Corpul femeii depune efort pentru a produce laptele necesar bebelusului si de aceea se considera ca o femeie care alapteaza are nevoie, in medie, de 500 de calorii in plus fata de o mama care nu alapteaza.  Dar mai important decat numaratul caloriilor este sa ne ascultam organismul si sa procedam in functie de semnalele transmise de el.

Daca resimtim o foame accentuata ne poate ajuta o schimbare a modului in care ne hranim. Decat sa luam 2-3 mese copioase de-a lungul zilei ar fi de preferat sa luam mai multe mese mici intr-o zi si sa intercalam intre ele “snacks-uri” sanatoase precum: cate un fruct proaspat sau un pumn de fructe uscate, morcovi cruzi, un iaurt simplu. Este foarte important sa luam in considerare ca pentru sanatatea mamei si calitatea laptelui matern nu conteaza doar cantitatea de alimente ingerata, ci si calitatea acestora. Degeaba mancam mult daca nu mancam diversificat, daca nu incercam sa acoperim toata gama de nutrienti necesari, caci in acest mod ne vom putea trezi cu carente in organism in ciuda faptului ca am acoperit necesarul de calorii.

Pe perioada alaptarii sunt de evitat doua extreme:

  • Mancatul compulsiv, in cantitati nelimitate, poate chiar dublu sau triplu decat o faceam inainte, pe motiv ca „asa imi cere corpul, doar asa voi fi capabila sa produc lapte matern din belsug”
  • Tinerea unor diete drastice bazate mai mult pe infometare, din disperarea de a scapa de kilogramele in plus accumulate in timpul sarcinii.

Exista si alimente recomandate in dieta mamei care alapteaza, deoarece s-a constatat ca stimuleaza lactatia si anume:

  • dovlecelul si dovleacul galben (bostanul), considerate alimente foarte bune pentru cresterea productiei de lapte si avand in acelasi timp multe minerale si vitamine;
  • pepenele rosu este un alt aliment care creste productia de lapte poate si pentru faptul ca are un puternic efect hidratant si este o sursa foarte buna de minerale si vitamina A;
  • usturoiul este de asemenea un bun stimulant al lactatiei, indiferent ca este consumat crud sau gatit. Atentie insa la usturoi, deoarece poate schimba gustul laptelui si nu toti bebelusii il accepta.
  • Alimentele bogate in grasimi sanatoase precum untul si uleiul (mai ales de masline, in, dovleac), nu doar ca sporesc productia de lapte matern, dar ii cresc si calitatea.