilor.
Daca toate acestea inca nu te-au convins, mai avem un argument impotriva consumului de pufuleti.
Nici uleiul trecut pe lista ingredientelor nu este lipsit de probleme. Ceea ce pe eticheta este listat ca „ulei vegetal” este probabil un amestec de uleiuri din plante oleaginoase diferite. Simplul si aparent inofensivul „ulei vegetal” de pe eticheta poate fi aditivat cu esteri de ascorbicol, butilhidroxitoluen, esteri ai acidului diacetiltartric, acizi din glicerina etc. Consumul acestui ulei este asociat cu reactii alergice, crestere in greutate, cresterea colesterolului si astfel risc crescut de boli cardiovasculare.
Cu siguranta dupa aflarea acestor lucruri vei privi cu alti ochi aparent inofensivii pufuleti si te vei gandi de doua ori inainte sa i-i oferi copilului tau. Nu uita ca exista alternative mult mai sanatoase pentru o gustare in parc. Una dintre ele sunt fructele taiate bucatele, asortate, pe care cel mic se va bucura sa le imparta cu cel mai bun prieten al sau de joaca!
Tu i-ai dat celui mic pufuleti? La ce varsta?
I-au fost oferiti pufuleti de catre „binevoitori” in parc?
CITEȘTE ȘI: Retete simple si sanatoase de biscuiti pentru copii si alte rontaieli
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.