Folosind o figura de stil, s-a observat ca exista proaspeti parinti, in special mamici recunoastem, care au ambitia de a locui intr-o casa de tip vitrina, chiar si dupa aparitia copilului sau a copiilor in vietile lor. Intretinerea unui spatiu de acest tip ar trebui sa se desfasoare in acelasi timp in care ele au grija si de bebelus. Tatii sunt adesea mai relaxati la acest capitol, dar mamele care se incadreaza in aceasta categorie tind sa devina foarte anxioase daca locuinta lor nu se ridica la asteptarile pe care si le-au stabilit, in termeni de ordine si curatenie.

Rezultatul este unul cat se poate de previzibil: o presiune suplimentara pe umerii lor, caci pe langa munca sustinuta de a intretine acest gen de spatiu, in timp ce o mica tornada le calca pe urme, ele isi fac griji ca prietenii si familia le-ar putea respinge, judeca sau critica. Astfel de lucruri marunte ajung sa creeze o presiune enorma asupra unor persoane care sunt deja implicate in una dintre cele mai mari schimbari prin care ar putea trece, sustin psihologii.

De cele mai multe ori, asteptarile pe care ni le cream despre felul in care ar trebui sa arate locuinta noastra provin din amintirile pe care le avem din copilarie, despre cum arata casa parinteasca si cum era intretinuta de parintii nostri. Desigur, asta inseamna ca habar nu avem cum arata locuinta in perioada primilor nostri 3 ani de viata, deci ca pretentiile noastre de la noi insine s-ar putea sa fie foarte nerealiste. Si se stie ca o locuinta se poate schimba extrem de mult in anii in care nou-nascutul se transforma in adult.

Daca vizitezi o locuinta acum si peste 20 de ani, vei fi tentat sa spui ca e vorba despre doua case diferite, dar diferente apar la intervale de cativa ani, caci o casa cu micuti de 3-4 ani va fi mult diferita de una in care locuiesc elevi de scoala primara, care la randul ei va arata altfel decat una pentru copii care sunt deja la liceu. 

Presiunea anturajului, reala sau nu, poate fi resimtita atat de acut, incat psihologul mentionat deja relateaza experienta unei mame care are 3 prietene, la randul lor mame, toate patru avand un singur copil si micutii fiind de varste apropiate. Persoana in cauza observa cu oarecare uimire ca atunci cand primeste vizite sau merge la doua dintre cele 3 amice, percepe o crestere a anxietatii, in timp ce intalnirile cu cea de-a treia sunt o placere, relaxante si mereu bine-venite. Motivele sunt greu de identificat, pentru ca toate cele 4 femei au idei, valori si principii de viata comune.

Ulterior, mama respectiva realizeaza ca cele doua prietene au case-muzeu, in care curatenia trebuie sa fie absolut impecabila, mereu, cu orice pret, fara voia ei. Asta creeaza o presiune legata de asteptarile pe care isi imagineaza ea ca le au prietenele atunci cand vin in vizita. In loc sa fie vorba despre intalniri placute de socializare, aceste reuniuni se transforma in sursa de stres si agitatie si in teama ca va fi judecata ca nu e destul de harnica, destul de ordonata, destul de buna gospodina sau mama. 

Intr-o lume perfecta, acest gen de probleme este dezbatut intre prietene, ducand la o relaxare treptata a relatiilor, cand fiecare dintre ele intelege ca altele sunt lucrurile cu adevarat importante. Daca treci printr-o situatie oarecum similara, poti avea surpriza ca, odata impartasita problema, sa constati ca si celelalte persoane implicate in relatie sunt ingrijorate de aceleasi aspecte, si ca in tot acest timp nu ati facut decat sa va potentati una celeilalte anxietatile. 

Asadar, pentru ca tot incercam sa cream o lume mai buna, poate ca e un bun moment sa iti reevaluezi asteptarile, sa lasi obiectele de arta pretioase pentru mai tarziu, cand copilul va fi destul de mare incat sa le protejeze, si sa traiesti momentele care iti sunt acum puse inainte, intr-un mod placut, cu mai putin stres inutil.